„Doresc să fiu ars, iar cenușa să fie împrăștiată pe pământul României!”

-interviu cu scriitorul Pavel Coruţ-

Pavel Coruţ nu te poate lăsa indiferent. Fie că eşti un adept al ideilor sale, fie că le combaţi cu vehemenţă, e limpede că universul gândirii coruţiene te fascinează din primul moment. Amestec ciudat de ficţiune şi realitate crudă, cărţile publicate de fostul şef al contraspionajului militar au un farmec încă neegalat în România contemporană. Îţi stârnesc curiozitatea şi te determină să fii mai exigent cu tine însuţi şi cu cei din jur. Pavel Coruţ îţi deschide ochii asupra minciunilor (pe care le numeşte “gulgute”) şi manipulatorilor din umbră (“bubulii” pe care “Octogonul “, frăţia albă, încearcă să-i anihileze prin orice mijloace). După două-trei cărţi citite, constaţi că idealurile eroilor lui Coruţ sunt şi idealurile tale. Dacă la început l-ai privit pe autor cu suspiciune, eşti forţat să recunoşti, într-un sfârşit: “Dom’le, Coruţ ăsta are dreptate!”. Moldovean de-al nostru (născut în comuna Andrieşeni, judeţul Iaşi), Pavel Coruţ este un personaj fascinant. Stând de vorbă cu domnia sa între patru ochi, am avut plăcuta surpriză să descoperim o minte strălucită, dublată de un spirit critic şi un pragmatism demn de invidiat. Argumentele lui Coruţ sunt mai totdeauna de bun-simţ. E greu să-l  blochezi cu întrebări incomode. Pavel Coruţ este o adevărată enciclopedie ambulantă, iar concepţiile sale  s-au cristalizat după zeci de ani de studiere a dreptului, istoriei, psihologiei, parapsihologiei, astronomiei, filosofiei, religiei, culturii şi civilizaţiei umane.

– Sunteţi un om incomod, domnule Coruţ. Nu vă temeţi de moarte?

– Nu! Acesta este marele meu avantaj, că eu mi-am dorit atât de mult moartea, încât a murit moartea din mine. Pentru mine, moartea este o izbăvire, o trecere în celălalt tărâm, unde mă aşteaptă (sau nu mă aşteaptă) o viaţă mai bună.

– Dacă forţele oculte vor plăti pe cineva ca să vă lichideze, ce se va întîmpla cu doctrina dumneavoastră, cu ideile pe care le-aţi slujit?

– E prea târziu s-o mai înăbuşe. Ideile au fost îmbrăţişate de cîteva zeci de mii de oameni, au rodit şi au început să se dezvolte. E prea târziu să mă mai lichideze. Totuşi, chiar dacă mă lichidează, nu-i nici o problemă! Nu sunt un teribilist.Vă întrebaţi desigur cum am ajuns în situaţia asta, de a nu mă mai teme de moarte. Au existat mai multe momente în care mi-am dorit moartea… Odată am fost foarte bolnav şi nu-mi găsea nimeni nici un leac şi mi-am să mor, decât să trăiesc ca o vegetală. A doua oară, când mi-a murit soţia pe care o iubeam foarte mult, am vrut să plec împreună cu ea pe lumea cealaltă.

– În decembrie 1989 se striga ”Moarte securiştilor!”. Dumneavoastră aţi fost ofiţer de informaţii. Vă consideraţi vinovat pentru ceea ce s-a întâmplat rău înainte de 1989?

– Nu! Securitatea a fost un aparat informaţional din sectorul administrativ al statului. Factorul politic era cel care conducea. Eu n-o să condamn niciodată mâna care a lovit, ci voi spune: “Creierul care a gândit este vinovat!”

– Există diferenţe semnificative între Securitatea de dinainte de 1964 (din vremea lui Dej) şi cea a lui Ceauşescu?

– Există deosebiri radicale. În perioada 1944-1964, a fost în România o represiune căreia i-au căzut victime mulţi nevinovaţi. Dacă veţi cerceta arhiva Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din Iaşi, îl veţi găsi pe tatăl meu în evidenţă. Coruţ Gheorghe a fost deţinut politic, a făcut un an şi  şase luni de lagăr! Isac Ion, bunicul meu care a murit (Dumnezeu să-l ierte!), a făcut închisoare, iar unchiul meu Coruţ Costache a săpat la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Atunci a fost o represiune antiromânească condusă de trupele sovietice de ocupaţie şi de Securitatea kominternistă din vremea respectivă, în colaborare cu o seamă de ticăloşi din neamul nostru. Nu putem să spunem că numai alogenii au făcut treaba asta, au făcut-o şi unii din rândul românilor…Însă, după 1964, Securitatea a fost purificată, trecută prin furcile caudine. S-au păstrat numai elemente sănătoase, româneşti. Au apărut oameni foarte bine pregătiţi, cu două-trei facultăţi, vorbitori de limbi străine, care ştiau să se comporte elegant şi civilizat. Încă ceva: după 1964 nu s-a putut arunca în cârca Securităţii decât un singur mort, Gheorghe Ursu. Eu am citit însemnările acestuia şi am înţeles că era un intelectual foarte interiorizat. Eu am determinat ancheta pentru descoperirea criminalului care l-a omorât pe Gheorghe Ursu. Era un deţinut de drept comun, era civil, deci pe Ursu nu l-a omorât Securitatea. Toţi cei care s-au opus sub o formă sau alta regimului comunist după 1964 sunt în viaţă. Au fost supravegheaţi, dar nu a fost ucis nici unul. Eu, personal, n-am văzut pe nici unul ucis.

