Mitropolitul Visarion Puiu și averile bisericeşti din Bucovina

Mitropolitul Visarion PuiuBucovina a fost ruptă din trupul Moldovei în urma convenţiei din 5 mai 1775, şi a tratatului de cesiune din 25 februarie1777, dintre Austria şi Imperiul Otoman. La acea vreme, Episcopia Rădăuţiului şi mănăstirile sale posedau moşii întinse, nu numai în margine de ţară, dar şi înăuntrul Moldovei, ca urmare a numeroaselor danii de la voivozi, vlădici, cler şi boieri români. La încorporarea Bucovinei de către Austria aceste moşii bisericeşti reprezentau 2/3 din suprafaţa provinciei. Noile autorităţi au urmărit, cu multă îndârjire, şi au încercat în toate felurile să pună mâna pe aceste uriaşe averi. Au reuşit doar în parte, datorită dârzeniei cu care episcopul Dosoftei Herescu şi egumenii mănăstirilor le-au apărat.

Între 1781 şi 1786 s-a procedat la o inventariere a averilor bisericeşti, constatându-se că acestea cuprindeau 275.615 ha, cele mai întinse proprietăţi aparţinând: Episcopiei Rădăuţiului, Mănăstirii Putna (cea mai bogată), Mănăstirii Suceviţa, Mănăstirii Voroneţ, Mănăstirii Solca, Mănăstirii Humorului, Mănăstirii Moldoviţa etc. Toate acestea, respectiv bunurile Fondului bisericesc, au trecut în adminstraţia statului austriac la data de 23 martie 1786. Începând cu acea dată ele vor fi gospodărite ca fonduri mirene de administraţia austriacă, până în 1918.

În perioada 1786-1918 averile mănăstireşti din Bucovina au suferit destul de multe modificări, provenite din: schimburi de moşii, vânzări – 3.183 ha; expropieri pentru împroprietărirea ţăranilor – 80.500 ha.; cumpărări de suprafeţe noi – în total 75.424 ha., astfel că în 1918 Fondul Bisericesc din Bucovina se întindea pe o suprafaţă de 266.352 ha, păduri, terenuri arabile şi felurite alte culturi.

Prin Declaraţia de unire necondiţionată, din 27 noiembrie 1918, adoptată cu mare însufleţire în sala sinodală din reşedinţa mitropolitană, din Cernăuţi, Bucovina a revenit la sânul maicii sale, România, după ce a stat sub stăpânire străină timp de 143 de ani. În perioada cuprinsă între 1918 şi începutul celui de Al Doilea Război Mondial, în dezvoltarea Fondului Bisericesc din Bucovina se pot deosebi trei perioade importante:

1. Cea dintre anii 1918-1925, caracterizată prin acţiunile pentru recâştigarea controlului averilor de către forurile bisericeşti îndreptăţite;

2. Cea dintre 1926-1935, când Fondul Bisericesc a fost administrat de adunarea eparhială şi consiliul eparhial;

3. Cea de după 1935, când averile bisericeşti au fost administrate de organele de specialitate, sub controlul şi îndrumarea Mitropolitului Bucovinei şi organele eparhiale.

Prima perioadă s-a caracterizat printr-o mare instabilitate, Fondul Bisericesc trecând, de mai multe ori, când în administraţia statului, prin Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, când  în adminstraţia Mitropoliei Bucovinei, datorită unor interese oculte, mai ales din partea politicenilor vremii. În 1925, Biserica Ortodoxă Română, ridicată la rangul de Patriarhie, a fost reorganizată pe baza Legii şi a Statutului B.O.R., primind o organizare unitară în toate provinciile României Mari. Articolele 39 – 43 din lege prevedeau situaţia juridică a averilor bisericeşti din Bucovina. Acestea vor purta de acum denumirea de ,,Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei”. ,,Acesta  va fi persoană juridică, administrat prin Consiliul Eparhial, sub preşedinţia Arhiepiscopului şi Mitropolitului Bucovinei(…) Statul îşi exercita dreptul său de control prin Ministerul de Agriultură şi Domenii. Regulamentul întocmit pe baza celor arătate, a fost sancţionat prin Decretul regal nr.3.381/1925, publicat în Monitorul Oficial nr. 261 din 26 noiembrie 1925”. Din păcate, amestecul ilegal în administraţie a unor politicieni, care-şi făceau capital politic prin acordarea de avantaje şi gratuităţi, în favoarea partidului aflat la putere; prin fel de fel de tranzacţii oneroase cu diferiţi samsari etc., Fondul bisericesc a ajuns într-o situaţie jalnică, neputându-se achita drepturile salariale şi pensiile celor îndreptăţiţi să le primească, existând şi atunci, ca şi acum, pensii de mizerie şi ,,pensii de graţie”, de mii şi mii de lei!

