Punctum in disputa: Demonii în Vechiul Testament

Să analizăm pentru început conceptul de demon în scripturile ebraice. Demersul nu va fi facil -şi nici foarte antrenant – pentru că în limba ebraică nu există cuvântul demon. Demon este un cuvânt grecesc care apare pentru prima dată în scripturi odată cu septuanginta. Când Vechiul testament a fost tradus în limba greacă, rabinii traducători au folosit pentru diferiţi termeni din ebraică cuvântul grec demon. Acest cuvânt grec -demon- a fost ulterior preluat în limbile lumii.

Septuaginta este principalul nostru ghid în a înţelege ce conţinut au atribuit rabinii cuvintelor care a fost traduse prin demon. Din analizarea septuagintei, mai ales punând în congruentă termenii ebraici traduşi prin cuvântul demon, putem desluşi ce înţelegeau evreii când Iisus folosea termeni care se refereu la demon. Iisus nu a predicat în greacă, ci în ebraică. Prin descoperirea conceptelor şi înţelesurilor atribuite termenilor ebraice traduse în greacă prin demon în textele veterotestamentare vom putea înţelege la ce s-au gândit Iisus şi auditoriul când El folosea acei termeni în ebraică care ulterior au fost traduse în greacă cu termenul de demon.

Să nu uităm că Iisus de cele mai multe ori a predicat unor oameni care erau familiarizaţi cu scripturile şi cu practica religioasă şi care frecventau templul cel puţin în preajma marilor sărbători şi care, în mod firesc, erau mai mult sau mai puţin cunoscători ai noţiunilor şi conceptelor despre care facem vorbire. Să nu uităm că iudeii, spre deosebire de alte popoare, aveau o tradiţie scrisă. Copilul evreu odată cu primii paşi învaţă şi să scrie şi să citească. Şi ce citea? Bineînţeles scripturile.

Din modul în care anumiţi termeni din ebraică au fost traduse în greacă cu demon putem deduce ce gândeau şi ce înţeles atribuiau rabinii conceptului de demon, duh necurat, duh rău. Moise ne informează în Deuteronomul 32.17: „Ei nu lui Dumnezeu I-au adus jertfe ci demonilor le-au adus, dumnezeilor pe care ei nu i-au ştiut”. În acest pasaj Moise previne poporul lui Israel asupra ceea ce se va întîmplă dacă se va îndepărta de Dumnezeu şi vor venera şi vor aduce jertfe idolilor şi zeilor altor popoare. Aici găsim ideea păgână – neoplatonică, conform căruia demonii sunt răspunzători de actele de idolatrie şi de susţinerea zeităţilor păgâne.

Apostolul Pavel ne spune în 1 Corinteni 8.1-6 că idolii nu înseamnă nimic. Ei nu simbolizează nimic; nu sunt altceva decât reprezentarea mentală a demonilor şi nicidecum ei nu sunt zei reali, ci o simplă faţă morgana generată de minţile rătăcite pe căile necredinţei. Demonii nu sunt nici măcar semi – sau subzei ci doar imitaţii „ieftine” ale lor. Puterea acestor idoli asupra celor care îi venerează nu izvorăsc din lăuntrul lor -cea a idolului -ci puterea se datorează fricii oamenilor de aceste idei gând autogenerate și nu au corespondent în realitatea. (1 Corinteni 8.1-6:1 Cât despre cele jertfite idolilor, ştim că toţi avem cunoştinţă. Cunoştinţă însă semeţeşte, iar iubirea zideşte. 2 Iar dacă i se pare cuiva că cunoaşte ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască. 3 Dar dacă iubeşte cineva pe Dumnezeu, acela este cunoscut de El. 4 Iar despre mâncarea celor jertfite idolilor, ştim că idolul nu este nimic în lume şi că nu este alt Dumnezeu decât Unul singur. 5 Căci deşi sunt aşa-zişi dumnezei, fie în cer, fie pe pământ, – precum şi sunt dumnezei mulţi şi domni mulţi. 6 Totuşi, pentru noi, este un singur Dumnezeu, Tatăl, din Care sunt toate şi noi întru El; şi un singur Domn, Iisus Hristos, prin Care sunt toate şi noi prin El). Regele Davin în Psalmul 90.5-6 ne spune: 5 Nu te vei teme de frică de noapte, de săgeata ce zboară ziua. 6 De lucrul ce umblă în întuneric, de demonul ce bântuie întru amiază.

