Ne amenință unchiul Sam?!

Rusia a început să arunce la tomberon jucăriile americane. Restaurantele McDonald’s nu mai sînt pe gustul lui Putin. Decizia Moscovei de a pune lacăt pe lanţul de mîncare made în S.U.A poate fi o socotită o reacţie previzibilă la sancţiunile Occidentului, pe fondul tensiunilor dintre Moscova şi ţările din Vest. Mai mult, într-un discurs adresat experţilor politici la Soci, Putin a acuzat S.U.A. „că subminează stabilitatea globală pentru a-şi impune punctul de vedere şi că încearcă să facă din Rusia un pericol pentru restul lumii, forţîndu-şi aliaţii să impună sancţiuni Moscovei din cauza crizei ucrainene.” Arătînd spre războaiele din Irak, Libia şi Siria, ca exemple de politici ratate ale S.U.A. ce au dat naştere haosului şi morţii, Putin a avertizat că lumea se va confrunta cu noi războaie dacă Washingtonul nu va respecta interesele altor ţări, scrie Associated Press. Dincolo de sancţiunile impuse Rusiei, n-ar trebui să mire pe nimeni dacă Putin şi Merkel ar negocia în secret, aşa cum în urmă cu 75 de ani Stalin şi Hitler şi-au negociat influenţa şi teritoriile.

Mi-e groază de tot ceea ce se petrece în lume! America fierbe la foc mic, iar Obama pare timorat în urma atacului armat din incinta Parlamentului din Ottawa, cînd premierul Stephen Harper a stat ascuns 15 minute într-o debara în Parlament, iar parlamentarii şi-au făcut suliţe din steagurile aflate în sala de şedinţă. Cu toate acestea, S.U.A. continuă să ameninţe. Potrivit emisiunii „După 20 de ani” de la ProTv, S.U.A. pune condiţii şi ameninţă România: „ori Roşia Montană şi gazele de şist, ori vă izolam ca pe vremea lui Ceauşescu şi vă paşte războiul”. Cuvintele aparţin politologului american George Friedman, Director Stratfor (agenţie de analiză apreciată în S.U.A.), unul dintre analiştii pe care liderii politici şi militari de la Washington îl iau întotdeauna în considerare. Un „oracol” titularizat! Nu trebuie să ne mire că luminăţia sa a revenit pe plaiurile mioritice, însă să nu neglijăm faptul că George Friedman s-a născut la Budapesta şi ca „bun prieten” îşi permite să ne ameninţe şi să ne şantajeze la noi, acasă: „Gazele de şist sunt arma cu care puteţi preveni războiul”. Inacceptabil! Care război! România nu vrea război cu nimeni! Prin portavocea lui Friedman S.U.A. şantajează România: „Ori lăsaţi americanii să extragă gaze de şist pentru a le vinde Europei dependente de gazul rusesc, ori vă vom izolam că pe vremea lui Ceauşescu şi vă lăsăm pradă războiului”. Oracolul George Friedman nu neagă „recunoştinţa” S.U.A. faţă de Ceauşescu, care le-a susţinut interesele şi a detensionat relaţiile pe axa Washington-Beijing-Moscova în anii 70. Abject nivel de abordare din partea unui politolog „american sută la sută”!

România nu era izolată pe vremea lui Ceaşescu, aşa cum afirmă Friedman. Avea relaţii diplomatice şi economice cu state de pe întreaga planetă şi exporta în peste 144 de ţări ale lumii. Cînd vorbeşte despre izolare, Friedman face referire, probabil, la găştile de putere politică şi financiară ale lumii, la care, ca stat, poţi adera doar cedînd suveranitatea economică şi, implicit, pe cea teritorială. „Oracolul” ne ameninţă şi ne şantajează pe faţă, iar traducerea ar suna cam aşa: „ori puneţi ţara la bătaie şi ne daţi gazele de şist şi aurul de la Roşia Montană, ori veţi avea soarta lui Ceauşescu”, scrie site-ul CSIC. „Da, efectele asupra mediului sunt grave, dar ăsta e preţul pe care trebuie să îl plătiţi”. Ceea ce va să însemne că exploatarea gazelor de şist va da lovituri crunte mediul înconjurător, climei, solului şi apelor din Ţară. Dar Friedman nu se opreşte şi avansează cu aroganţă în miezul şantajului: „Americanii vin aici să facă bani. Sunt multe feluri de a face bani şi un mod sigur de a-i pierde: să nu cunoşti situaţia, adică impredictibilitatea. În ultimii ani, investitorii americani s-au săturat de România. Exemplul care îmi vine în minte e Roşia Montană. A devenit un simbol în comunitatea de investitori a ceea ce se poate întâmpla în România. Cred că guvernul a înţeles asta şi faptul că principalele voastre resurse sunt cele energetice şi minerale. Trebuie să vă târguiţi, dar odată încheiat târgul, să vă ţineţi de el.” Noi nu ne tîrguim resursele naţionale în acest capitalism de piaţă, ele aparţin poporului şi nu pot deveni un troc în războaiele made în de S.U.A.. „Dacă un guvern încheie un contract, toate guvernele de după el trebuie să îl respecte. Dacă nu, viabilitatea României că ţara independentă e ameninţată. România are nevoie de investitori străini, nu are resursele să se dezvolte singură.” Aberaţii! Chiar şi după jaful naţional al clasei politice româneşti, Ţara are încă resursele necesare unei dezvoltări rapide şi de durată!

