– interviu-serial cu Motz Florin-Eduard, născut Milea
(după o zi de la publicarea părții a doua a interviului)
Fac precizarea că, din data de 14.03.2014, orele 18:12, când se va fi încheiat subit contactul cu domnul Eduard Motz, care a dispărut și nu mai răspuns pe mesagerii și nici la telefonul pe care mi l-a furnizat, au devenit plauzibile scenariile despre care vorbea, fiind din ce în ce mai panicat. Deduc, astfel, că, de fapt, acesta a fost scopul principal pentru care m-a contactat, obținerea unei mărurii lesne de probat, fiind hărțuit, stigmatizat, izolat, pus pe lista neagră, condamnat și eliminat după ce a început să vorbească. Anticipez faptul că voi fi contactat oficial de către autoritățile germane și române, dacă acest scenariu se dovedește a fi o crudă realitate. (12.03.2014, orele 21:53)
– Este ciudat lucru, domnule Tarhon, că, de o vreme, din familia mamei mele nu mai răspunde nimeni la telefoanele mele…
– Ce să spun, domnule Motz, decât că emiteți ipoteze și… toate sunt doar urmări ale intrigilor și replierii familiilor dumneavoastră începând din momentul în care ați inițiat acest interviu anunțând că veți face dezvăluiri fulminante din interiorul clanului Voiculescu.
– Aveți și nu aveți dreptate… De aceea, pentru clarificări și adnotări am cerut azi, insistent, să vorbesc neapărat cu același „cineva” de la Verfassungsschutz. Clar că nu sunt ipoteze, clar că am deranjat unele persoane și servicii, chiar dacă nu le-am dat numele, clar că s-a declanșat un fel de alarmă… Și încă ceva: Daniela, cucoana mea până deunăzi, altminteri fără bani, o pârlită ușuratecă, așa cum o știu eu, deodată a avut bani să își permită un avocat scump cu care s-a prezentat la poliție. Nu e ciudat?
– Dar ce s-a întâmplat? Nu mi-ați dat amănunte, nu mi-ați spus că ați făcut plângere împotriva ei și nu doar a celui individ care vă amenință cu moartea la telefon vocal sau prin SMS-uri… De ce nu îmi povestiți coerent evenimentele? Liniștiți-vă și să urmărim faptele.
– Momentan nu mă simt în stare, sunt bulversat și speriat. Dar să încerc… La câteva zile după publicarea primei părți a interviului, fapt despre care eu încă nu știam, cum v-am spus, fiindcă nu mai intrasem cu dumneavoastră în contact mai multe zile și nu am fost la curent cu data apariției în ziarul Națiunea a discuției, a dispărut de la locuința mea cucoana, a plecat Daniela de la mine, cum deja știți… Asta e, mi-am zis, m-a părăsit, drum bun… Dar la două zile după plecare, am început să primesc de la ea SMS-uri cu amenințări, la început voalate. Iar a doua zi după aceste mesaje cu aluzii, am primit un telefon de pe un număr necunoscut; o voce masculină, într-o germană stricată, a început să verse amenințări cu „ te facem, te dregem, te terminăm…”, dar fără să explice de ce și pe cine am deranjat. Am început, desigur, să cred că femeiușca asta umblăreață, Daniela, a pus pe cineva să mă amenințe… Iar eu m-am prezentat imediat la poliție să fac reclamație.
– Domnule Motz, înainte să plece în lipsa dumneavoastră doamna cu pricina, v-ați certat cu ea, cum se mai înâmplă în cupluri aflate în concibinaj, avânând în vedere că o bănuiți că v-a fost strecurată în viață și în pat ca agentă?
– Vă spun imediat… Dar vreau să înțelegeți cât de urmărit sunt: când dau să intru pe ușa poliției, ca să fac plângere, mă sună iar acel necunoscut, de parcă îmi știa fiecare pas, și îmi zice că dacă fac reclamații o să am probleme și mai mari cu „ei”. Și acum să vă răspund la cealaltă întrebare, despre plecarea Danielei: nu, nu ne-am certat, a plecat din senin, fără nici o ceartă. Pe moment mi-am zis ca și-a găsit un altul, femeie ușoară fiind… M-am împăcat cu gândul, ducă-se… Nu am să-i dau nimic, nu am datorii la nimeni. Ba are ea să-mi dea niște bani… Iar aseara mi-a trimis SMS cum că am distrus-o, fără să spună cum, de ce… Mă jur pe mormântul mamei mele că nu i-am făcut nici cel mai mic rău, că am fost incredibil de îngăduitor, nu mă cunoașteți ce suflet am… Deși sub amenințare la telefon, am intrat la poliție și am făcut plângere, inclusiv despre această concubină care mă amenință… Și înca ceva: eu nu am avut probleme cu rețeaua de când sunt în Germania… (a urmat o întrerupere a contactului mai multe minute, n.n.). Mai sunteți „on line”? Dați un semn dacă mai sunteți la PC…
– Am revenit, a fost blocat FB-ul. Se mai întâmplă. Despre care rețea, vorbeați, domnule Motz? De spionaj, de agenturi?
