Dreapta naționalistă din România înainte de ultimul și următorul război mondial (1)

Odată cu actualul conflict din Ucraina, atent orchestrat de către aceeaşi sinistră organizaţie satanistă „Oculta Mondială”, iată că și România este antrenată într-un nou război, deocamdată în stadiu incipient al disensiunilor la nivel diplomatic. Încă o dată ţara noastră, cârmuită de către oligharhii vânduţi intereselor străine, este supusă atacurilor directe ale marilor puteri. Există, evident, diferenţe între vremurile actuale de război şi vremurile ultimului război mondial. Pe atunci exista o altă orânduire, mai sănătoasă, şi alţi conducători, morali, patrioți. Aveam aliaţi de nădejde şi poziţia pe harta politică a  lumii ne încadara favorabil în categoria ţărilor cu adevărat europene, nu de periferie.

România avea un regim politic naţionalist condus de un om exemplar, autoritar,  de neînduplecat, devotat trup și suflet Țării și Neamului Românesc: mareșalul Ion Antonescu, omul providențial care şi-a asumat rolul de lider al naţiunii apărând interesele ţării cu preţul propriei vieţi. Un lider adevărat. De ce iubesc românii naţionalişti marile personalitaţi istorice, Decebal, Constantin Brâncoveanu , Vlad Ţepeş, Tudor Vladimirescu, Alexandru Ioan Cuza, Mihai Eminescu, Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu…? Fiindcă ei nu au făcut compromisul trădării pentru a-şi păstra prerogativele puterii.  Au fost naţionalişti şi au luptat pentru păstrarea integrităţii teritoriale, a unităţii de neam şi a tradiţiilor poporului.

Este bine știut faptul că, actualmente, după regimul comunist, percepţia despre naţionalism este greşit înţeleasă, este deformată din cauza dezinformării şi intoxicării.   Naţionalismul este perceput eronat ca o ideologie maladivă, identică celei naziste, fasciste, şi este intens blamat de către duşmanii românităţii, fiindca aceştia sunt conştienţi de impactul pe care îl poate avea asupra societăţii o mişcare naţionalistă de anvergură , care ar putea genera reacţii de revoltă în rândul populaţiei. Un astfel de naționalism pozitiv, sănătos, autentic ar trezi conştiinţa colectivă , iar mândria naţională ar renaşte subit şi ar provoca reacţii pozitive care ar imprima direcția spre schimbarea mult dorită de către oamenii curați și luminați.

În contextul politic actual, grupările naţionaliste cu oarecare notorietate, cele care se consideră urmaşele vechilor organizații și ideologii de dreapta, recte „ legionarii”, sunt astăzi structurate haotic şi dezbinate din cauza grupurilor de interese care doresc să-i menţină sub control prin complicitatea cumpărată  a „unor membri vânduţi”. Altminteri cum se explică starea organizaţiei Noua Dreaptă de a bate pasul pe loc deși pare că încearcă să avanseze pe plan politic ? Este de apreciat  zbaterea, devotamentul liderului, Tudor Ionescu, de a menţine organizaţia în viață în ciuda atacurilor furibunde ale celor care se rotesc în cercurile puterii în contextul absenței unei opoziţii autentice.  Marele neajuns al naţionaliştilor  este acela de a nu putea coaliza  într-o unică, puternică și istorică organizaţie naţionalistă’, într-un pol naționalist de proporții. Din nefericire, orgoliile şi parvenitismul înfrâng interesele mărețe, comune, patriotice. Toţi vor să fie lideri, dar lupta pentru ascensiune lasă teren liber inamicilor, crează breșe care permit contracararea iniţiativelor celor de dreapta.

În contextul tensiunii conflictuale care marchează România, pe plan politic, strategic şi militar, ţara noastră nu este pregătită nici economic , nici spiritual, nici militar şi sub nici o altă formă să facă faţă unui război, fie el și numai economic. Suntem lipsiţi de sprijin extern şi intern, dar la cheremul marilor puteri în calitate, adevărații păpușari care ne trag ca pe marionete în disputele lor pentru supremaţie. Suntem momiţi cu promisiunea recuperării teritoriilor pierdute de ambele tabere ale conflictelor,  doar pentru a le sprijini jocurile murdare, fără garanţia minimă de a ne păstra poziţia umilă de pănă acum, fără să mai pretindem și avantaje. S-au văzut avantajele  după ieşirea noastră din cel de doilea război mondial, după anihilarea și exterminarea regimului naţionalist „antonescian” şi preluarea puterii „populare” la ordinul lui Stalin în cârdășie cu capii marilor puteri, de către „ciuma roşie” care ne-a decimat, îndoctrinat, imbecilizat, dezbinat… vreme  50 de ani de comunism şi încă alți 24 de ani de postcomunism, de „demonocraţie”, de capitalism maladiv.

Suntem atacaţi din toate direcţiile şi nu avem capacitatea de a ne apăra pentru că totul este planificat, organizat și dirijat inteligent. O populaţie imbecilizată şi dezinformată aflată în aceeasi poziţie de stand by nu are cum percepe atacurile subtile pe plan psihologic.Toate schimbările  negative survenite în societate sunt rezultatul unei mașinării psihologice diabolice de manipulare în masă. Efectele sunt dezastruoase, pentru că deja lupta s-a mutat în plan fizic. România este singurul stat european unde grupările etnice, prin reprezentanţii lor corupți,  au o putere de decizie covărşitoare la nivelul politicii guvernamentale și sociale, dar chiar la nivel diplomatic extern. Practic, am fost și suntem puternic influenţaţi  de deciziile emisarilor minorităților etnice, pactizanţi cu liderii trădători în schimbul suportului electoral. Ce gândea, de pildă, Traian Băsescu atunci când a cerut sprijinul numeroasei minorităţi maghiare în decursul manevrelor de suspendare? Altceva decât faptul că aceştia vor accepta fără să ceară nimic în schimb pentru susținere, așa cum românii care l-au ales au acceptat să fie minţiţi şi s-au resemnat cuminţi în aşteptare?  Oare nu îşi calculase faptul că aceste compromisuri vor conduce inveitabil la condiționarea unui acord politic pentru cedarea autonomiei maghiarilor în Transilvania? U.D.M.R –ul a avut de ales între partidele care s-au succedat la putere, care, în lupta lor oarbă, au minimalizat riscurile unei astfel de alianţe. Membrii activi  ai U.D.M.R  au căpătat funcţii importante în structurile puterii şi de aici au dirijat după bunul plac planurile pentru extinderea infuenţei autonomice în Ardeal, desigur coordonaţi de serviciile secrete din Ungaria. A fost  un act de trădare a unei naţiuni  cu vechime pe harta lumii doar și numirea ca  ministrul al culturii a unui maghiar, Kelemen Hunor, care nu are nici nici o  afinitate pentru cultura românească. Cum a fost posibil? Cum poate un duşman declarat al poporului român, care îşi manifestă făţiş preocupările pentru obţinerea autonomiei,  să fie numit într-o funcţie care este destinată unui român adevărat, neapărat om de cultură, artist, scriitor… și în nici un caz un ungur lipsit de cultură.

6 Responses to Dreapta naționalistă din România înainte de ultimul și următorul război mondial (1)

      Faci un comentariu sau dai un răspuns?

      Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

      *