Nu ştiu dacă o să mai apucăm ziua în care politica nu va mai fi făcută de cei care sunt sclavii banului, de cei care îşi cumpără mandatele, cabinetele, organizaţiile, partidele, ca pe nişte şosete, dorindu-şi, probabil, până şi sufletele oamenilor. Nu vreau să fie sfinţi în Parlament sau Guvern, dar măcar oameni cu dramul firesc de simplitate, modestie, sinceritate, dorinţa de a face bine necondiţionat.
Am auzit că sunt destui indivizi şi individe care vor să se arunce în politică mizând pe saltele pline cu bani, pe imperii, cetăţi şi falsă notorietate. Nu ştiu cum tipii şi tipesele care cred că au în vene sânge albastru şi care nu dau doi bani pe muritorii de rând, de unde până la urmă se trag şi ei, considerându-i doar simple unelte, sclavi pe plantaţie, vor să se erijeze în salvatorii omenirii, în cavaleri ai dreptăţii. Ce soi de tară psihologică intervine la aceşti parveniţi şi corsari ai economiei de piaţă de vor acum totul, să devină dumnezeii societăţii, vectori de imagine, sfinţi neprihăniţi, stăpânii adevărului absolut?
Uitaţi-vă la Monica Iacob Ridzi care e vinavată pentru delapidare şi alte infracţiuni de corupţie pe care le-a făcut cu o anumită aroganţă în 2009, când la 31 de ani, ajunsă ministră a Tineretului şi Sportului credea că lumea e a ei. Ajungi să crezi că s-a teleportat din Valea Jiului la Palatul Victoria doar pe baza de CV. Sigur, nu este aşa. În mai puţin de şase ani, Monica Ridzi a căzut de foarte sus.
Într-o ţară ca România, în care corupţia este omnipotentă, instituţiile trebuie să fie puternice şi dure, sa dea exemple, în aşa fel încât ceilalţi politicieni să nu mai repete greşelile celor care astăzi sunt închişi.
În cazul Ridzi judecătorii s-au pronunţat pentru faptele sale: cinci ani cu executare. N-au ţinut cont că suferă de o boală grea, n-au vrut nici să audă că are doi copii mici cu deficienţe. Nici vorba de detenţie la domiciliu pentru a-şi îngriji cei doi copii. Poate doar dacă şi-ar recunoaşte faptele ar fi o portiţă spre un arest la domiciliu.
Toată viaţă ei de femeie tânăra şi frumoasă a fost întoarsă pe dos de 600.000 de euro pe care i-a dat, când era ministră, unor firme de apartament fără licitaţii reale, pentru a organiza pe 2 mai 2009 Ziua Tineretului. O parte din bani au ajuns la câteva televiziuni, care, în schimb, le-au filmat pe Ridzi şi pe Elena Băsescu în pim-plan şi le-au prezentat îndelung pe ecrane. Cu ce s-a ales Ridzi? S-a ales doar cu acele imagini, despre care ea spera că vor fi trambulină spre popularitatea de care avea nevoie un politician adevărat.Şi a continuat să greseaca, crezând că, fiind crescută sub umbrela lui Traian Băsescu, îşi poate permite să fie arogantă. Când a început ancheta, Ridzi le-a cerut subordonaţilor să şteargă probele. Dacă până aici putea fi bănuită de naivitate, de aici încolo este vorba despre premeditare. Dacă în loc să ascundă probele delapidării ar fi colaborat cu DNA, probabil că altfel ar fi arătat situaţia ei astăzi. Eşua în cariera politică, dar îşi putea păstra viaţă ei. Nu a fost înţeleaptă, nu a avut sfătuitori buni şi a crezut prea mult în iluzia puterii. Traian Băsescu a clasat-o deja în “generaţia ratată”, de care, altminteri, s-a folosit fără remuşcări. Traian Băsescu s-a delimitat de toţi cei care l-au ajutat să devină preşedinte. Nu-şi mai aminteşte de nimeni şi de nimic. Dintre foştii oameni ai preşedintelui, Ridzi este cazul cel mai dramatic, fiindcă, spre deosebire de ceilalţi, ea s-a prăbuşit fizic sub acuzaţiile care i s-au adus.
A greşit mult, a delapidat, chiar dacă nu în favoarea ei, a făcut falsuri încercând să scape de hârtiile compromiţătoare. Faptele de corupţie sunt incontestabile şi pedeapsa era inevitabilă. Dar prea dura. Doi copii care s-au născut cu probleme rămân fără mamă. Vor spune unii că Ridzi trebuia să-şi asume răspunderea înainte să-i aibă. Poate că aşa e, dar lumea văzută în alb şi negru deformează şi dezumanizează.
Lasă un răspuns