– Nu, nu despre asta, ci despre rețeaua Facebook. Se întrerupe suspect când discutăm… Și la mine merge greu, cu întreruperi, e ciudat, nu? Când discut cu dumneavoastră sunt multe blocări de contact.
– Da, am constatat și eu, dar nu uitați, eu sunt jurnalist, unul naționalist, probabil sunt monitorizat… Dar să ne întoarcem la povestea cu doamna Daniella Dima, originară din Cisnădie, așa cum își afișează profilul de user pe Facebook… De când o cunoașteți, cum ați ajuns să fiți împreună și acum dușmani…?.
– Cum am mai precizat, ne știm de pe la vârsta de treisprezece ani. Eu făceam sport de performanță, eram un fel de vedetă în Cisnădie, orășelul ei. Eu locuiam în Sibiu. Și ea era, la fel, o mică vedetă în orășel. A fost o prietenie naivă din aceea de la pubertate, cu plimbări mână în mână, cu sărutări cu limba și atingeri pe sâni… Dar ea nu era prea curățică, așa că am optat pentru altă fată la un moment dat, o săsoaică în blugi, una emancipată care mesteca gumă din Germania și era tare curățică… Dar era prietena Danielei…
– Scuze, să știți că eu citesc, copiez, arhivez, chiar dacă se mai blochează sistemul și nu vedeți nici o replică a mea, vă rog, continuați…!
– Am înțeles. Vroiam să vă întreb ceva: oricine dorește, poate să publice articole la dumneavoastră în ziar? Este permis?
– Da, dacă respectă exigențele de calitate a textelor și deontologia impusă de echipa redacțională a ziarului.
– Mulțumesc. Să continui… Tinerica săsoaică a plecat ilegal în Germania, iar Daniela Dima a rămas, româncă fiind, încât am continuat să fim amici buni, dar fără sex. Eu am tot sperat să plec din România, cât mai legal, prin căsătorie… Dar în primul trimestru al clasei a XII-a mă caută un nene maior, securist, desigur… Mi-a pus o mulțime de întrebari și m-am speriat, dar l-am mințit frumos. Insista să-i spun dacă am de gând să fug din țară.
– Repet, domnule Motz, chiar dacă aparent nu par a fi „on-line”, vă citesc, vă urmăresc, așa că depănați povestea în continuare.
– M-a iscodit securistul dacă ascult Europa Liberă și ce legături apropiate am avut cu tânăra săsoaică… O paranteză: cu puțin timp înainte de asta, venise în școală un cadru militar care făcea recrutări pentru USLA, aveau prioritate la întrevederi sportivii. L-am mințit pe maiorul securtist că vreau să fiu USL-aș, și intenționez să plec din țară… Se făceau multe recrutări direct din liceu, pe atunci, la diferite arme. Ofițerii se tocmeau pentru noi, sportivii… La geniu, unde aveau lopata drept armă, luau în armată cu de-a sila mai ales sașii. Iar cine opta pentru securitate, cinsprezece ani nu avea voie să plece din țară. Ei bine, la o lună după aceea am fugit din țară. Am trăit revoluția la televizor. Spumegând că nu sunt acasă. Cel mai bun prieten al meu a fost rănit grav prin împuțcare, Botocan îl cheamă. Iar eu eram în Freiburg, neputiincios…
– Of, cum mai dor amintirile astea, domnule Motz… Eu trebuia să fug în Germania în septembrie 1989, cu un prieten, exact pe unde fugise Nadia Comăneci, gimnasta, cu însoțitorul, printr-o breșă, sub ochii unui grănicer anume… Dacă plecam aș fi văzut și eu revoluția la televizor.
