O „asociaţie umanistă” din România, ASUR, a lansat un comunicat prin care anunţă că va începe să oficieze, de acum, aşa-numitele „ceremonii umaniste”, legate de marcarea unor momente „importante din viaţă”, precum: „venirea pe lume a unui copil, o căsătorie sau înnoirea jurămintelor unor soţi”, care de regulă constituie subiectul unor disensiuni permanente între Biserica şi organizaţiile ateiste laice, acestea din urmă neacceptandu-le, neapreciindu-le la justă lor valoare, neapreciind importantă lor pentru societate sau, mai nou… schimbându-le defințiile prin lege, tocmai pentru a le deveni lor „acceptabile”.
Aceste „ceremonii umaniste” au menirea – pe lângă câştigurile financiare – să înlocuiască practic ceremoniile religioase creştine, şi mai ales ortodoxe, odată ce vine vorba despre practici oficiate într-o ţară majoritar ortodoxă – fiind prezentate ca o „alternativă” pentru acestea, în cazul persoanelor care cred mai puţin, cred „în felul lor” sau nu cred deloc în Dumnezeu, dar care totuşi trebuie să creadă în ceva, cum ar fi alte valori care îi pot ţine locul lui Dumnezeu, devenite zei mai mici.
Ideea este mai bine înţeleasă şi interpretată în acest sens, nu de noi, cum ar părea la o prima vedere – noi, care putem fi consideraţi „habotnici” pentru credinţa noastră – ci de către admiratorii sau colaboratorii (sau susţinătorii… cine mai ştie dacă nu sunt chiar viitori „oficianţi”) ai afacerii, alături de „staff”, după cum se va vedea din cele de mai jos. Spre exemplu, pagină de facebook „Ceremonii Umaniste” ne recomandă blogul unei doamne, care se auto-denumeşte “zână”, intitulat “Jurnal de zână”. Autoarea recunoaşte, “ajutată” de comentatorii unui articol, că are un singur “ex husband”, care “a devenit atât de mistic/religios/confuz încât consideră că a merge pe cărbuni încinşi este cea mai de vitejie faptă pe care a făcut-o vreodată”. Anterior – povesteşte doamna în cauză – ar mai fi existat un iubit, căruia i-ar fi “condiţionat cererea în căsătorie de nepunerea în scenă a unei ceremonii într-o biserica, oficiată de un preot”, deşi cu câteva rânduri mai jos, într-un final, această recunoaşte clar (la insistenţele unui comentator) că ar fi “ieşit o vreme cu cineva din staff (vorbim aici despre stafful Ceremonii Umaniste) dar a fost acum mulţi ani şi nu cred că vreunul din noi se mai emoţionează nici măcar la aducerile aminte”. Şi mai exact, „zâna” explică: „Cui s-ar adresa o astfel de ceremonie?” – amintind în răspunsul ei – după cum spuneam mai sus – persoanele care cred mai puţin sau deloc în Dumnezeu: „Cineva că mine, de exemplu. Care am fost botezată în rit ortodox dar, de ceva vreme, nu mai cred că e cineva acolo, sus, care are grijă de mine şi de celelalte șapte miliarde şi ceva de indivizi cât numără omenirea. Şi care nu merg la biserică decât atunci când vă aduc buchetele şi lumânările. Sau cineva care consideră că legătură lui cu divinitatea nu e musai să fie intermediată de preoţi, călugări, măicuţe, rabini, vestale etc.” (dar a cărui legătură cu o altă concepţie, altă divinitate – cum veţi vedea mai jos, va fi intermediată de un „oficiant”).
