Teodor-urechi-mari: și devreme, și plecat (de) acasă…

Geaba are urechile mari, ca de fost șef al spionilor, desigur! Că noul ministru de externe tot nu a auzit bine cererile Diasporei. De fapt, le-a auzit, dar, poate și din cauza vârstei, le-a perceput… selectiv. Și tot „selectiv” a găsit și soluțiile! Căci, toate măsurile anunțate, nu sunt menite a avantaja cetățenii, ci, deloc paradoxal, angajații sistemului. Or, nu trebuie să se pună bine șeful de la MAE cu angajații lui, iar dacă nici un fost șef al spionilor nu știe cum să șopârlească și să intre pe sub pielea subordonaților, atunci cine?!

Astfel, prima măsură, trimiterea de lucrători din „centrală”, recte MAE, îi va umple de deplasări și diurne (ne)așteptate pe „bieții” funcționari publici de la Externe. Evident, este posibil ca soluția să fi fost cotcodăcită la urechile noului șef chiar de pezevenghii din „centrală”. Care au găsit rapid soluția, nu cum să ușureze votul românilor de afară, ci felul în care pot să-și ducă, eventual, amantele în deplasări pe banii lui Ponta. Adică, ai noștri! Că dacă tot nu au primit și ei niște bani, precum dascălii, au ei habar cum să se dovedească mai „profesori” în astfel de artificii.

Or, măcar suma alocată ar fi trebuit să-i atragă atenția lui Meleșcanu (zis și Teodor – mă-leg-de-scaun!). Pentru că numai un sfert din banii de la „suplimentare” au fost alocați pentru urne și stampile, restul mergând pe „cheltuieli de personal”. Costuri brusc suplimentate de suplimentarea personalului de deservire a secțiilor. Funcționari care vor deservi același număr maxim de cabine și stampile permis prin lege: șapte. Sau poate că fostul șef de la centrala agențiilor vrea mai mulți „observatori” (poate învață și ei ceva meserie!) pe lângă mese și printre cabine?

A doua măsură avută în vedere facilitează tot funcționarul MAE (de ambasadă, consulat sau racolații suplimentari), nu cetățeanul. Pentru că Meleșcanu vizează și mutarea secțiilor de vot din sfera ambasadelor, unde s-au cam panicat fătucile centralei la votul anterior, că intra vulgul peste dânsele (deh, dacă nu aveau cabine!), acum șeful de la MAE vrând să deplaseze la propriu (nu să înființeze suplimentar) secțiile în săli de sport închiriate. Să fie mai mult loc. Că altceva, dacă numărul de cabine/stampile se menține, prin mama ei de lege, orfană că nimeni nu știe de ce nu o poate modifica nimeni în părțile ei putrede (nici măcar Guvernul, fie și prin ordonanță de urgență, mai ales că ambasadele reprezintă teritoriu românesc iar actele executivului au cădere juridică), nu o să aducă aceste soluții „ingenioase”. Decât mult dorita liniște la porțile ambasadelor și consulatelor și expedierea votanților la alte cozi. Că din astea vor fi!

Iar ultima idee a ministrului „am înțeles că nu am înțeles” este cu adevărat „strălucitoare”: să se trezească românașii noștri mai devreme și să vină la secții pe orele de vârf ale pensionarilor din țară să voteze! Și dacă tot trebuie să se trezească mai devreme, votanții din Diaspora pot aplica și nemuritoarea tactică a cartelei. Să-și lase rând! Măcar așa serbam și noi remodelarea unui zid în Decembrie. Asta pentru a nu a aminti și de halucinanta propunere a senatoarei foame-în-gât care vocifera că românii care nu au stat ultimii trei ani în țară nu trebuie să aibă dreptul să voteze! Păi ce, nu e dreptul la votul o lozincă?! Mama lui de moft!

În rest, vorba aceluiași personaj: „pixuri și xerografiate”!

Un răspuns la “Teodor-urechi-mari: și devreme, și plecat (de) acasă…”

  1. ionel spune:

    Sunt din pacate, multi analisti,formatori de opinie,proroci ce mai,care te informeaza ce se va intampla,iar daca nu se intampla, asta e.Daca sunt atatea probleme cu votul din diaspora,de ce dracu nu s-au sesizat neregulile inca din 2009,2012,2014 la europarlamentare,cum se face ca acelasi nr. de sectii de votare erau suficiente,iar azi nu mai sunt suficiente,desi sau dublat nr.de cabine?N-ar strica mai multa deontologie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*