Produsul intern brut și discuțiile dintre prezidențiabili…

Atenția la stimularea claselor producătoare, în primul rând a clasei de mijloc, ca mod de a impune creșterea produsului intern brut, este îndatorirea principală a oricărei guvernări de piață liberă desfășurată cu onestitate concurențială. Dar, dacă lași să se afirme pe alte căi politicieni care n-au habar de așa ceva și nici nu au bunul simț să se pună în serviciul afirmării țării prin producție, stimulându-i în primul rând pe cei care o realizează, te duci de râpă! – Cam o asemenea replică poți avea urmărind și pălăvrăgelile dar chiar și discuțiile mai serioase din campania asta a alegerilor prezidențiale. Toate: Și dintre politicieni, și dintre gazetari, și dintre politicieni cu gazetari, gazetari cu politicieni, sau chiar nechemați din alte domenii.

Pentru că PIB-ul – produsul intern brut – e un criteriu prezent în toate calculele care se prezintă; dar numai formal și birocratic. Pentru bifarea unei rubrici de formular acceptat, doar fiindcă așa spun teoriile economice pe care le învață dar, de care, puțin îi pasă funcționarului rutinizat în practicile viciate și de sechele triumfaliste, dar și prin bolile contaminate de prezentul globalist. Oricât de mare rang guvernamental ar avea, funcționarul formalist folosește chiar cifre care nici măcar nu cuantifică totul. El nu ține seama de faptul că, o fi PIB-ul o noțiune de calcul economic, dar politicile de dezvoltare în care este implicat și citat fac parte din formulele doctrinare pe care le aduc adevăratele partide. A căror concepție, dacă există, tocmai în asemenea dezbateri se vede. Sau, ca-n bancul cu Alioșa: „Dacă nu, nu!”… Iar, în societatea românească tocmai asta lipsește, adevărul dezvăluindu-se întotdeauna în asemenea situații de confruntare, când îți dai seama că n-ai ce sau, mai bine zis: n-are cine cu cine se confrunta, lupta pentru putere fiind una sterilă, fără de principii, de parcă ne-a contaminat pe toți stilul scandalagiu cu care Băsescu mimează de zece ani că face ceva pentru țară și pentru acest PIB.

Constatăm astfel faptul că nici celor care se apleacă fie birocratic, fie propagandistic asupra PIB-ului, nu le pasă de politicile naționale pe care le presupune acesta. Nu mai vorbim de faptul că, asemenea politici ar trebui să vadă într-un mod lărgit lucrurile, nu referindu-se la un fetiș, ci cu un concept precis asupra a ceea ce înseamnă producătorul de bunuri, atât materiale cât și culturale, spirituale, educaționale mai ales. Pentru că, dacă ar fi vorba de datoria partidelor față de societatea ce vor s-o guverneze, mai întâi ar trebui să-și pună problema din punctul de vedere educațional-stimulativ al formării unei clase, sau chiar a unor clase sociale de producători; iar de abia după aceea, sau în paralel cu dezvoltarea acestei clase ca produs social, să folosească datele statistice despre cum realizează ea produsul economic. Degeaba iei în calcul produsul dacă, având mintea numai la impozite și taxe, nu încurajezi o societate care produce producători; dacă nu te ocupi de ea printr-un întreg ansamblu doctrinar de politici naționale, pe care alegătorul vrea să ți le cunoască alături de sigla electorală!… Da, chiar dacă nu-l consideri atât de evoluat și chiar dacă nu se exprimă chiar așa, măcar prin intuițiile sale, alegătorul vrea să te vadă cum vei avea tăria de a da laoparte ciolanul din care rozi tu, ca să acorzi prioritate stimulării de energii naționale capabile să realizeze PIB-ul. Asemenea energii sunt sarea pământului; ele constituie și temeiul dar și obiectivul dezvoltării unei societăți; și nu clasa funcționărească formată în majoritate pe criteriile vechi – adică rămasă fără totalitarism dar cu destul abuz de putere – din oameni ce consideră că țara nu există cu alt scop decât ca s-o administreze ei impozitând-o. În dictaturi, într-adevăr, aceștia domină; dar în țările de mare progres, oricât ar fi asemenea funcționari-tehnocrați sau funcționari-politici ahtiați de putere și oricât și-ar da importanță, se constată prea bine că au rol secundar, orice raționament de bun simț recunoscând prioritatea socială a producătorului de bunuri.

