Ora de religie în Școala românească: meschinărie sau manipulare?

În spaţiul public a fost relansată discuţia privind necesitatea păstrării în curriculară şcolară a orele de religie sub semnul obligativităţii participării la acestea, ceea ce înseamnă că ora de religie ar avea acelaşi regim ca şi orele de matematică, geografie, istorie sau oricare altele.

Personal, cred că îndoctrinarea cu nişte adevăruri religioase este mai dăunătoare decât, de pildă, îndoctrinarea cu nişte adevăruri istorice sau literare sau de oricare altă natură. Şcoala este, oricare ar fi situaţia orelor de religie, închisă în propriul său anacronism ideologic, dat fiind că principala sa raţiune de a fi este aceea a informării, şi nu a formării. Cel care furnizează informaţia nu simte nici un fel de obligaţie în a-l îndruma pe elev înspre descoperirea propriului mod de a întrebuinţa această informaţie, pentru că asta înseamnă esenţa actului de creaţie, iar şcoala pare a fi în continuare teribil de speriată în a produce personalităţi creative.

Când spun Şcoală, spun, de fapt, Societate. Societatea românească nu are nici un fel de pregătire în formarea şi asumarea personalităţilor creative, care pot sparge tipare, care pot evada din şabloane şi care îi pot învăţa şi pe alţii să facă la fel, pentru că, orice s-ar spune, societatea românească, din motive pe care nu le discut aici, este profund conservatoare.

Presiunea Bisericii asupra Şcolii în privinţa obligativităţii orelor de religie nu are nici un fel de raţiune formatoare, motivarea fiind, aşa cum se întâmplă mai de fiecare dată, una cât se poate de meschină. Este vorba despre păstrarea funcţiilor didactice ale profesorilor de religie pe care Facultăţile de Teologie îi formează în fiecare an. Motivarea meschină nu are nici un fel de sens depreciativ.

Ce s-ar întâmpla, de exemplu, dacă mâine s-ar socoti că biologia este facultativă sau o chestie de opţiune la cheremul părinţilor? Acelaşi lucru despre chimie sau fizică.

Singurul amendament care se poate aduce orelor de religie este acela că de-formează elevul în direcţia convingerii că numai Dumnezeul creştin este adevărat, ba chiar că, în interiorul creştinismului, numai Dumnezeu unui rit este vrednic de a fi considerat ca adevărat.

Nu este oare acesta oare semnul favorizant al oricărei forme de totalitarism? Nu este acesta motivul pentru care avem a întrezări cu justificată şi necesară îngrijorare pericolul naşterii unei forme de fundamentalism? Pentru că adevărurile cu care operează religia sunt mult mai perverse în natura lor decât adevărurile cu care operează literatura, geografia, chimia, matematica sau biologia. De ce? Pentru că adevărurile pe care le livrează religia au întotdeauna pretenţia de a fi veşnice şi absolute, ceea ce le face neverificabile, adică în afara Raţiunii

De aceea, sunt de părere că religia nu trebuie să fie niciodată ceva obligatoriu, pentru că obligativitatea de a crede naşte umbre ce ascund adevăruri perverse prin capacitatea lor de a fi întrebuinţate în scop manipulatoriu.

Poate că nişte ore de istorie a religiilor, adaptate nivelului de înţelegere diferitelor vârstelor şcolare sau nişte ore de etică creştină ori de cultură şi civilizaţie creştină ar fi mult mai interesante şi mai formative decât discursurile doctrinare privind adevărurile acceptate de Biserică, pentru că o religie poate construi o persoană atunci când aceasta este livrată ca o poveste, ceea ce şi este, de fapt, la fel cum o şi poate distruge, atunci când o modelează în direcţia refuzului de a se deschide către alte lumi, guvernate după alte adevăruri.

Un adevăr nu exclude niciodată un alt adevăr, ci îl pune, cel mult sub semnul întrebării, dacă nu cumva îl întregeşte.

4 Responses to Ora de religie în Școala românească: meschinărie sau manipulare?

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    *