Dacă nu pentru noi, atunci pentru cine?!

Dacă ar fi fost isteț, ar fi putut forța mâna președintelui pentru promulgarea imediată a CAS-ului printr-o formulă filosofic-doctrinară: „Dacă nu acum, atunci când?!”. Și nu s-ar fi supărat nimeni pentru uzitarea unui șablon parafrazat poate până la saturație în alte epoci. Așa, în schimb, a aruncat în spațiul public un soi de avertisment care poate genera multe discuții alarmiste: „Dacă nu facem acum reducerea CAS, înseamnă că nu o să mai putem să o facem niciodată!”. Prin „niciodată” înțelegând anii rămăși din guvernarea socialistă, nu doar „fatidicul” an 2015! Așadar, fără puncte de suspensie insinuante, fără rictusuri de ciudă care să ne convingă că „nu se va mai putea” din cauza orgoliilor și frustărilor sale și nu din cauza unei eventuale degradării a situației social-economice a țării…

Or, întrebare de ce este atât de încrâncenerat Victor Ponta în a impune reducerea CAS-ului acum? Cine îl strânge cu ușa? Pentru că, dincolo de surogatele discuțiilor prin care se caută motive electoral-populiste în orice decizie guvernamentală, mai ales acum, înaintea prezidențialelor, nu rămâne nimic. Sau poate că scenariștii de la Palatul Victoria urmăresc, de fapt, transformarea CAS -ului într-un meci de acuze populist electorale pentru a distrage atenția de la alte „crize”?!

Astfel, pragmatic, Victor Ponta nu ar avea de ce să fie atât de înverșunat în a vedea promulgată, cu orice preț!, legea de reducere a CAS-ului (iar replicile cu Palatul Cotrocenii pe această temă au fost prea „contondente” pentru a crede că era vorba doar de o simplă răfuială!). Electoral, diminuarea CAS nu i-ar aduce mai nimic lui Ponta. Pentru că nu masele ar fi eventual avantajate, ci marile companii. Ca eventuali „sponsori”. Dar și aici lucrurile sunt sub semenul întrebării. Pentru că puținul pe care l-ar câștiga companiile din reducerea CAS -ului oricum nu ar acoperi nici măcar o parte din ceea ce pierd în prezent în urma taxelor noi introduse (de la supracciza pe combustibili la infama taxă pe „stâlpii” care țin companiile pe piață) și a creșterii costurilor în urma măririi în etape a salariului minim obligatoriu. Mai ales că acesta din urmă reprezintă, de fapt, criteriul care determină o companie să-și mărească ori numărul de angajați! Și nu „câștigul” reprezentat din ceea ce ar rămâne din reducerea CAS-ului „la angajator”.

Desigur, forțarea impunerii CAS poate fi privită și ca o ultimă exprimare a suveranității guvernamentale în luarea deciziilor economice. Ceea ce ar înseamnă că FMI s-a retras în acest an (electoral) pe tușa impunerilor doar pentru că are angajamentul guvernanților de a tăia, începând cu 2015, tot ceea ce nu s-a tăiat la timp.

Și poate de aici se trage și indecizia lui Victor Ponta de a-și asuma viitorul de guvernare într-o formulă sau alta! Ba, poate tocmai de aceea și damele de companie politică de pe dreapta eșichierului, pentru că asta sunt candidații dintre candidații candidaților dreptei (!), primadone cu aere politice, nu politicieni, se zvârcolesc și se pierd în și din fața deciziei de a lupta în mod real cu nenumitul dar insinuatul candidat dintre necandidații stângii. Căci, după fuga în ritm allegro a lui Crin Antonescu, după abandonarea festina lente, cu greutate sub greutatea unor răspunderi (venite poate și din trecut), a lui Vasile Blaga, care a predat partidul, dreapta liberală este pe cale să furnizeze un candidat care să nu pericliteze, de fapt, drumul stângiii (și) spre Palatul Cotroceni!

Și asta pentru că dreapta este pe cale să producă o monstruoasă trădare, nu doar a propriului electorat, ci a intereselor țării. A țării în sine…

Și pare tot mai probabil scenariul unei retrageri a lui Iohannis înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Fie se va retrage „glorios”, pentru a nu fi ajuns din urmă de o decizie de incompatibilitate care să lase țara fără președinte imediat după alegeri ori în 2015 (un an greu, că doar a pronosticat printre mușcături de buze Victor Ponta!), fie, dacă această decizie va părea improbabilă, va face un umil pas de retragere (în numele intereselor Grivco)!

Și nu ne putem căina neșansa pe care am avut-o prin nepromovarea pe post de candidat al dreptei liberale a lui Crin Antonscu. Pentru că scenariul retragerii la comanda Grivco (Jilava?) ar fi fost același. Poate doar cu singura opțiune de a face acest lucru în formatul umil și nu pentru a nu periclita starea politică a națiunii în 2015, în cazul lui Crin Antonescu nexistând opțiunea unei incompatibilități pentru ceva ca formă de extragere a fisei de dreapta din tonomatul cu variantă introdusă a alegerilor prezidențiale.

Și atunci, dacă în mod real nu are de ce să forțeze populismul electoral, neavând de ce să investeasă în contrabalnsarea cu pomeni și oferte electorale manifestările contracandidatului dreptei liberale (ceilalți, ai dreptei neunice, dacă vor mai fi, oricum nu contează!), de ce forțează Victor Ponta introducerea CAS-ului?

Un CAS despre care, în acest moment, un lucru se poate spune cert: nu este o formulă populist-electorală pentru că nu vizează grupul țintă al sacoșei electorale, fiind un element mai rafinat, pentru mariile companii.