Mă tem să cred…

De remarcat (pentru a câta oară!) că, în trufia lui structurală, cu reflexe totalitare, lui Victor Ponta i-ar surâde în turul al doilea al prezidențialelor să-și întregească susținerea până și votul intelectualilor deși a citit, neîndoielnic, scrisoarea lui Liiceanu, care i-a fost adresată. Va fi zâmbit ca de obicei cinic, precum Catilina, și se poate considera fericit dacă mai crede în ceea ce lasă de înțeles. „Până când în sfârșit, Catilina, vei abuza de răbdarea noastră? Până unde se va arunca îndrăzneala ta neînfrânată?”, s-ar întreba retoric, mai abitir astăzi Cicero văzând reacții revanșarde gen „Nana”, noi descinderi la Primăria din Sibiu sau în Clujul fostului premier, Emil Boc.

Aceeași trufie l-a făcut să creadă că, dând teme electorale pentru o virtuala confruntare în direct, neamțul Iohannis ar cădea în capcanele lui infantile cum cad guguștiuci buimaciți de pâcla zăiberie din Teleorman până-n Gorj ori pe unde otonelizatelor cohorte nu le-au chelit înca rozele de brumă. Că în țară mașinăria de vot a partidului său funcționează destul de eficient, s-a văzut din primul tur: PSD însă nu va putea să scoată mai mult nici în turul al doilea, puțin probabil fiind să i se adauge integral voturile lui Vadim sau cele ale lui Dan Diaconescu. Victor Ponta știe asta nu neapărat din sondaje, ci din rapoartele filialelor din țară. Cu toate astea, arogant până la refuz, „ca premier și ca viitor președinte”, sper să fi convins cu tot ceea ce mai trebuia adăugat și s-a adăugat cu prisosință. Victor Ponta știa din prilejuri anterioare, unele oferite în contact direct, care este opțiunea românilor din diaspora și a luat cunoștință cu ipocrizie de manifestările zgomotoase ale acestora din fața centrelor de votare.

Vehemența acestor proteste este un avertisment că la turul al doilea va avea și mai puține voturi din afară și de aceea mă tem că, după cum se conturează lucrurile, nici la turul al doilea nu va facilita exercitarea acestui drept pentru toți aceia care vor dori să o facă. Diaspora votează din principiu împotriva lui Ponta pentru că românii din afară într-o percepție grosso modo sunt în contact direct cu alte orizonturi politice și economice, sunt percepuți ca a veni dintr-un spațiu geopolitic cu lumini și umbre, dar și pentru că ei știu bine cum merg lucrurile acasă, unde doar acele categorii, din păcate destul de dense, care sunt ușor manevrabile prin promisiuni deșarte, continuă să îl susțină pe el respingând de fapt ca din vremea lui Ion Iliescu idei preconcepute de genul celor „nu ne vindem țara!” De cealaltă parte, Klaus Iohannis, răspunsul ferm al așteptărilor de sobrietate, de certitudine și fermitate nu-i dă satisfacție, nu se lasă târât în regiile străvezii ale unei confruntări încropite cu care să se răspundă nevoii românești de circ ieftin, de spectacol suburban.

Pentru cine ar fi relevantă o astfel de confruntare/înfruntare e simplu de înțeles și Iohannis știe asta. Iată de ce, în opinia unor analiști, o astfel de întâlnire nu se justifică nici măcar în sala de festivități a Palatului Cotroceni, pusă la dispoziție cu generozitate ambiguă de Traian Băsescu, ca pe un țărm al speranțelor. În ce mă privește, împărtășesc opinia că Iohannis nu mai are de convins decât cel mult partea pendulatorie din electoratul PSD, fiindcă și cu și fără încuviințarea Monicăi Macovei sau cea a Elenei Udrea, electoratul acestora va merge spre candidatul dreptei nu numai că așa e de preconizat sociologic să se întâmple, ci pentru că așa e lucid să o facă. Ce s-ar întâmpla dacă, împotriva așteptărilor, Victor Ponta ar ajunge în fotoliul prezidențial de la Cotroceni? A reevalua alternativele, a avansa supoziții e inutil să o mai fac; nu aș mai avea nicio speculație inedită de făcut. Mărturisesc însă că mă tem. Mă tem nu fără motive. Mă tem că va începe un spectacol trist, de vendeta. Prima victimă ar fi statul de drept. Ar urma, în consecință, compromiterea statutului României între țările UE și cele membre NATO. Mă tem că parcursul european al Republicii Moldova ar traversa sincope imprevizibile. Mă tem că s-ar contura apoi o falie periculoasă între Ardeal și restul țării. Mă tem că șocul economic ar fi cu efecte de lungă durată. Mă tem că tot mai mulți intelectuali ar lua calea migrației în căutare de zări mai optimiste. Mă tem că aș trăi în incertitudine și minciună. Pentru toate astea, mă tem să cred că duminica viitoare partea cea mai lucidă a societății noastre nu va gândi și nu va acționa previzibil.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*