Noi azi citim în română traducerea din limba greacă a scripturilor. În ebraică în loc de termenul demon a fost folosit termenul molima („Nu te vei teme de frică de noapte, de săgeata ce zboară ziua. De lucrul ce umblă în întuneric, de molima ce bântuie întru amiază”). Probabil rabinii au tradus molima ce bântuie întru-amiază în demonul bântuie întru-amiază pentru că şi-au imaginat că demonul atacă şi penetrează omul precum o săgeata şi este păgubos precum o molimă. În versetul 6, versiunea ebraică foloseşte termenul molima. Termenul original folosit este qatab – care apare doar în trei locuri în biblie în Deuteronomul 32.24 (Istoviţi vor fi de foame şi prăpădiţi de lingoare şi molima rea; voi trimite asupra lor dintîi fiarelor, veninul târâtoarelor din pulbere voi trimite) și Isaia 28.2 (Iată un om tare şi puternic vine de la Domnul: că un potop de grindină, că o vijelie nimicitoare, că o năvală de apă potopitoare o va răsturna la pământ) – şi are înţelesul de a tăia. Astfel în concepţia rabinică demonul tăia ceva sau cumva din fiinţă omului.În versiunea ebraică se vorbeşte de tăierea a ceva prin care este distrus în întuneric iar în versiunea greacă rabinii au folosit lucrul ce umblă în întuneric.

Înţelegem că rabinii au conștientizat că demonii au puterea de a înfiora oamenii (în special în timpul nopţii). Regele David ne informează în Psalmii 95.5 Că toţi dumnezeii neamurilor sunt idoli; iar Domnul cerurile a făcut. Textul în ebraică sună aşa: Că toţi dumnezeii neamurilor sunt idoli; iar Adonai cerurile a făcut.

Există traducători care a au tradus acest pasaj astfel dumnezeii neamurilor sunt fără valoare sau sunt nimic, iar în alte traduceri găsim varianta dumnezeii popoarelor sunt idoli. Toate aceste traduceri sunt deopotrivă interesante şi corecte. Să ne amintim de vorbele Apostolului Pavel când le spune Corintenilor că idolii sunt inexistenţi; ei sunt doar construcţia minţilor noastre neavad corespondent în realitate. (Corinteni 1 8.1-6) De reţinut este că traducerea greacă prefara traducerea conform căreia zeii popoarelor sunt demoni.

Versetul mai sus citat declara că Dumnezeii păgânilor sunt demoni. Aici se referă la zeităţile popoarelor din India, Africa etc. Tot ceea ce ce este obiect al veneraţiei popoarelor (cu excepţia Dumnezeilor evreilor) este catalogat de tradiţie şi de scripturi că fiind demoni indiferent dacă sunt rerezentati prin idoli sau nu. Să nu uităm că oamenii au confecţionat idolii în concordanţă cu reprezentarea lor mintală asupra demonilor. În realitate, demonii nu au corp fizic, confecţionarea de idoli de către oameni răspunde nevoii psihologice a oamenilor de a avea o imagine palpabilă obiectului veneraţiei lor. Există o nevoie de proiectare în materia a reprezentărilor mentale ale omului.

Vedem că în concordanţă cu Biblia că orice Zeu în afară de Dumnezeul lui Israel este demon indiferent dacă el primeşte sau nu o prezentare fizică sub formă idolilor sau nu. În rândul idolilor putem aşeza şi Dumnezeul musulmanilor pentru că ei nu se închină Dumnezeului Avraam, Isaac şi Iacob. Psalmul 105.37 ne informează asupra unor acte idolatre sinistre: „pe fii şi pe fiicele lor le-au jertfit demonilor”. Versiunea ebraică sună aşa: „pe fii şi pe fiicele lor le-au jertfit distrugătorilor”.

