Naționalizarea „temporară” a vitorului…

Dacă ar fi intuit că adevăratul uns al socialismului trecea la vremea doctoratelor pe burtă chiar prin mâinile lui (!), A. Năstase ar fi fost poate mult mai îngăduitor cu avuția națională. Și ar fi avut grijă să păstreze câteva platforme industriale pe de-a întregul. Să le privatizeze pentru a hrăni „inițiatorii” capitalismului, dar să asigure și o resursă pe care, după nici un deceniu, un aspirant maoist să le poată naționaliza.

Pentru că, asta ar fi propus acum Victor Ponta. Nu naționalizarea unor amărâte fonduri de pensii private, mai secătuite decât ugerele bugetelor de stat (și oare cum l-or fi privit pe Victor Ponta cei de la FMI când acesta le propunea, pentru „echilibrarea bugetului public de pensii”, naţionalizarea fondurilor private?!), ci a întreprinderilor intrate pe mâna neoburghezilor „nonzeciști”.

Și este siderantă relaxarea afișată de societatea civică față de ideilor promovate de socialistul Ponta! Pentru că, deși acesta a dat între timp înapoi, asta nu înseamnă nimic! Este un gest similar acțiunii de a extrage din atenția opiniei publice proiectul de superimpozitare a orice, poate și a osiei de căruță. Pentru că doar pomenirea ideii de naționalizare poate produce un rău uriaș prin lipsa de încredere pe care o va genera cetățeanului orice inițiativă pe viitor a guvernanților. Bunăoară, cum să mai ai încredere să pornești o afacere cu „sprijinul” statului, să te lași încălțat cu un pic de mărunțiș, pe fond de sprijin pentru tinerii oameni de afaceri, ori să accesezi „împrumuturi pentru IMM-uri”, când guvernul este mai violent decât o bancă. Pentru că un guvern nu scoate la licitație, nu execută silit un cetățean, ci, prin dublul tăiș al naționalizării, fie și „temporare”, ar da de pământ cu un întreg sistem economic.

Or, să vorbești la 25 de ani de la Revoluție, de la jertfa copiilor din Decembrie ’89, despre NAȚIONALIZARE (oricare ar fi contextul mondial) reprezintă o abordare barbară. Mai violentă decât dacă noi, aspiranții de ieri în tainele democrației, am fi jupuiți de vii de ei, aspiranții de azi ai socialismului, pentru că am avut un ideal.

Și totuși, nu vorbim de o singură sursă a răului! Iar faptul că o organizație „reprezentativă” a oamenilor de afaceri (avându-l ca unic membru fondat pe Dan Voiculescu!) a reacționat după promovarea de către Victor Ponta a ideii de naționalizare a fondurilor de pensii cu un proiect similar, vizând însă „ultimele întreprinderi”, ar trebui să ne îngrijoreze. Ar trebui să ne fie un avertisment al direcției în care ne este îndreptată țara.

Pentru că, să vii ca om de afaceri să spui că s-ar impune și naționalizarea întreprinderilor rămase, pentru a fi „salvate”, nu reprezintă doar un gratuit vânt în pupa lui Viorel, ci parte a planului în care România a căzut, dar nu accidental, între fillele de istorie sfâșiate de acești „doreli” și „vioreli” economici. O atitudine care explică și felul în care s-au prezentat (Dorela) Ioana Petrescu și Viorel(a) Ponta la Cotroceni. Pentru că nu le pasă de sistemul economic orientat spre vest, ci spre umplutura cu terci economic maoist. Explică privirile, nu tâmpe (sau nu doar tâmpe!), ci indiferente ale lui Victor Ponta. Explică plictiseala de care dădea dovadă premierul când Traian Băsescu vorbea, cu sau fără accent, în termenii economiei de piață.

Și nu întâmplător Victor Ponta a vorbit despre naționalizarea fondurilor private de pensii. Mai ales că acolo oricum nu sunt atâția bani încât să se justifice un asemenea pas radical de întoarcere cu spatele la sistemele economice occidentale! Este vorba de fapt de mesajul în sine. Pentru că naționalizarea fondurilor de pensii ar înseamna confiscarea și uniformizarea viitorului acelora care acum sunt în floarea vârstei. Iar singura diferență față de secolul trecut ar fi doar aceea că acum s-ar argumenta „necesitatea” prin definiția naționalizării temporare!