Ultimele luni din viaţa umbrei mele…

Poetul Virgil Andronescu – pe numele său din actele oficiale Virgil Nicolae Andronache – vine în marea literatură cu zestrea spirituală a trei mari prozatori de pe meleagurile natale, Gala Galaction, Zaharia Stancu şi Marin Preda, ca şi cu toate metehnele eposului din câmpia largă cu cumpene de fântână, la fel de pitorească şi romantică, cum este Bărăganul întins şi fascinant al brăilenilor Panait Istrati şi Fănuş Neagu. Dar aduce şi acel ceva, altul decât în toate fruntariile pământului, lirica din doinele de câmpie sau lirismul epic al baladelor şi cântecelor de hoţi sau de haiduci din Vlaşca şi Deliormanul lui Liviu Vasilică, în muzica populară; ori în poezia lui Dimitrie Stelaru, poetul boem născut tot la Turnu Măgurele, micul orăşel din Sud, port la Dunăre, aproape de Nicopole bulgăresc, aşezare patriarhală construită pe ruinele unei cetăţi otomane în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân; sau în versurile când exuberante, când patetice ale prietenului din perioada studenţiei de la Iaşi a lui Marin Sorescu, poetul turnean Sorin Stoian, mort în floarea tinereţii, sinucigaş în apele învolburate ale Oltului la vărsarea în Dunăre. Adică, o poezie cu totul originală şi cu o geografie lirică specifică scrisă şi acum de pleiada de poeţi teleormăneni, Florin Costinescu, Florian Saioc, Picu Păun, Dumitru Vasile Delceanu, Adrian Raicu, Ştefan Stănculescu, de la Turnu Măgurele; Stan V. Cristea la Roşiorii de Vede sau Florin Burtan din Alexandria.

Volumul de versuri Ultimele luni din viaţa umbrei mele, semnat de poetul Virgil Andronescu, este o carte cu totul atipică, în toate compartimentele sale compoziţionale, un liric patetic şi o tehnică prozodică pe măsură; amalgam de poezie-proză, cu o atmosferă evocatoare ca o missa solemnis, ca o missa funebra ori ca un Coral de Bach, pe o componentă aproape de elegiacul Eului liric. Şi, ca să fie şi mai convingător, pe o structură editorial elaborată cu o grafică între pictură monahală, sintetizată şi finalizată după modele preluate de la zugravii înzestraţi cu harul divin al creaţiei artistice al albastrului de Voroneţ; totul şi toate aceste elemente direcţionate dinspre sufletul spiritualizat al poetului, spre o poezie ca un strigăt disperat şi o refulare în singurătate şi emoţie până la sufocare… Şi, peste toate acestea, o grafică excelentă generată de himerele şi universul oniric al poetului, semnată de Cristina Barbu, dă culoare şi adaugă diezi sentimentali peste limita de sus a imaginaţiei poetului Virgil Andronescu, o iconografie între bizantinul timpuriu şi Chagall de ultimă generaţie, ca stil şi formulă poetică.

Explicaţia poate veni şi din C.V.-ul cultural al poetului Virgil Andronescu, de la debutul său publicistic în ziarul Teleormanul liber, în anul 1994, cu poezie, articole de opinie, cronică plastică, eseu şi grafică, în alte ziare şi reviste, foarte multe ca să le amintesc aici; şi de la debutul editorial, un an mai târziu, în anul 1995, în volumul antologic Zodia Harfei, la Editura Tipoalex, Alexandria, urmat de volumul propriu Poezii, în 2003, la aceeaşi editură din Alexandria. Consacrarea i-o aduce volumul de versuri Chipul tău bland coborât din icoane, mă ţine strâns sub pleoape, în 2010, la Editura Tipoalex; notorietate artistică recunoscută şi de Dicţionarul Scriitorilor şi Publiciştilor Teleormăneni; Editura Rocriss, 2005, semnat de Stan V. Cristea, şi în dicţionarul Vocaţia scrisului în Teleorman, editura Teleormanul Liber, 2007, coordonat de Dumitru Vasile Delceanu.

Volumul Ultimele luni din viaţa umbrei mele, Editura Alfa, Iaşi, 2011, cuprinde 83 de poeme, însoţite de peste 50 de desene, schiţe grafice sau vignete, ori cum vreţi să le spuneţi, şi se constituie ca o carte absolut atipică, cum spuneam mai sus, cu formule prozodice îndrăzneţe, ceva în genul poeziei de formă fixă, ca o nonglossă, ca un nonrondel; fiecare vers este rotit dintr-o poziţie într-alta, într-o alternanţă prozodică din care rezultă o formulă clasică, cu trei tipuri de rimă, împerecheată, încrucişată, îmbrăţişată, altoită pe o poezie modernă şi cu o topică şi o punctuaţie condamnate la manierism, ca în poemul femeia de veghe, 2009-06-06, pag. 13; şi cu două versuri solo, unul plasat la început, celălalt, la final. De altfel, poetul Virgil Andronescu are vocaţia inovaţiilor în materie de structură lirică, fie în planul prozodiei, aşa cum arătam mai sus, fie în tehnica editorială, unde personalul editurii ieşene Alfa nu s-a amestecat, şi o face moromeţian, ca un sâc!, ce-o să-mi faceţi!, că doar este din Teleorman. De pildă, ponderea calendaristică a întâmplărilor… lirice, chiar din titlul poemelor, ultimele luni, mai precis între octombrie 2008 şi iunie 2009, adică fix 9 luni, ca perioada de graţie a unui fetus uman, este peste tot. Apoi, fiecare dintre cele 83 de poeme este datat aleatoriu, sau poate după un calendar propriu, după criterii şi cauze numai de poet ştiute, începând cu prima poezie, oglindeşte albastru, pag. 9, subdatată 2009-06-12, şi continuând cu celelalte poezii, datate şi ele, uneori câte cinci-şase cu aceeaşi cifră calendaristică.

