Nicolae Teculescu (1921-1972) – medic balneolog şi poet

Unul dintre cei şase fraţi ai episcopului Justinian Teculescu a fost şi Alexe Teculescu, născut la 12 mai 1884, în Voineşti-Covasna. Dând curs „comandamentelor vremii”, formulate de elita intelectualităţii româneşti ardelene, conform cărora tinerii români erau sfătuiţi să îmbrăţişeze paleta largă a îndeletnicirilor comerciale şi industriale, tânărul Alexe Teculescu a absolvit Şcoala Comercială din Braşov, devenind, în scurt timp, un întreprinzător şi prosper comerciant.După participarea sa la Adunarea Naţională de la 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia, ca reprezentant al românilor covăsneni, comerciantul Alexe Teculescu s-a implicat în activitatea administrativă, fiind timp de 14 ani primarul Covasnei.

Familia Alexe şi Ana Teculescu (născută Cosneanu) a fost binecuvântată cu patru copii: cel de-al treilea dintre aceştia, Nicolae, s-a născut la 28 noiembrie 1921, în Covasna, a urmat şcoala primara în Voineşti, apoi cursurile Liceului „Andrei Şaguna” din Braşov, pe care le termină în anul 1940, ca şef de promoţie. Din dorinţa de a se consacra nobilei profesii de medic militar, a absolvit Institutul de Medicină Militară din Bucureşti. Un tragic episod (amputarea piciorului în urma unei căzături din timpul unui antrenament la schi), îl va determina pe medicul Nicolae Teculescu să renunţe la planurile iniţiale şi să se orienteze spre balneologie.Fără îndoială că în luarea acestei hotărâri a avut în vedere şi imensul potenţial al Covasnei natale, pe care dorea să-l valorifice superior în interesul miilor de bolnavi cu afecţiuni cardio-vasculare.

După cum este cunoscut funcţia balneo-climaterică este funcţia dominantă a localităţii Covasna, funcţie determinată de o multitudine de factori naturali, între care rolul dominant l-a avut şi îl are apa minerală, mofeta şi un climat mai blând decât al localităţilor din depresiunea Târgu Secuiesc. Cadrul natural nepoluat, peisajele cu efectele sedative, aerul puternic ionizat, emanaţiile puternice de CO₂, abundenţa apelor minerale fac să se spună despre Covasna că este o „minune a Transilvaniei” – cum o numea Dr. Marius Sturza – sau „staţiunea celor 1000 de izvoare” cum inspirat a denumit-o publicistul Herman Rosner.

Medicul Nicolae Teculescu îşi propunea, astfel, să continue tradiţia cercetărilor româneşti referitoare la staţiunea balneară Covasna. Prima lucrare de balneologie a fost tipărită la Sibiu, în 1821, în limba română, de Vasile Pop, intitulata Despre apele minerale de la Arpătac, Bodoc şi Covasna. În perioada interbelică a întreprins cercetări în domeniu şi medicul Vasile Stroe, membru al Societăţii de Hidrologie şi Climatologie Medicală şi al Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice (prieten cu numeroase personalităţi ale vremii, printre care şi Nicolae Iorga), autor al lucrării monografice Covasna ilustrată –geografică, geologică, balneară, medicală, industrială, turistică şi arheologică şi al unor inovaţii care permiteau controlul acidului carbonic în băile cu apă minerală.

Înainte de a începe cariera de medic balnear în Covasna, dr. Nicolae Teculescu a trebuit să suporte privaţiunile şi umilinţele închisorilor comuniste. Deşi nu a făcut politică militantă, din cauza politicilor sale liberale şi a sentimentelor patriotice a fost închis timp de trei ani în penitenciarele de la Aiud şi Jilava.

La ieşirea din închisoare, cu foarte mari eforturi, a reuşit să urmeze cursuri de specializare la Institutul de Balneologie şi Fizioterapie din Bucureşti şi apoi să se angajeze ca medic specialist în balneologie şi fizioterapic la spitalul din Covasna.

Ca medic balneolog, şi-a propus aplicarea terapeutică a gazelor mofetariene, metodă iniţiată şi experimentată încă din 1934 de dr. Lian din Franţa. Primele tratamente le-a început în 1952, pe un număr redus de bolnavi, ele fiind extinse pe măsură ce eficienţa metodei a fost confirmată clinic şi experimental. Rezultatele obţinute au fost prezentate pentru prima dată în primăvara anului 1954, în şedinţele Institutului de Balneologie şi Fizioterapie Bucureşti, instituţie care a făcut demersurile necesare pentru înfiinţarea în cadrul Spitalului Unificat Covasna a secţiei Balneare, cu 20 de paturi. Noua secţie şi-a început efectiv activitatea în ianuarie 1955. Aici, pe loturi de bolnavi trimişi din ţară, dr. Nicolae Teculescu a continuat tratamentul început din anul 1952, cu aprobarea tuturor forurilor competente, făcând în mod curent injecţii subcutanate cu gaz mofetarian.

Deoarece secţia nu era dotată cu aparatura necesară investigaţiilor ştiinţifice obiective şi pentru a nu exista nici un dubiu în interpretarea rezultatelor tratamentelor efectuate după metoda amintită, dr. Nicolae Teculescu adresează un memoriu Prezidiului Marii Adunări Naţionale, Ministerului Sănătăţii şi Regiunii Autonome Maghiare, în urma căruia noua secţie a fost inspectată în aprilie-mai 1956 de un colectiv de specialişti (din care făceau parte şi dr. Birek Ladislau din Tg. Mureş şi dr. Huttmann Arnold din Braşov). În finalul inspecţiei, apreciindu-se eficacitatea metodei dr. Teculescu, s-a stabilit continuarea ei şi repartizarea a câte cinci paturi pentru clinicile medicale din Tg. Mureş şi Braşov, pentru „internarea, tratarea şi prelucrarea ştiinţifică a bolnavilor trimişi de aceste instituţii”.