– Înțeleg… Așadar, ca mulți alți români fugiți, vin și eu în concediu în țară, în `90, și am aflat cu părere de rău că fostul prieten Botocan s-a vândut noului egim. Botocan este acum acționar de fațadă la Flamenco și la Altex. Acționar majoritar! Așa că, vin în concediu în vara de după revoluție, împreună cu săsoaica… Nu îi spun numele ca să o protejez. Am venit cu o mașina luată în rate, mașină de lux, normal, Audi… Ca tot românul, să se dea mare… Hopa și Dănuța la mama acasă… Supărată tare că eu și săsoaica nu o mai căutam.
– Atunci era „Dănuța”, acum e „cucoana”, agenta, Daniela… Sper că nu vă supără nuanțarea…
– Nu, în nici un caz, și iată de ce: îmi spune mie și săsoaicei că s-a decis să plece ca balerină în Grecia. Noi am surâs cu subînțeles, știind ce înseamnă „balerină” în Vest… Și ne-am gândit că ea, săraca, habar nu avea că balerinele sunt doar la operă, la teatrul de revistă… Dar când a plecat era domnișoară, fată cuminte… E clar pe ce drumuri a apucat și ce a ajuns. Traseul ei a început cu Grecia, unde zicea că a scăpat-o de la viol un impresar român. Dar mă întreb: ce impresari pentru „balerine” aveam noi imediat după revoluție, când știm că până și însoțitorii de grupuri turistice în Est erau securiști colaboratori…? Din Grecia, domnișoara mea a mers să „profeseze” în Cipru, apoi în Siria… De acolo a plecat efectiv sub amenințarea armei. Când mi-a povestit prima dată câteceva despre viața ei, în urmă cu vreo cinsprezece ani, la asta mă gândisem, la ocupația ei în care fusese racolată… După ce a fugit din Siria a venit în țară, gravidă cu un sirian, și a născut… Prin 1999-2000 eram și eu în țară și am vizitat-o. Se mai ofilise și ea între timp… dar arăta bine, încă… Ne-am combinat… Insista să merg cu ea în Dubai, că nu știu ce paradis ne așteaptă, dar să-i permit să aibă amanți… dumneai apare, așa cum ați spus și dumneavoastră, cu numele de Daniella Dima pe Facebook și ca poză de profil are un câine peste fotografia a doi copii…
– Întradevăr, există, am găsit-o, îi voi cere prietenia, dacă nu vă deranjează, domnule Motz, sau dacă nu aveți încredere…
– Eu am interdicție la contul ei, m-a blocat după ce m-a părăsit și a început povestea cu poliția și amenințările… Dar să revenim la tinerețe. I-am zis mamei mele, amețit de Daniela, că am să plec în Dubai cu ea. Mama, săraca, femeie cu capul pe umeri, mi-a spus că pot să rămân fără bărbăție pe acolo… Nu am plecat și am pierdut contactul cu „iubita”, avea doar numărul meu de celular din România. Iar acum trei ani, când mă aflam în România să vând o casă, surpriză! Cine îmi apare pe Facebook? Dima Daniella, acum cu doi de „l”…. M-a găsit greu pentru că m-a tot căutat pe numele de tată „Milea”. În urmă cu vreo cinsprezece ani, în perioada despre v-am povestit, a fost foarte directă: a spus că e damă de companie. Iar în urmă cu trei ani, când ne-am întâlnit și ne-am cuplat în România, nu a mai recunoscut. Și a început să insiste să merg cu ea în Quatar de unde se întorsese, dar eu iubesc arabii și țiganii ca liliacul din peșteri soarele. Ea hai în Quatar, eu nu și nu dar mai bine mergem împreună în Germania, ea că nu îi suportă pe nemți… Și așa am stat cu ea doi ani în România… Timp în care a mai dat fuga din trei în trei luni în Quatar, dar venea repede înapoi motivînd că nu mai era grozav acolo, cum fusese… Avea numai amici dubioși și bea de nu se juca, bea cât doi bărbați, deh, meteahnă de damă de consum. Prin mine l-a cunoscut pe tata și pe o soră a mea. A auzit, astfel, discuții despre Dobre-Sima… Ciudat era că fix la trei luni dispărea între o săptămână și trei săptămâni, motiv pentru care, supărat, am decis să mă întorc în Germania unde, după câteva luni, apare și ea. Ea care ura nemții și clima… Numai ea știe motivele venirii aici, am luat-o acasă, dar și-a păstrat obiceiul: la trei luni pleca… totuși, ciudat, din octombrie anul trecut nu a mai plecat, a rămas zi de zi cu mine… Cu ochii pe mine… Abia recent a plecat iar, definitiv, dar nu și din Germania, ci doar de la mine din locuință. Și până acum nu m-a amenințat niciodată.
Lasă un răspuns