Semnal editorial şi publicistic: Preot Ioan Morgovan „Cuvinte pentru întărirea în dreapta credinţă”

Părintele Profesor Ioan Morgovan este negreșit un slujitor devotat şi vrednic al Bisericii şi al tuturor altarelor sfinte şi sacre ale acestui popor: Altarul lăcaşului de cult, al şcolii, al învăţământului şi educaţiei, al scrisului, editării şi publicării, al propovăduirii şi mărturisirii Cuvântului Revelat, Întrupat şi Veşnic, precum şi al cărţii şi condeiului. Un simplu, smerit şi modest preot paroh de ţară, însă care, oricând, ar putea face faţă, cu real şi autentic succes, la o catedră academică şi universitară – ca profesor şi la un sfânt al altar al unei vestite catedrale urbane – ca slujitor şi sacerdot.

Am apreciat întotdeauna, articolele, eseurile şi studiile, precum şi broşurile cu caracter pastoral – misionar, plachetele cu caracter aniversar, comemorativ sau omagial, şi cărţile pe care le-a scris Părintele Ioan Morgovan, precum şi toată activitatea sa pastoral-misionară, caracterul şi cultura foarte vastă şi solidă de care dispune, de asemenea (şi) dragostea sfinţiei sale pentru cultura, arta şi spiritualitatea autentică!…

Sunt de-a dreptul impresionat de capacitatea şi puterea preacucerniciei sale de muncă susţinută, inclusiv la Editura şi Revista „Buna Vestire” din municipiul Beiuş, judeţul Bihor, pe care o desfăşoară şi acum, cu multă dragoste, râvnă şi abnegaţie, şi bine face că are această atitudine faţă de viaţă, faţă de semenii şi cunoscuţii lui, ce nu sunt puţini şi care, dacă sunt sinceri, îl apreciază şi îl admiră foarte mult, fiindu-i cât se poate de recunoscători, aşa cum încerc să-i fiu şi eu!…

Părintele Ioan Morgovan – preot paroh şi slujitor la Bisericile rurale din localităţile Bunteşti şi Leleşti, din zona depresionară a Beiuşului, din judeţul Bihor, este şi ne este (re)cunoscut ca un intelectual rafinat, vrednic misionar şi apologet, autentic liturghisitor şi slujitor al altarului străbun, precum şi un neobosit condeier, scriitor, cărturar şi participant activ la multe conferinţe, lansări de cărţi şi alte manifestări culturale ori spirituale, îndeosebi acolo, la Beiuş, realizate pe parcursul a peste douăzeci de ani, mai precis din toamna anului 1993, toate acestea constituindu-se în adevărate momente de reală bucurie, de acolo şi de atunci rămânând, amândoi, într-o sinceră şi nedisimulată prietenie duhovnicească şi spirituală, de care ne bucurăm, cu fiecare ocazie, până în ziua de astăzi, în mod reciproc, cultivând-o şi sporind-o cu fiecare întâlnire, ce se consumă, întotdeauna, într-o atmosferă deosebită!…

„Cuvinte pentru întărirea în dreapta credinţă” reprezintă o lucrare, mult folositoare şi mult ziditoare de suflet, pentru a înţelege mai bine mesajul paginilor oferite de autor, spre lectură cititorului, se cuvine să creionăm, odată cu Părintele Ioan Morgovan, condiţiile în care a fost gândit şi elaborat acest volum – care este o culegere de articole şi studii pe diferite teme, precum şi modul ori felul în care a fost el formulat şi transmis, potrivit afirmaţiilor şi mărturisirii sfinţiei sale din al său „Cuvânt Înainte”. „Una dintre îndatoririle slujitorilor sfintelor altare ale Bisericii lui Iisus Hristos este propovăduirea în tot locul şi în tot timpul a cuvântului lui Dumnezeu (II Timotei 4, 2), pentru întărirea în dreapta credinţă a credincioşilor păstoriţi şi călăuziţi pe calea mântuirii pentru a dobândi viaţa veşnică.