Tot în scopul validării ştiinţifice a metodei la care ne referim, în iulie 1956, Institutul de Balneologie şi Fizioterapie Bucureşti a trimis o echipa de cercetare, formată din cinci specialişti (medici şi chimişti), care au continuat investigaţiile până în mai 1957.

Rezultatele acestei echipe de cercetători au fost susţinute în cadrul Societăţii de Ştiinţe Medicale, la 15 mai 1957. Comunicările prezentau staţiunea Covasna din punct de vedere geologic (academicianul Matilde Filipescu), din punct de vedere al compoziţiei chimice a apelor minerale (Maria Baldovin) şi din punct de vedere medical, prin studiul experimental şi clinic întocmit de medicii E. Cociaşu, C. Stoicescu, Z. Bejan şi chimiştii C. Protopopescu şi O. Corbunescu, în colaborare cu dr. N. Teculescu. Studiul respectiv, intitulat Unele aspecte ale acţiunii bioxidului de carbon gazos şi a gaze/or mofetariene de la Covasna asupra dinamicii vasculare (studiu clinic şi experimental), a apărut în volurnul Lucrări de balneologie şi climatologie,editat de Institutul de Balneologie şi Fizioterapie, în 1960. Prezentând pe larg „rezultatele încurajatoare obţinute prin folosirea injecţiilor subcutanate cu gaz mofetarian, în studiu se apreciază că „prin tratamentul cu injecţii de dioxid de carbon, la Covasna, dr. N. Teculescu a obţinut „ameliorarea parasteziilor şi a crampelor musculare în bolile vasculare de tipul enolarteritei obliterante” şi se recomandă extinderea metodei.

Din referatul Impresii medicale de la cel de-al II-lea Congres de Cardiologie din Jugoslavia, 20-24 aprilie 1957, întocmit de dr. A. Huttmann, rezultă că „unul din punctele culminante ale Congresului a fost conferinţa prof. Camille Lian din Paris cu tema Remarci la diagnosticul şi tratamentul arteriteritelor obliterante ale membrelor, în care autorul a subliniat din nou efectul bun al injecţiei subcutanate cu dioxid de carbon administrat de mai mulţi ani în staţiunea Royat. Aflat la Băile Podebrad din Cehoslovacia, pentru a recomanda această metodă în tratarea bolnavilor de acolo, profesorul Lian a aflat cu bucurie că metoda sa se aplică cu rezultate bune de câţiva ani la Covasna, de către dr. N. Teculescu.

Atunci când lucrurile păreau lămurite şi numărul bolnavilor veniţi din toată ţara la tratament sporise, printr-o adresă semnată de dr. Benedek Geza, se dispunea încetarea tratamentului aplicat de cinci ani de dr. N. Teculescu, invocându-se lipsa condiţiilor adecvate. Surprinzătoarea decizie l-a contrariat atât pe dr. N. Teculescu, cât şi întregul colectiv de specialişti cu care efectuase cercetările experimentale. Numeroasele demersuri întreprinse la forurile superioare pentru a se reveni asupra hotărârii, considerată de dr. Teculescu nedreaptă, au rămas fără nici un rezultat pozitiv. În final, dr. N. Teculescu a fost nevoit să părăsească spitalul din Covasna sa natală şi să se transfere la Slănic-Moldova.

Eforturile nu i-au fost zadarnice. După plecarea sa staţiunea s-a dezvoltat continuu. În 1961 – cu ocazia reuniunii Asociaţiei Carpato-Balcanice, organizate la Covasna – au luat parte peste 100 de hidrogeologi români şi străini, remarcându-se cu această ocazie un deosebit interes pentru staţiune. În 1969, tot aici a fost organizat un simpozion naţional medical, unde s-au adus date importante asupra valorii factorilor naturali ai staţiunii. După această dată, au loc o multitudine de manifestări ce au în vedere modalităţile de dezvoltare a staţiunii, a folosirii complexe a factorilor naturali existenţi în scopul refacerii sănătăţii oamenilor.

Şcoala Medicală de Cardiologie din Covasna a devenit recunoscută pe plan naţional şi internaţional prin activitatea desfăşurată de medicii covăsneni sub coordonarea ştiinţifică a doamnei doctor Mihaela Suceveanu.

La fel ca şi alţi membri ai familiei Teculescu, dr. N. Teculescu a manifestat încă din tinereţe certe predispoziţii spre creaţia literară. În timpul liceului, al facultăţii, dar şi după aceea, a scris numeroase poezii, majoritatea publicate în revistele vremii, au rămas în manuscris poemul dramatic, în trei acte, Hyperion, după Luceafărul lui Mihai Eminescu, şi opera Cântarea Cântărilor după Solomon, lucrări intrate în fondul Centrului Eclesiastic de Documentare Mitropolit Nicolae Colan, prin bunăvoinţa doamnei Septimia Constantinescu, sora medicului Nicolae Teculescu. Lectura lor pune în evidenţă aria preocupărilor unei personalităţi complexe, marcată de marile probleme ale existenţei umane, ale raporturilor omului cu divinitatea şi aspiraţia lui spre nemurire.

Suferinţele din anii de detenţie şi mâhnirea pricinuită de întreruperea unei cariere medicale, a cărei împlinire o visase în strânsă legătură cu cea a staţiunii Covasna, i-au grăbit sfârşitul. A trecut în eternitate în 1972, la vârsta de 51 de ani.