Zilele trecute, citeam declaraţia directorului Direcţiei Judeţene de Cultură, Liubiţa Raichici, cum că guvernul nu dă doi bani pe monumentele de patrimoniu din Caraş-Severin. Între monumentele la care făcea referire şefa Culturii se numără şi calea ferată Anina-Oraviţa. Sigur, afirmaţia poate fi ruptă din context, în sensul că doar Guvernul Ponta procedează aşa. Să fim cinstiţi şi oneşti până la capăt, să nu hulim un singur om, c-ar fi păcat de Dumnezeu.
Niciunul dintre guvernele post-decembriste nu a considerat că e nevoie să salveze de la degradare, şi chiar distrugere, unele monumente de acest gen. Şi ştiţi de ce? Pentru că refacerea lor înseamnă muncă migăloasă şi nu se câştigă la fel cum se câştigă din asfaltarea unui kilometru de drum judeţean, să nu mai vorbim de deszăpezirea aceluiaşi tronson. Şi atunci, ce rost are guvernantul român, indiferent de culoarea politică, să facă treaba astă?
Să revenim la oile noastre. Liubiţa Raichici ştie foarte că nici Guvernarea Văcăroiu, şi nici cele conduse de Ciorbea, Năstase ori Tăriceanu nu s-au învrednicit să aloce bani pentru Semmeringul Bănăţean. Nu-mi amintesc ca Boc şi pedeliştii lui să fi trimis vreo cutie cu grund vreun camion cu ciment sau balastru, ca semn de bunăvoinţă pentru aceste monumente atât de vechi şi nici ca Mihai Răzvan Ungureanu, de profesie istoric, să fi mişcat un pai de jos în acestă direcţie. Pentru toţi, cei care au trecut pe la Transporturi şi Dezvoltare, Cultură şi mai ştiu eu pe unde, grija cea mare a fost cum să taie cât mai multe locomotive şi vagoane, să închidă, contra-cronometru, cât mai multe halte, gări şi porturi şi să defiinţeze trasee pe considerentul că avem o cale ferată execrabilă, numai bună de dat pe mâna ţiganilor de la Strehaia sau Toflea.
Vă dau două exemple de manual privind indiferenţa unor miniştri. Vă amintiţi de Dan Şova, ministru la Transport până nu de mult? Da, tipul ăla cu mutră de Micul Gatsby care îi spune unui coleg de partid: „Bă, pe mine mă doare în cur de viitorul ţării ăsteia de căcat!“. Pe Şova ăsta l-am întrebat eu în primăvara anulului trecut, aflat în plimbare la Reşiţa. „Domnule ministru, de ce nu îţi iei matale nevasta de mână într-un week-end, te urci în avion, cobori la Timişoara, apoi vii la Oraviţa să faci o plimbare cu trenul până la Anina. Dacă faceţi asta, vă asigur că a doua zi veţi da un ordin să salvaţi această cale ferată“. Toţi cei de faţă au râs. Dan Şova doar a zâmbit căci, deh, de aia era ministru şi nu se cădea să nu facă nici măcar atât într-un mandat dezastruos. Sincer, chiar am avut senzaţia că se gândea la propunerea mea. Pe dracu, la câteva luni a fost forţat să-şi dea demisia, ceea ce m-a făcut să cred că atunci, la Reşiţa, pe Şova chiar îl durea în cur de Semmeringul nostru, de istoria Banatului de Munte şi de habsburgii ăia din ale căror ordine se construise minunăţia de cale ferată.
Înaintea lui Şova, prin Reşiţa trecuse blonda lui Băsescu, care era încă membră a PDL. Ministru mare. Barosan, la Dezvoltare. Aceeaşi problemă a Semmering-ului. Mai tehnică, mai convingătoare, Elena Udrea ne-a liniştit cu vorbe meşteşugite, cu proiecte, cu programe, cu promisiuni, cu bani, cu rezolvări în regim de urgenţă dar, ghinion. USL, ingrata alianţă PSD – PNL a pus mâna pe putere, pedeliştii au fost trimişi la plimbare şi să se joace cu găletuţa în nisip, iar din tot ce ne-a îndrugat Udrea s-a ales praful şi pulberea.
În aceeaşi oală ar intra şi Maria Grapini, cu precizarea că doamna în cauză era entuziasmată de un astfel de proiect exact în campania electorală pentru europarlamentare când, politicianul român se pricepe până şi la lucrurile de care n-a auzit în viaţa lui. Aşa şi în cazul de faţă. Maria Grapini a ajuns la Bruxelles, cât despre Semmering, poate în campania viitoare.
Calea ferată Anina – Oraviţa, cu o lungime de 34 de kilometri, a fost construită în trei ani, iar noi în 25 de ani de tranziţie nu am fost în stare să alocăm un leu pentru întreţinerea şi salvarea ei. Mama lor de guvernanţi!
Lasă un răspuns