Ce se ascunde în spatele încăpățânării lui Iohannis?

Zilele acestea se discuta despre milioane de metri cubi de lemn tăiat ilegal, despre defrişări abuzive, inclusiv în arii portejate, despre mijloace de transport încărcate cu buşteni, care se înghesuie la porţile fabricilor de cherestea şi despre concluziile descumpănitoare al unui raport al Corpului de Control al Primului ministru. Totul a plecat de la noul Cod silvic, retrimis în Parlament spre consultare de către preşedintele Kalus Iohannis.

Vorbim tot mai rar de păduri. Avem destule alte „probleme” de dezlegat, în timp ce pădurile se taie încet şi sigur, dincolo de marginea percepţiei noaste. Asta aparent. Noi nu căutăm vinovaţii pentru că îi ştim. Vulnerabilitatea sistemului este evidentă. Feriţi de incendii mistuitoare, cum aflăm că se mai întâmplă prin alte părţi ale lumii, nu ne mai amintim că am uitat de păduri.

Deci, aflăm că preşedintele Klaus Iohannis se cramponează să apere – împotriva Parlamentului României!- o firmă austriacă de exploatare a lemnului românesc. Exploatare în sensul ticălos al cuvântului. Oare să fie o coincidenţă formidabilă schimbarea conducerii PNL şi chiar a doctrinei PNL? Să fie chiar o coincidenţă că „patriotul”, „naţionalul” şi „liberalul” Crin Antonescu, care proclama peste tot „moştenirea” doctrinară a Brătienilor, nu mai există pe plan politic? Şi că însăşi doctrina liberală „Prin noi înşine!” nu mai există? Să aibă, oare, această schimbare de doctrina, vreo legătură cu instalarea la cârma partidului „fuzionat” şi la preşedenţia ţării a preşedintelui Klaus Iohannis?! Nu ştiu dacă aceste întrebări sunt justificate, eu repet ceea ce se vorbeşte prin târg.

Un lucru mi se pare clar: ceva pute în încăpăţânarea cu care Iohannis apară interesele unei firme austriece de exploatare a lemnului, care l-a determinat pe preşedinte să retrimită Parlamentului legea Codului silvic, lege care încearcă, destul de modest, să pună stavilă jefuirii pădurilor României de către trusturile europene care respectă legile de conservare a fondului forestier din propriile ţări, dar s-au năpustit sălbatic asupra pădurilor României. Îmi este greu (dar nu foarte), să cred că instalarea lui Iohannis s-a făcut la ordinul şi prin maşinaţiunile unor ţări şi grupuri de mari interese economice şi financiare vest-europene, mai exact, fără harnica participere a unor cozi de topor din România. De fapt, această este o reţeta verificată de circa o mie de ani în spaţiul valah.

Repet: încăpăţânarea lui Iohannis este suspectă. În toate ţările din Europa de Vest pădurile sunt protejate ca ochii din cap, în timp ce, la noi, din 1990 până azi, ţările vestice au furat cât au vrut. Şi când spun „furat”, asta-i termenul corect. Desigur, nu este vorba numai de păduri, însă trebuie pusă stavilă acestei tragedii naţionale. Încăpăţânarea lui Ponta o înţeleg, dar ceea ce nu înţeleg este tărăgănarea unei noi legi asupra revedenţelor asupra bogăţiilor subsolului. Ştiu că asupra României s-au făcut presiuni enorme, şi încă se mai fac în continuare, de către marile puteri occidentale, pentru a se îngădui marilor trusturi din acele ţări să ne trateze ca pe o colonie bună pentru exploatarea resurselor materiale şi a forţei de muncă şi ca o piaţă de desfacere a produselor occidentale. Adică, exportăm buşteni şi cumpărăm mobilă şi hârtie; exportăm grâu şi cumpărăm cozonaci de Paşti; exportăm cartofi şi importăm cipsuri; exportăm gaz şi importăm pungi de plastic, ca, deh, noi industrie nu mai avem.

L-am auzit pe Iohannis spunând că demersurile unor ONG-uri pentru prezervarea pădurilor României riscă să fie deturnate politic. Afirmaţia ar putea părea pur şi simplu ridicolă într-o ţară civilizată şi democratică. Partidele ecologice nu au fost inventate în România, iar acestea fac politică – bună sau rea, dar este vorba despre politică. Or, profesorul de Fizică nu pricepe despre ce este vorba ori, mai rău, ne consideră proşti pe noi toţi.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*