În activitatea pastorală şi misionară pe care am desfăşurat-o de-a lungul anilor am căutat să îndeplinesc chemarea pe care am luat-o de la Iisus Hristos de a mărturisi Evanghelia harului Său. Am vestit „cuvintele vieţii veşnice” (Ioan 6, 68) nu numai de pe amvon, la marile momente ale vieţii creştinului şi cu alte prilejuri, ci şi prin scris, mai ales după evenimentele din Decembrie 1989, ca urmare a obţinerii libertăţii de exprimare.

Am publicat în „Legea Românească”, „Buna Vestire” şi „Ţara Beiuşului”, vreme de peste douăzeci de ani, articole cu conţinut dogmatic şi doctrinar – apologetic ortodox, liturgic, moral, spiritual, cultural, istoric – bisericesc, memorial, panegiric, precum şi crâmpeie din vieţile sfinţilor şi învăţăturile lor, pentru noi cei de astăzi, efigii ale unor personalităţi, însemnări despre cărţi şi diferite evenimente, reflecţii ale iluştrilor oameni despre religie, biblie, credinţa în Dumnezeu şi rugăciune. Pe toate acestea le-am aşezat pe teme şi le-am adunat într-un volum ca să fie la îndemâna preoţilor şi credincioşilor pentru mărturisirea dreptei credinţe şi apărarea ei de neghina învăţăturilor greşite semănate în ţarina Bisericii.

Articolele din prezentul volum, izvorâte din adâncul sufletului prin lucrarea harului divin pururi viu şi curgător, se cuvine să fie pentru noi un permanent imbold spre preţuirea comorii de învăţături a Bisericii Ortodoxe şi la păstrarea cu scumpătate, ca pe un diamant de mare preţ, a credinţei strămoşeşti a românilor.

Mare parte a materialelor din volumul de faţă nu sunt rodul unei munci de bibliotecă a unui intelectual aflat în permanent contact cu cartea, şlefuit la vreo catedră, participant la conferinţe, consfătuiri şi comunicări ştiinţifice ori deprins cu lucrări verificate de dascăli cu rutină, supravegheat de coordonatori ştiinţifici sau a vreunui aspirant la titluri academice ori universitare. Nimic din toate acestea nu l-au răsfăţat pe autor. Dimpotrivă. Ele sunt rodul unui truditor izolat într-o parohie modestă, nevoit să se adapteze la modul şi stilul de viaţă al enoriaşilor săi, să-şi lucreze grădina, să taie lemne, să crească animale pentru a-şi putea întreţine familia şi, bineînţeles, înainte de toate, să poarte grija credincioşilor săi din cele două sate bihorene – Leleşti şi Bunteşti.

Dacă la toate acestea mai adăugăm că accesul la o sursă documentară, de pildă, înainte de anul 1990, se limita doar la ceea ce îşi putea procura personal din micile sale economii şi că legăturile cu intelectualii erau destul de sporadice, superficial şi riguros cenzurate (înainte vreme), cred că se conturează destinul preotului acelor vremuri. Să nu uităm că domnea în mod obsedant o teamă reciprocă între cei câţiva oameni mai instruiţi din satele noastre şi care majoritatea erau navetişti. Singur preotul petrecea 365 de zile şi tot atâtea nopţi acolo în satul pustiit, golit de tot ce însemna oarecând viaţa la ţară. Peste toate acestea, în ochii autorităţilor, preotul trecea atunci, fie şi normal, drept un reacţionar, un duşman al poporului, un tolerat şi un ingrat al cărui rost se va stinge odată cu generaţia care a avut ghinionul de a se naşte în preajma şi perioada consolidării şi dezvoltării, cu mult avânt şi entuziasm, al regimului comunist de la noi.

Or în această situaţie să mai şi conferenţiezi, să rosteşti cuvântări la toate serviciile religioase, căutând să împaci şi pe nevinovaţii enoriaşi ca şi pe cei indiferenţi, pe credincioşii de ocazie ca şi pe agresori. Darămite să mai ai şi ispita condeiului, bine ştiind că toate porţile publicaţiilor îţi erau, atunci, închise. Ce zbatere cumplită, cât dramatism într-un asemenea mod de viaţă! De aceea şi cerem cuvenita îngăduinţă cititorului mai exigent.

