Oferim cititorilor imaginea completă şi necenzurată a trecutului nostru istoric, aşa cum a fost. Tocmai de aceea, cu toate riscurile pe care suntem nevoiţi să ni le asumăm, înfruntând ploaia de invective care va cădea asupra noastră după apariţia materialului, am decis să publicăm informaţia aşa cum ne-a fost transmisă de o sursă de maximă încredere.
La începutul anilor ‘80, Casa Poporului din Bucureşti (a doua clădire din lume după cea a Pentagonului din SUA) era în construcţie. Într-una din zile, Nicolae Ceauşescu se plimba pe explanada din faţa viitorului edificiu, împreună cu generalul Ion Coman (unul dintre oamenii de mare caracter ai regimului de atunci). Cunoscând importanţa afectivă a fiecărui detaliu arhitectonic pentru conducătorul statului român, Coman l-a întrebat pe Ceauşescu: ”Şi aici, în faţă, ce să punem?”.
Răspunsul secretarului general al PCR a fost năucitor, prin simplitatea şi naturaleţea cu care a fost rostit, dar şi prin conţinutul său magic. Ceauşescu a spus: ”Aici să lăsaţi loc pentru statuia Mareşalului Antonescu!”. Perceput în mod greşit multă vreme, liderul României socialiste nu era atât de incult şi de primitiv pe cât au spus duşmanii despre el. Faptul că un comunist convins ca Nicolae Ceauşescu a ştiut să aprecieze importanţa Mareşalului Ion Antonescu pentru istoria contemporană este o dovadă a unui spirit deloc inferior, ba dimpotrivă! Destinele tragice ale celor doi conducători români (executaţi în urma unor simulacre judiciare) au fost, din păcate, similare. Dincolo de a fi o picanterie, o ştire de senzaţie pur şi simplu, întâmplarea relatată mai sus are un tâlc istoric. Înainte de a muri, Mareşalul a spus că, dacă ar fi cîştigat războiul, ar fi avut statuie în fiecare oraş din România.
Antonescu a cîştigat războiul moral pe care l-a dus cu restul lumii. Poate că gestul lui Nicolae Ceauşescu simboliza o încercare de reparaţie istorică pentru memoria unei personalităţi de geniu a secolului XX. Însă nu e timpul pierdut!
Sa-u opus cei Care la-u Asasinat,si se Opun in Continuare,la proectul Istoricilor si Sculptorilor Romani,ce Vor sa dea Originea Natiei Noastre,Amplasand Statuile Regilor Nostrii,Incepand de la BUREBISTA.
Cred mai degrabă că Nicolae Ceaușescu îl venera pe Mareșalul Ion Antonescu pentru stilul guvernării și îl avea ca model. Pentru că, nu întâmplător ambii conducători politici au condus statul român printr-o dictatură personală, care a abolit libertățile și drepturile democratice ale cetățenilor români.
Dar observăm totuși că suportul lor era însă diferit. Avem pe de o parte, dictatura militară în vreme de război (așadar cu o circumstanță atenuantă) și dictatura statului polițienesc cu ajutorul Securității.
Ambele personalități istorice au sfârșit în chip tragic în fața plutonului de execuție și sunt văzute de către unii drept mari patrioți. Și totuși, realitatea sau adevărul este că au adus mari deservicii poporului român.
Datorită Mareșalului Antonescu, sfătuit de evrei apropiați precum Ică Antonescu, legionarii (adevărați creștini și patrioți, care s-au opus mereu comunismului și francmasoneriei) au fost înlăturați în mod viclean de la guvernare (așa-zisa rebeliune din ianurarie 1941) și ei au umplut apoi închisorile. Iar Nicolae Ceaușescu și comunismul au sărăcit și înfometat populația României, au nimicit în continuare elitele neamului românesc și așa mai departe.
Prin urmare, am putea deduce că Nicolae Ceaușescu îl aprecia foarte mult pe Mareșal pentru atitudinea lui ostilă și dușmănoasă față de Mișcarea Legionară. Îl vedea ca un precursor al comunismului din România.
Și totuși, Ion Antonescu și câțiva apropiați ai săi au fost executați de către comuniștii români, dar la cererea și sub presiunea sovieticilor… Ceea ce era în mod evident, o încălcare a suveranității, o imixtiune în treburile țării, cum ar fi spus Ceaușescu…