Nu mai pun la socoteală că se neglijează total faptul că e vorba de a produce orice fel de bunuri. E vorba de bunurile materiale și bunurile spirituale luate la un loc. Pentru că, oricât de brut ar fi produsul, ca să ne jucăm cu cuvintele, el vine să servească în egală măsură latura de dezvoltare materială și latura de dezvoltare cultural- spirituală a unui popor. Sigur că PIB-ul exprimă la prima vedere valori concret materiale, dar nimeni nu e atent la celelate valori pe care le încorporează: valori sociale precum hărnicia, spiritul de inițiativă sau chiar sănătatea populației, valori culturale precum prefesionalismul tot mai înalt și, nu în ultimul rând, valorile spirituale care înlătură nocivele acte antisociale precum corupția, monopolismul, economia subterană, asigurând ca întreaga entitate a acestui PIB să fie la vedere și în folosul întregii societăți. Cine altcineva decât politicienii care vor să ne conducă ar trebui să fie conștienți că și aceste valori, încorporate în cifrele strict economice, se produc de către cineva, acești oameni fiind și ei producători de bunuri care trebuie cultivați și stimulați. Dar la noi, categoria „bugetarilor” care a devenit de disprețuit din pricina funcționarilor meniți să administreze și care administrează fie prost, fie furând, cuprinde la modul artificial, ținând seama nu de fondul muncii, ci de forma de remunerare de la buget, categorii care n-ar merita acest blam.

Asta dovedește mentalitatea greșită a guvernanților și necunoașterea de către ei a realităților sociale. Este evident faptul, de vreme ce perseverează în a încadra la incerta categorie de „bugetari” pe care orice orânduire rațională caută mereu s-o s-o reducă, pe cine?… Pe învățătorii și profesorii, care sunt producătorii de profesii și de creștere a profesionalismului pe plan național, sau pe medici și personalul sanitar care, fiind producători de sănătate și energie asigură într-un fel forța de muncă a populației. Spun asta pentru că producătorii, de orice natură ar fi ei, se află pe primul loc social al oricărei orânduiri care se respectă. Ei trebuie să intre în primul rând în obiectivele celor care se ocupă cu formarea socială, pentru că ei realizează acest atotstăpânitor PIB!… Apoi abia vin, ca importanță, cei care administrează; ei se află pe un loc al doilea, fiindcă de administrat administrezi ceea ce mai întâi trebuie produs. Iar, tot pe acest criteriu, încă o categorie implicată: cei care păzesc sau manipulează produsul ori produsele – pe locul al treilea. În fine, ar mai fi două categorii în această ierarhie socială văzută doar ca psihologie de acțiune a fiecăruia: speculanții ce nu sunt chiar inutili, dar trebuie îngrădiți prin lege la ceea ce este licit și, la urmă, ca o drojdie, interlopii cu intenții de subminare socială, pe care o societate bine consolidată ar trebui să-i expulzeze de la sine iar, până la această bună consolidare, să găsească forme categorice de descurajare prin lege.

Asta ar fi, într-un mod de interpretare meritocratic, ierarhia valorilor și nonvalorilor naționale în legătură cu care, din dezbaterile de până acum, nu s-a văzut nici un fel de preocupare.

Și, zău, în ciuda faptului că, furate sau nefurate, pângărite sau nepângărite, defrișate sau nedefrișate, țara asta are chiar mai multe păduri decât nobili proprietari care să le revendice cu sprijin politic onorat procentual, PIB-ul nu este un termen care să fie folosit doar în limbajul de lemn.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*