O altă inovaţie a poetului Virgil Andronescu ţine de titlul poemelor sale: în general, mai toţi poeţii se opresc la titluri foarte scurte, de cele mai multe ori un singur cuvânt, aparent cel mai semnificativ; alţi poeţi, din lipsă de altceva mai convingător, aleg primul vers din poezia respectivă; autorul volumului Ultimele luni din viaţa umbrei mele practică titluri arborescente, planturoase, chiar ca o perifrază, ca de pildă: anatomia cadavrului dex – cadaver: corp al unui om sau al unui animal mort 2009-05-15, adică 16 corpuri lexicale, pag, 27; sau Evă cu venin în sfârcuri / întoarcerea (în sinea) fiului rătăcitor. dex – introspecţie: observaţie asupra fenomenelor propriei conştiinţe / atemporalitatea eului 2009-05-14, pag, 29, fix 23 de cuvinte şi opt cifre, pe cinci rânduri de coală tipografică. Inovează poetul şi în planul discursului liric; versul său este liber, nu numai în sens prozodic, ca vers alb, ci liber de orice constrângere în limitele unei posibile ars poetica, în poemul de care aminteam, de la pag. 29: – Îţi miros mâinile a femeie frumoasă, frumoasă femeie!- Ne miros mâinile a noi doi! sau să-mi deschid destinul / ca pe o carte sfântă,… halucinante, poetice, splendide structuri lirice; dar şi riscante derapaje de versificaţie banală: anatomia vieţii mele trece printr-o mare criză / telefonul sună şi uit să răspund amabil, într-un poem cu titlu de… lung metraj, pag. 28.

Şi, ca o ultimă inovaţie: gramatica în mare suferinţă, în afara oricăror norme, aşa cum… se poartă în noul val de poezie modernă, doar sugestie lirică, discurs dodecafonic salvat, salvate doar de o inteligenţă creatoare şi de un talent poetic incontestabil al poetului Virgil Andronescu, dar care ar avea nevoie de ordonanţe de urgenţă creatoare, pentru că există riscul intrării în criză de audienţă şi insolvenţă de înţelegere a unei poezii, care poate convinge cu puţină frână şi cu echilibru, aşa cum chiar poetul spune: poeţii nu au murit, încă mai scriu trăiri…, din poemul cu titlu mare, mare de la pag. 91.

Volumul de versuri Ultimele luni din viaţa umbrei mele, chiar şi în pofida rezervelor mele, este o carte lirică cu totul original iar poetul Virgil Andronescu are dreptul la inovaţii, cum le spuneam mai sus, sau la modalităţi creatoare cu totul personale, din care se poate contura o lume de himere, imaginată catastrofic, un tip de flagelare sufletească, mai mult programată dintr-o habotnicie spirituală şi o nevoie de penitenţă, pe care şi-o regizează prin nevoia creştină de iertare prin suferinţă… artistică!?

Volumul de poezie semnat de Virgil Andronescu se constituie orgolios într-un model convingător până la urmă al unei lirici intimiste de-o factură cu totul particulară, îndrăzneaţă oricum, pentru că poetul transferă iluzia sentimentală dinspre factorul incitant, exterior, deşi profund uman, spre Eu-l liric al unei percepţii provocate, acceptate sine die. Poezia sa are savante puneri în pagină şi tot atâtea în cumpăna dilemelor de tot felul încât, ca şi în muzică, nu pot fi explicate… ca la şcoală (?!), deoarece lirica poetului Virgil Andronescu are puternice accente programatice, asezonată doct, pedant uneori, cu trimiteri provocatoare la poezia de ultimă generaţie, mai mult contestată decât acceptată. Este posibilă şi alternativa ca poetul să fi simţit nevoia să-şi sfideze interlocutorii de toate calibrele şi de toate ifosele culturale, manifestate făţiş printr-un fel de agresiune creatoare, ca să nu se lase descoperit sufleteşte, procedură clasică de timid apărându-se de emoţii personale, ca şi de mârlănie, prin atac frontal, cu argumente forte şi originale oricum. În ciuda tonului ireverenţios şi autopersiflant, crochiul în proză Senzaţia nimicului de sine şi a ceea ce scriu, 2009-06-12, de la pag. 153, este mai degrabă o insinuantă şi orgolioasă nevoie de a se descoperi cititorului aşa cum crede, cum presupune că ar putea fi perceput: Trăiesc din ce în ce mai conştient senzaţia nimicului de sine şi a ceea ce scriu, şi nici când plusează cu o sinceritate mai mult insistentă: Sunt realist cu mine însumi şi asta nu înseamnă că îmi neg propria persoană şi nici ceea ce fac, de fapt un tip de narcissism refulat în incertitudini. Eu aş afirma mai degrabă că toţi poeţii sunt orgolioşi, aşa cum este şi Virgil Andronescu, şi nici nu-i stă rău până la urmă!, şi atunci fiecare încearcă să fie singur printre poeţi, chiar în ipostaze incomode, nişte nevinovate măsuri de protecţie… Ca urmare, poetul Virgil Andronescu şi-a ales propria formulă poetică şi este liber să o continuie şi să-şi perfecţioneze demersul artistic.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*