Cum titulatura de „zână” nu ne poate trasmite în mod imediat nimic altceva decât exact înţelesul cuvântului în cauza, descris atât de clar de DEX (fiinţă mitologică înzestrată cu puteri supranaturale şi cu influenţă asupra destinelor oamenilor, nemuritoare) ne lămurim că este vorba tot despre ceva supranatural în aceste atitudini şi ne face să devenim mai atraşi de cel de-al doilea exemplu, oferit de această dată de un „share” al unei poze realizată alături de unul dintre „oficianţii” afacerii şi care recunoaşte şi ultima parte a ceea ce spuneam mai sus: „Atila Nyerges, primul popa civil, adică oficiant de căsătorii umaniste e în seara asta la Schimbă Vorba. Un subiect fascinant: jurămintele fără de Dumnezeu. Sau în care zeii suntem chiar noi: unii pentru ceilalţi”. Există, deci, zei, sau dumnezei, există, deci, şi oficianţi, sau popi…
De ce am amintit aceste recomandări, fiindcă ele aparţin paginii oficiale de Facebook „Ceremonii Umaniste” şi sunt de-a dreptul uimitoare. De ce? (ne punem şi noi singuri întrebări, precum cei de mai sus) Pentru că ajungem să vedem cu ochii noştri – ba chiar ni se indică clar prin trimiteri directe – cum se pot naşte religii, inclusiv cele care susţin că refuză acest termen din statutul propriu, dar care respectă şi funcţionează, râvnesc, după definiţia completă a acestuia.
Nu închid DEX-ul fiindcă vreau să identific în Sinonime variante pentru „religie” (pentru cei care o neagă în statut) şi găsesc „cult” sau „crez”, aşa că trebuie să mergem mai departe, şi să-i întrebăm cu sufletul la gură, pe cei care oficiază aceste „ceremonii: „Şi totuşi ce este o ceremonie umanistă”? Ni se răspunde în mod automat-predefinit (fiindcă întrebarea şi-au pus-o singuri pe site): „În primul rând, este una simbolică, la fel că şi cea religioasă. Nu se semnează acte şi nu are nicio valoare legală, singura căsătorie recunoscută de stat fiind cea oficiată în faţă unui ofiţer de stare civilă”. Plecăm cu răspunsul acestora în minte, mai departe, şi ne întrebăm în mod logic, aşa cum ne sugerează de cele mai multe ori curentele aşa-zis umaniste (uneori cu apostrofări, confundându-se pe ei înşişi, în mod convenabil, cu oamenii de ştiinţă), de ce oare mai este nevoie de o ceremonie oficiată de o persoană oarecare (intitulată „oficiant”), odată ce iniţiatorii afacerii ştiu şi recunosc singuri că mai există un oficiant chiar obligatoriu al unei căsătorii, iar „singură căsătorie recunoscută de stat” este „cea oficiată în faţă unui ofiţer de stare civilă”. Dicţionarul limbii române pune religia pe seama unei divintati – aşa după cum creştinii cred în Sfânta Treime – sau pe seama unui… Concept, implicând, în plus, şi recunoaşterea misteriosului (misterului) în cauza sau a simbolisticii. Este clar, oricând, conceptele „filosofice” nasc religii. Iar religia, faţă de „concept”-ul în sine, abstract, care poate stă la baza ei, se completează prin ritual – o condiţie impusă pentru că ea să avanseze la nivel de practică. Uite aşa, am ajuns şi la inţiativă recentă ASUR…
De ce conceptul ASUR avea nevoie neapărată de un ritual, încât nu a mai putut rezista acestei „ispite”? De ce oare, ASUR, trece de la umanism la religios, prin abordarea unui ritual, într-un moment în care o astfel de mişcare în niciun caz nu ar fi fost iniţiată de vreo organizaţie similară din afară, poate rămâne un mister – doar dacă alegem să neglijăm partea financiară importantă. Nevoia de bani, scoşi astfel, care să rişte imaginea unei organizaţii cu tentă dura, căreia Biserica i-a răspuns mai mereu, poate sugera o scădere a influenţei sale şi a susţinerilor din partea unor terţe părţi sau terţi sponsori. Să fie lăsată ASUR fără sponsori şi bani? Să se teamă aceşti sponsori sau susţinători şi să fie vorba, cumva, despre asumarea unor riscuri din partea acestora într-o perioada pre-electorală mult prea importantă, care şi-ar dori sprijin din partea credincioşilor mai puţin umanişti, majoritari? Să nu ne cufundăm politic, să renunţăm la supoziţii, căci aici ASUR ştie cel mai bine situaţia, şi să revenim la suprafaţă.
