De departe, este o „minge” servită! Un aparent balon de sprijin financiar pentru televiziunile private (dar de ce nu și posturile de radio?), în fapt, un țarc de racolare și/sau polarizare a anumitor instituții media („ajutorul” urmând a fi acordat, nediscriminatoriu!, doar pentru „primele zece poziții ocupate în lista must carry”).
Și chiar dacă „inițiativa” a venit dinspre CNA, instituție brusc îngrijorată de situația financiară a televiziunilor (pe care, în multe cazuri, Consiliul le-a adus în sapă de lemn prin amenzi aberante!), de fapt, este vorba de un antemergător pentru plasarea anumitor măsuri, poate chiar de amnistie fiscală, într-un viitor nu foarte îndepărtat.
Astfel, un membru al CNA a propus guvernului o ordonanță de urgență (!) pentru crearea unui fond financiar „pentru susținerea financiară a televiziunilor”, fond pe care să-l gestioneze instituția, împărțindu-l după propria-i voință televiziunilor care au probleme. Un fond de „salvgardare”, sub forma unui fond de mediu (audiovizual!), chipurile pentru depolurea eterului de emisiunile non-formative, triviale, mizerabile.
E drept, CNA nu propune o loterie bugetară a audiovizualului, deși extragerile cu zecimale sunt la mare modă în proiecția guvernamentală!, ci un fond de sprijin. Pe care, nu o să-l administreze Biserica, deși era mai potrivită, dar nici nu va fi stabilit în formulă paritară, ci tranșat chiar de către Consiliul Național al Audiovizualului. Care se autopropune, nu doar „gestionarul” fondului, ci și caseria de colectare! Mai mult, într-un tupeu maxim, dar ce așteptări poți avea de la o instituție de stat parazitară (scuzați pleonasmul!), Consiliul vrea și dreptul de… executor silit (și cam multe instituții publice fac asta în ultima vreme, nu?!), „pentru urmărirea şi realizarea încasării contribuțiilor datorare Fondului audiovizual”.
Și chiar dacă este vorba de două mâini zdravăne care ar urma să fie vârâte în bugetele de stat (fondul urmând a fi constituit și din taxele încasate de CNA la acordarea licențelor în audio-vizual, dar și dintr-o contribuție de „cinci la sută din veniturile realizate de distribuitorii care retransmit servicii de programe de televiziune” – taxe și impozite oricând reactualizabile!), pentru că o televiziune nu poate fi „sprijinită” cu mizilicuri și chistioace, acolo trebuie bani zdraveni, premierul „Ponta vizual”, nu și „must-carry”, dar asta e o altă problemă, s-a arătat interesat. Ba, ideea i s-a părut chiar aplicabilă! Ce fond pentru spitale, ce fond pentru școli…
Și nu faptul că Victor Ponta ar fi, „în principiu”, de acord, ne îngrijorează. A mai spus el „Da!” în atâtea alte zeci de situații (și nu doar „în principiu”!) și nu a ieșit nimic! Dar „inițiativa” fondului de mediu media (!) este un vizibil laț aruncat instituțiilor media încă nealiniate. Iar premierul s-a dat de gol, căci la asta se pricepe ca nimeni altul!, prin „completarea” inițiativei venite dinspre membrul CNA prin mențiunea că nu trebuie acordați bani direct, ci scutiri la taxele și impozitele la stat. Evident, logica spune că în primul rând la cele datorate! Așa într-un soi de amnistie pentru marile instituții media datoare statului.
Prețul eventualei prostituții audiovizuale? Mult mai mare decât situația de debitor al statului. Adică, dacă tot e prostituție, măcar să fie una în folosul agentului de „finanțare” al fondului pentru audiovizual.
Și mai deschide Victor Ponta o ușiță spre un altfel de stat prin încredințarea lui că un asemenea fond nu trebuie aprobat prin ordonanță de urgență (nici o vorbă despre moralitatea unei asemenea acțiuni!), ci prin acord politic în parlament (gata-i luată decizia?!). Un fel de pact pentru audiovizual. Să fie liniște și pace în media, iar țara ținută în lesă prin tot felul de pacturi politice…
P.s.:
Nu putem fi indiferenți! Principiul pe care se reașeză acum statul trebuie să ne dea fiori. Un sistem în care mediul privat devine paria societății și este asaltat de controale ANAF și măsuri de restricționare a fluxurilor financiare, un sistem în care direcția îngustării sectorului privat este tot mai limpede. Asta în paralel cu sprijinirea și reașezarea domeniului bugetar pe direcții tot mai umflate, cu lefuri și salarii ce vor fi mărite pe criteriile… noncompetenței, a reîntoarcerii la numărul de țidule pe cap de bugetofag și a anilor de vechime (chiar dacă, vechimea în muncă a respectivului este, în multe cazuri, inutilă pe fond!). O direcție în care, în câteva luni, munca în privat, cel puțin la nivel de administratori, va deveni o aventură, în vreme ce munca „la stat” va fi din nou ceea ce a fost! Trai pe vătrai…
Lasă un răspuns