Urmărind mai departe emisiunea, vedem cum Friedman face apel la orgoliu şi mîndrie: „Capacitatea europenilor de a învesti e limitată, chinezii au bani, dar îşi aduc propria forţă de muncă, ruşii au bani, dar nu au expertiză, americanii le au pe toate.” Sigur că le au pe toate şi toată lume ştie că S.U.A. au propriile ogive nucleare care le oferă impunitatea şi curajul unui atac armat. Toată lumea a auzit că America fabrică şi vinde arme din greu şi că prin tradiţie se află mereu în război cu cineva. Mai departe, Friedman surprinde cu alte abjecte ameninţări: „Problema e acum domnia legii – un contract să rămână un contract, să nu se schimbe. Aşa că nu faceţi târguri proaste, ca să nu trebuiască să le schimbaţi. Companiile americane urmăresc acum cu atenţie România. Ştim de o companie care vrea să investească în energie şi are nevoie de informaţii. Din păcate, la voi aceste informaţii sunt secrete, ori nu poţi aduce investiţii cu informaţii ţinute în secret. Gazele de şist din România sunt o armă care poate fi folosită pentru a evita războiul. Rusia controlează Europa prin gaze. Aveţi nevoie de resurse alternative iar România e cea mai bogată în astfel de resurse. De aceea americanii sunt atât de interesaţi de resursele voastre. Dată fiind poziţia strategică a României, exploatarea gazelor de şist e o problemă strategică naţională(în favoarea S.U.A., desigur). Gazul de şist limitează influenta rusească. Oricât de mult ar putea afecta mediul ele oferă o soluţie geopolitică.”

„În situaţia actuală a României, ar fi iresponsabil să nu luaţi în considerarea exploatarea gazelor de şist. Decizia trebuie luată acum!”, plusează analistul american, „fiindcă acum ruşii taie energia Europei. Totul presupune un risc. Gazele de şist ar putea polua mediul, dar Rusia… Nimic din ce am construit nu a rămas fără consecinţe asupra mediului. România vrea să fie sigură că restul Europei are suficient gaz ca să nu poată fi şantajată de ruşi. Cîtă grijă au americanii pentru Europa concurentă! „Câinele moare de bătrîn şi prostul de grija altuia”! „Altfel România va fi izolată, aşa cum a fost în timpul Războiului Rece”. Şantaj sută la sută! Oare cine a izolat România? Ghici ciupercă… din declaraţia de şantaj a lui Friedman: „Ori ne daţi Roşia Montană şi gazele de şist, ori vă izolăm ca pe vremea lui Ceauşescu şi vă paşte războiul”. Să folosească astfel de formule de ameninţare la un post naţional de televiziune e de-a dreptul revoltător! Mai departe, Friedman afirmă: „Riscul ecologic e real, riscul geopolitic e şi mai real. Pericolul că România să se întoarcă la perioada când era izolată de toată lumea, că în timpul lui Ceauşescu, trebuie luat în considerare”. În concluzie, purtătorul de cuvînd al intereselor americane în detrimentul altor state, vorbeşte din postura de unealtă a vîrfului piramidei, care altfel nu l-ar menţine în funcţia de director al Stratfor. Pentru o remuneraţie consistentă, mesagerul-oracol încearcă la rîndul lui să manipuleze, utilizând arme din arsenalul său machiavelic: intimidări, ameninţări şi şantaj. Cu România nu-i va merge, deşi Washington-ul duce o politică globală agresivă a resurselor. Miza fiind şi susţinerea industriei sale de armament care ar falimenta în lipsa conflictelor şi războaielor. Mai mult conflictele armate oferă posibilitatea testării unor arme performante.

Pentru descreţirea frunţilor, priviţi cu atenţia fotografia de final a summitului Consiliului European! Veţi observa pe Preşedintele Traian Băsescu foarte emoţionat alături de nepoţii lui Herman Van Rompuy, care îşi încheie mandatul la 31 octombrie, şi veţi constata că micuţii par speriaţi de parcă îl văzuseră pe bau-bau. Unul dintre ei ridică un dos de mînuţă spre preşedintele nostru. Dar să-l iertăm, peste cîteva zile îşi încheie mandatul şi poate clopoţelul îl va chema la D.N.A.. Noi trebuie să ne adunăm, să punem piciorul în prag în aşa fel încît după prezidenţiale nici Ţarul, nici Obama să nu ne confişte zestrea strămoşească, iar clasa politică în frunte cu viitorul preşedinte să stea în poziţie de drepţi în faţa naţiunii.

2 răspunsuri la “Ne amenință unchiul Sam?!”

  1. mosu spune:

    adevarul adevarat ii ca structurilii din spatele personajului-analist-au investit masiv in zisa revolutie din Romania,asa au investit si in neutralizarea armelor nucleare din irak,libia,etc-de acolo au inceput sa-si recupereze investitia.problema ii cu Romania,au avut asa valeti hapsani -au acaparat ei ,fara sa returneze cotaparte din investitie catre investitor.
    parerea mea-daca ajunge sa conduca tara-desi nu prea cred-o gasca mai putin hoata si mai mult patrioa-cum sunt conducatorii Ungariei de acum-am avea o sansa sa pastram Romania ca stat-daca conduc tara tot o gasca ca si cele din 89 -DISPAREM CA STAT SI CA TERITORIU.

  2. ionel spune:

    O analiza obiectiva si de bun simt,asa cum dealtfel ne-ati obisnuit.Din pacate inca nu avem un politician care sa puna capat acestui dezmat ce se tot perpetueaza de 25 de ani.Va felicit dna.M.D.Popescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*