Şi, fiindcă tot analizăm „misterele” neînţelese ale unor astfel de oficieri sau „ceremonii umaniste”, trebuie să ne oprim puţin şi asupra esenţei lor. Dacă termenul de „nuntă” este mai permisiv, prin natură să tradiţională (de petrecere, care urmează unei ceremonii religioase – conform DEX), depărtându-se din ce în ce mai mult de înţelesul sfânt al Tainei religioase a Nunţii (ortodoxe), şi a putut fi folosit de iniţiatorii „ceremoniilor umaniste”, fără prea multe comentarii, totuşi termenul de botez, probabil folosit iniţial, accidental sau pe alocuri (pentru că clientul să înţeleagă despre ce este vorba în oferta) a dispărut din lista de servicii, fiind înlocuit cu numele de „ceremonie de numire a copilului”). Tot pagina de facebook ne salvează şi ne aminteşte că termenul de „botez” fusese iniţial folosit şi ulterior dat la o parte, la îndemnul unora dintre potenţialii clienţi sau poate chiar al unor oameni religioşi: “Organizaţi şi ceremonii umaniste de botez?”. “Da, organizăm şi astfel de ceremonii, în care părinţii îşi prezintă copilul prietenilor şi familiei, anunţând totodată numele pe care i l-au ales. La fel că ceremoniile de nuntă şi cele de botez pot fi personalizate” – specificau cei de la ASUR într-un mesaj postat de ei pe pagină Ceremonii Umaniste. Cei atenţi, însă, la “amănunte” au şi lansat comentarii de genul: Ce e aia ceremonie umanistă de botez? Botezul cui? Ce semnificaţie are acel botez? Sunt două lucruri contrare (…)! etc. Acesta se pare că a fost motivul care a stat la baza simplei schimbări a unei denumiri (gest care arată şi ce valoare are), deşi, în esenţă se vede clar că era vorba despre o simbolistica asemănătoare celei religioase (chiar dacă fără Har sfintitor).
Iar cum, tot Dex-ul ne lămureşte că „oficiant” nu însemna decât cel „care oficiază o slujba bisericească” – întrucât cealaltă calitate, de „simplu funcţionar”, considerăm că iese din calcul odată ce este vorba despre oficierea unui ritual, chiar dacă deloc creştin, dar care respectă totuşi o credinţă (conform ASUR) – este clar că suntem martorii unor transformări importante în cadrul unei asociaţii care nu ar avea că scuză laică pentru acest demers decât câştigul financiar, mascat bineînţeles de un compromis ritualic, filosofic sau religios, cum vreţi să-i spuneţi (urmare a unui crez oarecare), de care nu se poate dezice sub niciun fel. Este cert că omul nu va apela la astfel de servicii, decât dintr-o credinţă, dintr-un crez, fie el şi ateist (credinţă şi autoconvingerea că nu există Dumnezeu), îmbunătăţit sau nu cu elemente SF sau pur ştiinţifice. Orice altă motivaţie ar fi total iraţională, [revenim: „care implică omul într-o experienţă dincolo de nevoile lui personale sau sociale imediate”], deci oricum specifică religiei, credinţei în ceva.
Acum, ajuns la final, vreau să va explic şi „taina” acestui articol: nu vreau să lansez supoziţii şi nici nu vreau să acuz persoane care încă, probabil, nici nu ştiu ce fac prea bine, dar care probabil se vor lămuri în viitorul apropiat când totul se va aşeza la locul lui, ci am urmărit să demonstrez natură înşelătoare a firii umane, şi pericolul născut de incredera prea mare în bani şi în inteligenţă proprie. Aşa cum preoţii şi călugării acestui neam puternic şi majoritar ortodox sunt atacaţi permanent (mult mai vulgar şi indecent, şi cu mii de falsuri înscenate) tot aşa pot fi atacaţi şi „popii civili”, „oficianţii”, şi la fel de bine pot fi acuzaţi de legături secrete cu organizaţii la fel de secrete sau care acţionează la vedere, doar pentru bani… şi încă pentru sume foarte mari.
Lasă un răspuns