O carte cu izvoare spre universalitate, o carte de învăţătură şi de meditaţie, care acţionează în mod convingător asupra cititorului, îl determină să îndrăgească adevărul surprins în sensul organic, atunci cînd el se află în divergenţă cu realitatea, în dezacord sau în luptă cu sinele. „Mersul printre stele”, în paginile căreia Înalt Preasfinţitul Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului netezeşte calea către armonia divină, este o carte de citit în zile de sărbători, în tot ceasul, în toată vremea, o carte pentru regăsirea echilibrului de sine, o carte de înţelepciune, filosofie, credinţă, conciziune, simplitate şi profunzime, înnoire şi tradiţie, metaforă şi idee, o carte care continuă tradiţia sufletească a credinţei hristice româneşti. Însă, înainte de toate, răspunde neîntîrziat dragostei lui Dumnezeu pentru om, una din marile taine ale vieţii, cu o forţă tulburător de frumoasă, care odată instalată în lăuntrul nostru devine inepuizabilă. I se adaugă personalitatea umană în complexitatea determinărilor ei naturale şi antropologice, sociale şi individuale, i se adaugă experienţa omului religios aflat în mijlocul contradicţiilor mistuitoare moderne, ca focare prin care trec, unindu-se, ideile filosofice, în alcătuirea unui mozaic esenţial, axiologic.
Dante îşi încheia „Paradisul”, cel din urmă volum din „Divina comedie”, cu un vers uimitor: „Iubirea care mişcă sori şi stele”. Iubirea de Dumnezeu şi de aproapele, iubirea de veşnicia care ne dă roată, „dorul lui Dumnezeu, care se prăvăleşte asupra noastră prin Întruparea lui Iisus”, citatele celebre pe care se sprijină mărturisirile de credinţă, sînt germenul, starea de creaţie, drumul şi constanta, în jurul cărora se desfăşoară „Mersul printre stele”. Înrudite cu sporirea dragostei pentru Dumnezeu, dar şi pentru aproapele nostru, reflecţiile autorului vorbesc despre însemnătatea vieţii şi a slujirii adevărului prin cunoaştere şi prin descoperire, despre (re)zidirea în tipar creştin, despre (re)găsirea căii care ne înnobilează ca persoană umană în dialog cu Persoana divină. Demersul literar este unul de împărtăşire din apa cu sfinţite reflexe a uriaşului fluviu în curgerea veşnică spre gura de vărsare în Domnul. Solomon scrie în cartea Pildelor sale (XVIII, 4): „Vorbele (ieşite) din gura omului sunt ape fără fund; izvorul înţelepciunii este un şuvoi care dă peste maluri”. Să sorbim din apa cuvintelor înţelept rostite, care curăţă şi satură sufletul. P.S. Calinic Argatu scoate din adîncuri adevăruri care vor dăinui ca nişte lumini peste veacuri, valabile pretutindeni, în toate timpurile, aduce la suprafaţă comori şi trăiri, îngrijorări şi atitudini creştine, dar şi bucuria de a fi sincer cu Dumnezeu şi cu sinele. În sensuri noi, cartea depăşeşte imunologic silogisme şi semnificaţii verbale postmoderne, care au pălit deja, au încetat să mai descopere lumea. Ea nu are numai scop de slujire lui Dumnezeu, ci şi de vestire întru credinţă! În ea se înfăţişează însăşi fiinţa Domnului, mult mai preţioasă decît toate cele ce pot fi văzute şi atinse. Este ca o săgeată luminoasă care străbate prin lucrurile şi prin conştiinţele umane, neomorîndu-le, ci înviindu-le întru „cinstire biruitoare, adevăr şi bucurie”. „Inima noastră este ceasul de la mâna lui Dumnezeu.”
Să arătăm ora exactă în iubirea lui Dumnezeu, pentru a nu ne prăpădi „mersul printre stele”, scrie condeiul inegalabil al I.P.S. Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului. De fapt, întreaga sa operă, plină de înţelepciune şi de îndreptare, aminteşte de marii gînditori ai lumii, la care, de altfel, face deseori trimitere. Ideea de prestigiu pe care o întrupează cartea este importanţa fiinţării în lumină dumnezeiască. Acea fiinţare deschisă omului atunci cînd rătăceşte departe de adevăr, cînd lumea devine pentru el o povară. În epoca aceasta de luptă, îndoieli, dezamăgiri şi idealuri false, aceste înţelepte cugetări, această armonie întruchipată în „Mersul printre stele” poate acţiona categoric asupra sufletului rătăcit. Spiritul nostru este foarte receptiv, iar forţa adevărurilor enunţate poate influenţa binefăcător şi util, poate insufla energie şi susţinere puterilor noastre, precum această pilduitoare însemnare de la pagina 106: „Să medităm cu mai multă cuprindere la oamenii inteligenţi care îşi petrec timpul cu poezia şi cu ştiinţa. Doar cei neînţelepţi se ocupă cu viciile înrobitoare, somn şi certuri interminabile. Românii ştiu mai multe lucruri să facă. Românul este cel mai priceput european!”. Sau, încheind apoteotic: „Cel inteligent şi cu frică de Dumnezeu îşi va sfinţi mintea întru rodnică lucrare obştească şi nu în gîlcevi nesfârşite.”
Lasă un răspuns