În 1935, la 10 noiembrie, a fost ales Mitropolit al Bucovinei Î.P.S. Visarion Puiu, după ce timp de 12 ani acesta s-a aflat în scaunul episcopal al Hotinului, unde s-a remarcat prin frumoase realizări bisericeşti şi gospodăreşti. Chiar în prima cuvântare pe care acesta a rostit-o în faţa membrilor adunării eparhiale a Mitropoliei Bucovinei, în data de 31 martie 1936, el s-a referit şi la situaţia Fondului bisericesc, constatând ,,lucruri profund regretabile, ce denotă că în ultima vreme acestui însemnat Fond i-a lipsit conducerea vigilentă şi controlul trebuitor”.

Pentru înlăturarea neajunsurilor, Mitropolitul a propus următoarele măsuri: a./ întocmirea unui nou Regulament de conducere şi administrare a Fondului; b./ lichidarea cât mai grabnică a tuturor contractelor oneroase pentru Fond, înlocuindu-le cu noi elemente de exploatare mai puţin numeroase şi cu mai multe garanţii, şi c./ întocmirea bugetelor sprijinite pe dări de seamă deplin verificate pe temei de acte şi o strictă suprimare a cheltuelilor de prisos. Trebuia să se pună capăt acelei fraze ce se afla pe buzele tuturor: ,,În codrii Fondului bisericesc se gospodăreşte ca în codru”! ÎPS Mitropolit Viarion Puiu a pornit hotărât la reorganizarea Fondului bisericesc după un nou Regulament, sanţionat prin Decretul Regal nr.1836, din 28 iulie 1936, publicat în Monitorul Oficial nr. 174,din 29 iulie 1936. Prin acest regulament, atribuţiile Consiliului eparhial, secţia economică, sunt reduse la supravegherea şi îndrumarea gospodăririi Fondului. Pentru conducerea şi administarea Fondului s-a creat un nou organism: Comitetul de direcţie, alcătuit din Mitropolit, ca preşedinte, iar ca membri: consilierul economic, administratorul Fondului, şeful serviciului silvic, şeful serviciului comercial, un avocat, delegat de mitropolit.

În mai puţin de un an, noul organism putea raporta că au fost definitivate o serie de regulamnte noi: pentru serviciul de arhitectură, asupra atribuţiilor inspectorilor de control, pentru serviciul de contencios al Fondului, pentru înfiinţarea şi funcţionarea cantinelor, pentru exploatarea vânatului, pentru explotarea căilor ferate forestiere, pentru prevenirea şi combaterea incendiilor etc. Toate acestea au condus ca exerciţiul bugetar pe anii 1936-1937 să se încheie cu un venit suplimentar de 30.112.500 lei la venituri ordinare(bugetare) şi alte multe zeci de milioane la venituri extraordinare(extrabugetare). Din fondurile suplimentare obţinute, s-au putut da 30 de milioane de lei pentru începerea construcţiei Palatului Cultural, 10 miloane de lei s-au folosit pentru refacerea băilor din Vatra Dornei şi din Iacobeni

Sume importante au fost obţinute de către Fond şi prin vinderea  a două cazărmi militare către armată (38 de milioane lei) şi din acţiunile deţinute la căile ferate, vândute cu suma de 21.600.000 de lei. Pentru a feri pe lucrătorii Fondului de a fi nevoiţi să cumpere mărfuri alimentare din magazinele evreieşti, care practicau specula, Comitetul de direcţie al Fondului a înfiinţat cantine româneşti la Falcău, Moldoviţa, Iacobeni şi Putna. Iar pentru a uşura traiul zilnic al clerului şi funcţionarilor eparhiei, ÎPS Mitropolitul a hotărât să dea acestora, din veniturile excedentare pe anul 1936, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, o indemnizaţie valorând 25 la sută din salariul lunar al fiecăruia.

În 1937 şi 1938 au fost aduse mici modificări ale Regulentului din 1936, tocmai ţinându-se seama de bunele rezultate obţinute într-un singur an, datorită preocupării deosebite pe care ÎPS Visarion Puiu a avut-o pentru buna gospodărire a Fondului. Pe baza noilor prevederi, întreaga canitate de lemn de foc s-a făcut numai în regie proprie de către Fond; s-a introdus explotarea raţională a masei lemnoase, întreaga activitate de explotare făcându-se numai de către organele Fondului; s-a introdus activitatea de valorificare a produselor secundare şi accidentale (uscăturile, doborâturile, rămăşiţele de exploatare etc.). Aceste activităţi au condus la sporirea veniturilor băneşti, ceea ce a permis alocarea unor importante sume pentru investiţii, pentru refacerea completă a băilor din Vatra Dornei, pentru construcţia fabricii de lăzi de la Falcău, continuarea lucrărilor la Platul Cultural, la blocul de locuinţe din Cernăuţi, şi casa de odihnă de la Putna etc. Pentru sprijinirea comerţului şi a industriei în Bucovina, ÎPS Visarion Puiu, sprijinit de ministrul de finanţe(Mitiţă Constantinescu) a luat iniţiativa înfiinţării unei instituţii bancare – Banca de Nord, cu un capital de 30 de milioane de lei, Fondul bisericesc contribuind cu suma de 10 milioane de lei. Iar pentru a spriji funcţionarii, micii industriaşi şi micii comercianţi, care aveau nevoie de credite mărunte, a fost înfiinţată ,,Cooperativa Centrală a Ţinutului Suceava”.

