Tristeți vernale – grupaj liric

Ca-ntr-un vers bacovian

Primăvara care vine,
Vine parcă pe ascuns
Plouă,-i frig, fără rușine,
Cerul cu catran e uns…

Prin cortine din culise
De nori negri plouă gros,
Toarnă fără jenă, ți se
Face silă-n mers pe jos…

Plouă enervant, satanic
Cu-ndrăzneală și dispreț,
Ca-ntr-un film despre Titanic,
Vreme rea să te dezbeți!

Nici o gâză, nici o rază,
Doar noroi, mizerie,
Plouă, varsă, supurează
Cu tupeu, te sperie…

Vremea-n scârbă toarnă, ca să
Ne deprime, s-a sucit
Sfidătoare și băloasă,
Totu-i ud, grețos, mucit…

E o vreme de te doare
Drept în suflet, și-așa frust,
Nesimțită, vărsătoare,
Plouă-public, de prost gust.

Peste tot leșie, zoaie
Ca-ntr-un beci apos, murdar.
Necuviincioasă ploaie!
Plouă pișărcios, vulgar…

Curge ca din murătură,
Ceru-i fund de spart cazan,
Insolentă udătură,
Ca-ntr-un vers bacovian…

Plouă, plouă, plouă… a, nu…!
Mai degrabă plouă-n draci
Ca-ntr-un vers de Topârceanu
Fără muște, melci, gândaci…

Sau ca într-un vers de Blaga,
Mai psihotic, pesimist,
Plouă de ne stoarce vlaga,
Plouă-afurisit de trist…

Cel mai rău, însă, mai bine
Plouă cu venin și borș,
Ca-ntr-un vers spurcat de… mine,
Cu trohei și iambi întorși…

Primăverilor cu Țara

Câte frunze și petale, 
Câți lăstari din muguri cresc, 
Câte lacrimi, câtă jale
Varsă Neamul Românesc…

Câte paseri călătoare
Vin, fac pui și-apoi se duc, 
Câți români în lumea mare
Lasă cuibul lor de cuc…

Câtă iarbă-n lama coasei, 
Câte spice pe tulpini,
Câți români cu dorul casei
Pribegesc printre străini…

Câte suflete de verde,
Câte seve-n lemn uscat,
Câtă românime pierde
Drumul înapoi în sat…

Câți vlăstari tineri pe cetini, 
Cîte ramuri noi în crâng,
Câte rude și prieteni 
După-ai lor prin lume plâng…

Câte corzi din rădăcină,
Câți cârcei pe corzi de vii,
Câte mame-n sân suspină
După rătăciții fii…

Câte fiare în pădure,
Cât cuțit în gât de miei,
Cât amar să mai îndure
Românașii tăi și-ai mei?

Primăverilor cu tine
Le-aș tot pune primăveri,
Țară dusă-n țări străine
Să te risipeștii, să pieri…!

 

Trece ca o lună rece

Trece ca o umbră, ca o
Brumă rece, ca un zvon,
Ca o urmă ce-ar lăsa-o
Aburii într-un cotlon.

Trece ca o sidefie
Siluetă din neant,
Ca o bură de stafie,
În decorul dezolant.

Trece ca un trist arpegiu
De suspine în eter,
Ca un surd și mut solfegiu,
Ca un vaier stins, stingher.

Trece ca o lună rece
Pe deasupra de oraș,
Înainte să se-nece
Un bătrân sinucigaș.

Trece-ncet cu roți de ceară
Ca fantoma unui tren
Într-o părăsită gară,
Ca-ntr-un cerc închis, peren…

Trece ca o garnizoană
De năluci la pas de front,
Ca o neagură de geană
Sub al morții orizont…

Trece lent în neființă
Lumea toată… Și eu trec…
Ușurare-i sau sentință:
Să exiști după ce plec…?!

 

Nu ți-am cerut

 

Nu ți-am cerut și nu îți cer

Să mi te-arăți măcar cum treci,

Ci să mă faci cumva să sper,

Să spui că vii când tocmai pleci…

 

Nu ți-am cerut să te-ntrupezi.

Și nici îmbrățișări fierbinți,

Ci doar c-ai vrea, să simulezi,

Și să mă minți că nu mă minți…

 

Nu ți-am cerut nici să exiști

Cum nici dovadă sau vreun semn,

Ci doar discret să mă asiști

Lăsând să cred ce mult însemn.

 

Nu ți-am cerut să mi-te-arăți

În ochii minții-mi decât rar,

Ci vălul la o parte dă-ți

Sub el un altul ai, știi doar…

 

Nu ți-am cerut nici un cuvânt

Prin care chipul să-ți trădezi,

Ci fă-mă doar să mă încânt

Sperând că tu măcar mă vezi …

 

Nu ți-am cerut nici amintiri

În fapt, în gest și în carnal,

Ci doar prezența în simțiri,

O undă-n suflet și-n mental…

 

Nu ți-am cerut să te predai

În închisoarea mea de dor,

Ci să te faci că mi te dai

Când tocmai trebuie să mor… 

Sunt trist

Sunt trist cum n-am fost de un veac,
Nu doar că plouă straniu,
Nu s-a trezit nici un copac
Și ceru-i ca de staniu…

Sunt trist și devastat și frânt
Cum n-am fost de-un mileniu,
Nu doar că plouă pe pământ
Și ceru-i de seleniu…

Sunt trist, zdrobit, golit, poros
Cum n-am fost de lungi ere,
Nu doar că plouă vânăt, gros,
Și cerul ca de fier e…

Sunt trist, distrus, rebel, lasciv
Cum n-am fost vremi ce nu dor,
Nu doar că plouă maladiv
Și ceru-i ca de fludor….

Sunt trist, confuz, labil, fatal
Cum n-am fost timpuri fluvii…
Nu doar că plouă-atemporal,
Ci că tu, Înger, nu vii…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*