Lacrimi pe vînt

Vino, maică, şi la casa ta,
Cîntă numai amintirea-n ea
Şi la descojita ta fereastră
Cată doar singurătatea noastră.

Cin-te-a supărat că nu mai vii?
Cin-te-a necăjit că nu mai scrii?
Şi la uşa ta cea ruginită
Bate frunza mărului cernită.

Ia din viaţa fiilor o noapte
Şi o zi să iai ţi se mai poate,
Că nepoţi-s singuri pe toloace
Şi nu au cu cine să se joace.

N-au nici un bunel, nici o bunică
Şi pe cît e mare lumea-i mică
Şi pe cît e viaţa de-nsorită
Fără tine-i tot nefericită.

Vino, maică, sufletul te cheamă,
El nu poate-avea o altă mamă,
El tînjeşte-ntruna lîngă poartă,
El nu vrea să creadă că eşti moartă.

Şi nu vrea să fii numai cicoare
Pe care o rupe fiecare
Şi-o miroase şi-o aruncă-n cale,
Să te calce rîsetele sale.

Vino în amurg ori dimineaţă,
Te voi aştepta o-ntreagă viaţă
Cum pe tata, făr’să-l ştiu la faţă,
Îl aştept în vînt, în ploi şi-n ceaţă.

Veniţi amîndoi, că n-am scăpare,
Am îmbătrînit de întristare
Şi vorbind cu voi de bună seamă
Vîntului zic: ,,Tată’’, nopţii: ,,Mamă’’.

Şi că timpu-n mine rostu-şi pierde
Numai unul Dumnezeu mai vede.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*