Tot prin grija ÎPS Mitropolitul Visarion Puiu, ţăranii săraci din satele bucovinene au primit importante cantităţi de lemne de foc gratuit, sau cu preţ redus. Şi tot pentru ei s-au înfiinţat şase cantine şi s-au construit patru mori ţărăneşti. O preocupare deosebită a manifestat ÎPS Visarion Puiu aducerii oraşului-staţiune, Vatra Dornei, la un nivelul corespunzător de civilizaţie. A fost refăcut  Cazinoul, lărgindu-se cu o terasă modernă şi cu sală de spectacole; Hotelul nr.1 a fost înălţat şi transformat într-un edificu modern, cu băi carbo-gazoase şi nămol la subsol, cu instlaţie de încălzire centrală; au fost captate noi izvoare cu apă minerală; s-au modernizat străzile centrale, suma investită fiind de circa 17 milioane de lei. Importante investiţii s-au făcut pentru modernizarea minelor de la Iacobeni, a căror producţie a ajuns la zece mii de vagoane de minereu de mangan (dela 1.300 de vagoane), pe an; au început lucrările de exploatare a perimetrelor de pirită de la Fundul Moldovei şi a zăcămintelor de galenă argentiferă şi blendă de zinc de la Cârlibaba. Au crescut substanţial veniturile obţinute prin creşterea producţiei de peşte din cele 38 de eleştee artificiale ale fondului, precum şi cele realizate din vânătoare, ÎPS Visarion Puiu înfiinţând un serviciu special pentru administrarea şi exploatarea vânatului, cu un regulament bine stabilit, primul de acest fel din România.

Lucrurile nu s-au oprit însă aici, fiindcă o bună parte din veniturile realizate de Fondul Bisericesc al Bucovinei s-au dus spre construirea şi repararea bisericilor, pentru restaurarea monumentelor istorice, pentru construirea şi repararea caselor parohiale, pentru noua Episcope a Maramureşului, pentru edificarea Palatului Culturii din Cernăuţi, pentru sprijinirea instituţiilor de interes cultural şi naţional etc. Astfel, Catedrala mitropolitană a devenit o adevărată podoabă a oraşului Cernăuţi, iar Biserica ,,Învierea Domnului” din Suceava, ctitorie a doamnei Maria, soţia lui Petru Rareş, în 1550, a fost recâştigată pentru ortodoxie, după ce, în timpul ocupaţiei austriece, a fost luată de romano-catolici, care au cedat-o apoi greco-catolicilor

ÎPS Visarion Puiu, preţuitor al trecutului naţional, a pornit o vastă acţiune pentru refacerea a celor 131 de biserici monumente istorice, în care se păstrau peţioase opere de artă bisericească. Au fost restaurate, între altele: biserica ,,Sf. Dumitru” din Suceava, ctitorie a lui Petru Rareş, din 1534; biserica ,,Sf. Ioan Botezătorul” din Suceava, ctitorie a lui Vasile Lupu, din 1643; biserica ,,Sf. Treime” din Siret(sec. XIV); biserica din comuna Arbore,ctitoria lui Luca Arbore; mănăstirea Dragomirna etc. pentru care s-a investit suma de 3.418.073 de lei, în numai trei ani şi jumătate, faţă de 1.970.617 de lei, în perioada 1926-1935.

Cu toate aceste frumoase realizări, nu putem să nu apreciem că ele ar fi putut fi cu mult mai bune, dacă nu s-ar fi amestecat, aşa cum aminteam, samsarii politici ai vremii, care au acţionat în conformitate cu interesele politice ale unuia sau altuia dintre partidele aflate la putere. De altfel, retragerea lui Visarion Puiu din scaunul mitropolitan de la Cernăuţi s-a datorat şi acestor jocuri politice murdare. Cea mai dură lovitură a primit-o Fondul şi, odată cu el, şi mitropolitul, prin Decretul-lege, publicat în Monitorul Oficial din 29 iunie 1940, prin care s-a înfiinţat Eforia Fondului Bisericesc din Bucovina, pus ,,sub înaltul patronaj al Majestăţii Sale Regelui”. Conducerea Eforiei Fondului era asigurată de o eforie, alcătuită din patru membri, având în fruntea sa Rezidentul regal al Ţinutului Sucevei. Astfel, Mitropolitul Bucovinei pierdea dreptul de a reprezenta în justiţie Fondul bisericesc. Cei care au pus la cale acest jaf ,,legal”, adică cei care au semnat decretul-lege, au fost: regele Carol al II-lea, Gheorghe Tătărăscu, preşedintele Consiliului de Miniştri, Ştefan Ciobanu, ministrul Culturii şi Artelor, Gh. Ionescu-Siseşti, ministrul Agriculturii şi Domeniilor, M. Constantinescu, ministrul Finanţelor şi Aurelian Bentoiu ministrul Justiţie

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*