Versiunea în ebraică foloseşte cuvântul shadim ce se traduce mai ales că distrugător. Dar în ebraica modernă shadim este termenul care se foloseşte pentru a numi demonul sau spiritul rău. Dar acest cuvânt se foloseşte şi pentru Satan, de unde înţelegem că face referire şi la calitatea lui Satan că fiind distrugător. Când s-a tradus Vechiul testament în greacă rabinii au ales să folosească pentru shadim demon. Demonii sunt aşadar agenţi ai distrugerii dar nu aflăm din scripturi modul exact în care aceştia acţionează.

În multe situaţii, vechii evrei practicau sacrificarea copiilor nou-născuţi la altarul zeului Moloch, un zeu amonit care pretindea acest fel de ofrande. Azi, în secolul XXI ni se pare de neconceput o astfel de practică. religioasă sângeroasă. Oare? Oare nu se întâmplă şi azi astfel de sacrificii rituale pe altarul lui Moloch fără să ne dăm seama? În vremurile biblice femeile nu aveau acces la tehnici de avortare a sarcinii nedorite în condiţii de siguranţă. Aşadar recurgeau la pretextul religios pentru a scapă de copilul nedorit: îşi sacrificau copilul din motive spirituale pe altarul lul Moloch. Chiar dacă sună respingător în zilele noastre, această practică păgână este săvârşită pe scară largă: mii şi mii de copii încă nenăscuţi dar purtători de viaţă sunt sacrificaţi dar ritualui a fost rebotezat; acum se cheamă avort sau planning familiai sau social engeneering.

În ebraică cuvântul Moloch este scris cu aceleaşi consoane precum cuvintele rege şi mesager. Astfel veneraţia lui Moloch a fost tradusă ca fiind veneraţia mesagerilor trimis din răi. Pentru păgâni demonii şi îngerii erau mesagerii care mediau între zei şi oameni şi pentru acesta erau vrednici de a fi veneraţi. Nu avem însă nici o dovadă că evreii ar fi confundat vreodată îngerii cu demonii. Ar fi fost şi greu să se întâmple altfel atâta timp cât în ebraică veche nu există cuvânt pentru demon sau înger.

Am văzut deja că scripturile declară orice formă de veneraţie a altor zei decât Dumnezeul lui Israel este închinare la demoni. Din acest motiv, orice persoană aparţinând altor culte decât cea iudaică, și care dorea să se convertească şi să recunoască drept unică divinitate pe Dumnezeul lui Isreal, trebuia în prealabil să fie eliberat de demon. Această lepădare de demon sau satan are loc şi astăzi când necredincioşii vin la adevărată credinţă. Biserica primară era foarte atentă la acest act de alungare a demonului din catehumenul de altă confesiune sau pagan care se boteza. Din Psamlul 106.37 înţelegem că demonul e un distrugător de copii iar dacă admitem că copii sunt un dar de la Domnul înţelegem că demonul este un distrugător al binefacerilor şi al binecuvântărilor Domnului.

Să analizăm versetul din Isaia 65.3: „acesta-i poporul care de-a pururi Mă întărâtă; ei înalta jertfe prin grădini şi ard pe lespezi tămâie demonilor adică celor ce nu există”. În versiunea ebraică versetul sună aşa: „acesta-i poporul care de-a pururi mă provoacă pe mine şi Faţă Mea şi arzând tămâie pe lespezi”.  Majoritatea traducerilor bibliei au folosit versiunea în greacă, aşa cum am arătat de mai multe ori pînă acum. Isaia ne spune că oamenii săvârşeau sacrificii şi ardeau tămâie în altare de lespezi construite în propriile grădini. Textul grec spune clar că benefiarii sacrificiului erau demonii. Apoi întăreşte ceea ce ne spune şi Pavei: că aceşti demoni nu există. Cu toatea acestea, oamenii continuă să le aducă jertfe. Textul ebraic în schimb ne spune cu totul altceva. În textul ebraic nu este vorba de nici un sacrificiu; totul se rezumă la arderea de tămâie pe lespezi. Nu ne spune cui ardeau şi de ce ardeau tămâia. Rabinii au înţeles că, prin arderea de tămâie pe lespezi, de fapt, evreii aduceau tămâie pentru Zei păgâni; din acest motiv au tradus versetul în greacă cu varianta: „…ei înalta jerfe prin grădini şi ard pe lespezi tămâie demonilor care nu există”.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*