Că autorul acestor scrieri a putut răzbi deasupra valurilor, este o altă discuţie şi chestiune. A reuşit datorită tenacităţii, perseverenţei sale, a seriozităţii şi a profunzimii sale, reale şi concrete. Dar cu ce preţ, ştie doar el…

Ce l-a menţinut atât de treaz şi de activ ori de dinamic pe Părintele Ioan Morgovan au fost, între multe altele, şi acele învăţături şi conferinţe preoţeşti, iniţiate de către vrednicul şi marele Patriarh Iustnian Marina, la început mai dese, iar pe urmă ajungând la patru pe an şi care avea drept scop cultivarea şi menţinerea contactului cu problemele teologice doctrinare, morale ori liturgice, apropierea de marile momente sau evenimente istorice şi culturale, precum şi cunoaşterea problemelor care frământau lumea la vremea respectivă. În cadrul acestor conferinţe autorul a descoperit un oarecare teren prielnic şi fertil în care se simţea bine, în sensul că putea să cioplească şi să dăltuiască câte ceva la personalitatea lui şi mai putea să împărtăşească semenilor din căutările sale febrile…

Foarte multe din materialele ce alcătuiesc şi formează acest bogat, rodnic şi vrednic volum, au fost scrise şi publicate, separat, în momente diferite sau ocazii variate, în tribuna şi amvonul ortodox şi publicistic beiuşan, adică în paginile Revistei „Buna Vestire” – care apare şi activează, neîncetat şi neîntrerupt, de peste douăzeci de ani – o revistă cu profund caracter apologetic, pastoral şi misionar al Protopopiatului Ortodox Român din Beiuş, despre care eu susţin, cu tărie, convingere şi fermitate că întotdeauna, cu fiecare număr, mesajul acestei reviste se înscrie cu prisosinţă în procesul transfigurărilor şi transformărilor duhovniceşti, atât de necesare omului contemporan, în goana şi în agonia lui prin lume.

Parcurgând şi străbătând cele 475 pagini, structurate în cele 12 capitole ale acestei cărţi, temeluită şi fundamentată pe baza unei bogate, dense şi vaste bibliografii şi index bio – bibliografic de referinţă, vom concluziona că lucrarea de faţă este una de factură polivalentă, diversă, densă şi bogată ori variată: dogmatică, doctrinară, liturgică, canonică, scripturistică, patristică, istorică, apologetică, patriotică, misionară, pastorală, catehetică, spirituală şi duhovnicească!…

Un volum dezbatere, a unor probleme foarte variate, complexe, complete şi foarte actuale sau contemporane… „Menirea lui nu este, neapărat, de a introduce pe cititor în conţinutul problemelor dezbătute, ci în atmosfera împrejurărilor în care ele s-au zămislit şi s-au transmis. Aceasta deoarece ele – micile dezbateri – nu reprezintă ceva sau cel puţin nu în primul rând prin ele însele, cât mai degrabă prin faptul că pur şi simplu au fost spuse într-un anumit timp şi în anumite condiţii. De unde şi zăbava cu care ele au fost încredinţate tiparului, socotind că au fost necesare şi eficiente doar atunci şi pentru cei care au fost acolo unde şi când s-au rostit, ori s-ar putea transpune măcar în atmosfera specifică acelor vremuri…

De aceea atragem atenţia cititorului că materialele acestea, dincolo de conţinutul lor doctrinar şi dogmatic de necontestat, nu reprezintă atât de mult o valoare în sine, pe cât sunt, mai ales, expresia unor fapte şi a unor experienţe de viaţă. Adică ele dovedesc faptul că preoţimea activă, chiar şi atunci, în perioada cea mai grea, ca de altfel şi astăzi, a fost şi este la datorie, nu a stat şi nu stă ascunsă în aşteptarea vremurilor însorite. A slujit şi slujeşte, în continuare, poporul în condiţiile date, adică a spus, şi spune, ce a avut şi are de spus, dar mai ales a făcut, şi continuă să facă, ceea ce a trebuit şi este de făcut!…”

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*