-La începutul fiecărei cărţi din seria Octogonul, îi avertizaţi pe cititori că e mai multă ficţiune decât realitate. Există într-adevăr această organizaţie secretă, Octogonul? Există Frăţia Florii de Argint, Frăţia Vieţii, Frăţia Ariană?

– Am explicat în cartea “Ghidul Vieţii Sănătoase” ce înseamnă Octogonul în concepţia mea. Axele Octogonului formează  crucea Sfântului Andrei şi crucea lui Iisus Christos, însă în concepţia mea Octogonul înseamnă altceva: o organizaţie care luptă pentru eliberarea omenirii, pentru scoaterea ei din ignoranţă şi din criză. Dacă Octogonul nu ar exista, ar trebui inventat! Eu am apelat la Frăţia Albă Europeană pentru a opri războiul din Iugoslavia şi pentru a face pace şi unitate între toţi arienii, începând din Marea Britanie şi până în Rusia. Următoarea mea carte se numeşte “Glasul Omului” şi reprezintă o strigare către toţi arienii, să nu se mai bată între ei şi să-şi aducă aminte că sunt rasa care a creat cele mai importante valori şi a civilizat lumea. Să punem accent pe creaţie, şi nu pe război.

– De ce l-aţi introdus ca personaj în cărţile dumneavoastră pe Matroz, pe Paul Cernescu, pseudonim sub care aţi semnat numeroase articole în presă, în perioada 1990-1991?

– Pentru că aşa l-am introdus de prima dată. Trebuia să apară un personaj care să explice la un moment datm din punct de vedere ştiinţificm nişte enigme aparent supraomeneşti.

– Credeţi în Dumnezeu, domnule Coruţ?

– Da, eu cred NUMAI în Dumnezeu!

– Sunteţi creştin?

– Nu! Eu cred numai în Dumnezeu. Nu cred în sfinţi, arhangheli şi aşa mai departe. Dumnezeu este unica putere în acest Univers.

– Care sunt străbunii noştri la care ar trebui să ne raportăm şi să le urmăm modelul?

– Străbunii şi-au rezolvat problemele din timpul lor. Noi trebuie să imaginăm rezolvarea problemelor din timpul nostru. De la străbuni trebuie să luăm numai ce a fost bun. Eu am modele în Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Avram Iancu, Alexandru Ioan Cuza.

– Vă consideraţi un lider politic naţionalist?

– Da, eu n-am ascuns niciodată că, înainte de a mă uita în cazanul european, eu mă uit în blidul nostru românesc! Prima oară trebuie să mă zbat să asigur naţiunii române tot ce-i este necesar din punct de vedere material şi spiritual.

– De unde se trage răul României, după 22 decembrie 1989?

– De la explozia bombei cu trădători şi a bombei cu amatori… Unii s-au apucat să facă meserii pentru care nu erau pregătiţi, iar alţii au trădat ţara şi naţiunea pentru sume, de altfel, foarte mici.

– Cu atâţia duşmani pe care îi are statul naţional unitar român, credeţi că mai poate fi salvat?

– Da! După opinia mea, va supravieţui secolului XXI fără probleme, trecând încet-încet în componenţa marii naţiuni europene, pentru care şi noi luptăm. Noi vrem să ne unificăm cu neamurile de sânge arian, respectiv latinii, anglo-saxonii, germanicii şi slavii. Întrucât avem rădăcini comune, avem strămoşi comuni, e normal să avem un viitor comun. Dar, în prima fază, interesele cetăţeanului român sunt mai bine apărate în cadrul unui stat naţional. În caz contrar, am ajunge o naţiune de mâna a doua, o Cenuşăreasă a Europei. Întâi să ne revenim pe plan economic, şi abia apoi să trecem la integrarea treptată şi la formarea naţiunii europene unice. Asta va dura  1000-1500 de ani. Nu e uşor să refaci familia europeană de bază…

– O ultimă întrebare. Ce aţi vrut să spuneţi când aţi  afirmat într-una din cărţile dumneavoastră: “Dumnezeu există şi e viu!”?

– Această formulă combate cultul morţii. Dumnezeu este şi stăpânul tărâmului vieţii, deci există şi e viu! De asemenea, contrar zeilor nord-africani ai religiei oficiale, trebuie să afirm că Dumnezeu este Om din neamul Oamenilor, nu este Zeu din neamul lui Iuda!

3 Responses to „Doresc să fiu ars, iar cenușa să fie împrăștiată pe pământul României!”

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    *