Casă de marcaj la bacșiș și comisioane! De câteva zile, inspectorii de la Antifraudă bat țara în lung și în lat, controlându-i pe comercianți la casele de marcaj. Dacă ele există ori dacă vânzătorul eliberează bonul. Dacă doar în Reșița inspectorii au închis vreo douăzeci de buticuri unde astfel de practici sunt curente, să ne imaginăm ce-or fi găsit în cătunele județului, de s-or fi încumetat slujbașii statului să ia noroaiele în piept să ajungă până la Cornereva, Divici ori Pârneaura.
Eu zic că ce se întâmplă este foarte bine și salut pe această cale inițiativa de a fiscaliza tot ce se poate în materie de activități comerciale sau prestări servicii.
Sunt de acord să-i amendeze pe buticarii şi vânzătorii de șaorma și hamburgeri, covrigi și pop-corns, înghețată și vată pe băț vândute la bâlci ori la zilele orașului. Dar și pe comercianții de „suveniruri“ din magazinele cu haine second-hand, și chiar și pe cerșetorii care stau toată ziua cu mâna întinsă la colț de stradă. Ba și pe vânzătoarea distrată și cu gândul la concediul ce-l va petrece pe Coasta de Azur, pentru că a uitat să dea bonul clientului, ori pe cel care spală parbrizele în intersecție.
După cum se vede, nu mă leg de biserică și de cutia milei, de opririle cu mortul dus la groapă, de pomenile și parastasele de șase luni, un an sau șapte ani. Nu doar că suntem în Postul al Paștelui când nu e bine să-l vorbim de rău pe vlădica, ci ar fi prea de tot ca statul să-și bage nasul și mâna în acolo unde nu-i fierbe oala.
Revenind la fiscalizarea căreia statul i-a declarat pe față război, atunci, să o facă până la capăt. Să dea buzna și peste maneliștii care nu lipsesc de la nicio emisiune de divertisment a televiziunilor românești, peste pițipoancele de pe centură sau care își spun dame de companie, peste folcloriștii de la nunți, botezuri, revelioane și alte petreceri, peste cei care bat Europa în lung și în lat și se pozează cum se aruncă în ei cu bani fără număr ori peste doctorii la care nu poți să te duci să te operezi decât dacă știi că ai strâns cureaua câteva luni, că ai pus un salariu sau o pensie-două de-o parte.
Să-i caute și pe funcționarii statului care organizează licitațiile publice, pe primarii, președinții de consilii județene și miniștrii despre care se aude că sunt șpăgari din prima zi de mandat. Da, și pe ăștia să-i caute la bacșiș, că și banul lor e bun să construim un atelier de croitorie, o sifonărie, sau să cârpim câteva alei între blocuri, să sădim și plantăm floricele și pomi ornamentali în parcuri, să amenajăm săli de fitness pentru pensionari și piste de biciclete pentru bebelușii scoși la plimbare în cărucioare.
Dacă toate astea se vor întâmpla, promit să-mi cumpăr casa de marcaj, să-mi înființez un SRL, deși nu știu la ce mi-o folosi, să devin un super contribuabil al acestei țări, ajutând cu toate puterile mele la creșterea veniturilor la bugetul consolidat al statului. Iar exemplul meu să fie urmat de toți cei care pot fi bănuiți ca au dat în mintea copiilor. Ca mine, de exemplu.
Lasă un răspuns