Pe mâna cui lăsăm revizuirea?!

Crin AntonescuN-ar fi o dramă dacă şeful comisiei de revizuire a Constituţiei nu ar fi jurist… Nu ar fi bai nici dacă la şefia acesteia ar fi numit un personaj care a tras de anii de facultate mai rău decât un „dorel” de la şcoala muncitorească. Tragic ar fi ca şeful comisiei unei revizuiri constituţionale ce va include şi felul de reorganizare administrativ-teritorială să fie tocmai preşedintele uneia dintre formaţiunile care au tras asiduu la promovarea şi implementarea pretenţiilor maghiarimii politice. Am trece poate cu vederea şi acest lucru dacă ar fi vorba de acţiuni ce aparţin trecutului, dar, în condiţiile în care formaţiunea cu pricina a recidivat în înjunghierea fiinţei româneşti chiar în preajma dezbaterilor privind şefia „politică” a adunării care vrea să dea o nouă constituţie ţării, lucrurile nu mai pot fi ignorate.

Şi nu nu putem considera ca fiind o stranie coincidenţă faptul că propunerea premierului Victor Ponta de a-l pune pe preşedintele PNL în fruntea comisiei de revizuire, o revizuire a legii supreme pe care maghiarimea politică o aşteaptă de 23 de ani pentru a putea haşura ţara în regiuni şi structuri autonomiste, a fost făcută la doar câteva zile de la sprijinul dat de liberalii UDMR-ului pentru noi agresiuni împotriva românilor. Pentru că tocmai partidul celui propus şef de comisie a sprijinit impunerea la Târgu Mureş a plăcuţelor în limba maghiară şi pe şcolile primare.

Nu le mai ajungeau facultăţile private maghiare ori liceele maghiarizate! Nu se mai mulțumeau doar cu schimbarea numelor străzilor ori cu plăcuţele bilingve! Nici procesul de înscripţionare a primăriilor din „ţinut” în maghiară nu le mai este îndeajuns. Iar după retrocedarea imobilelor în care fiinţau şcoli româneşti, acum vor să tăblițe în maghiară şi pe scolile rămase, ducând procesul de maghiarizare la nivelul ciclului primar

Astfel, Consiliul Local Municipal Târgu Mureș a aprobat, graţie votului dat de consilierii PNL, hotărârea privind amplasarea placuţelor bilingve pe clădirile instituţiilor de învăţământ preuniversitar! O înfrăţire a liberalilor cu maghiarimea politică prin care s-a mai făcut un pas în procesul de deromânizare şi maghiarizare din Ardeal.

Şi, chiar dacă aparent a făcut o impresie bună prin reacţia promptă la adresa impertinenţei autorităţilor de la Budapesta dar şi a declarațiilor ambasadorului Ungariei la Bucureşti, care cere fie amplasarea „steagului” secuiesc (în fapt, o cârpă mizeră) pe clădirile oficiale ale Statului Român, fie chiar rescrierea Articolului 1 din Constituţie, nu trebuie să uităm că premierul este cel ce şi-a ales „colaboratorii” pe care se bizuie acum. Pe avocatul criminalilor din Decembrie 89, Gyorgy Frunda, dar şi pe preşedintele unui partid care, departe de „centru”, se dovedeşte tot mai devotat intereselor maghiarimii.

Pe astfel de personaje se bazează premierul în săvârşirea regionalizării României…

Un proces pe care Victor Ponta îl zoreşte. Pentru că, deşi alegerile recente din localităţile rămase fără primarii care au câștigat între timp mandate de parlamentari, au demonstrat că USL este încă „pe val”, lucrurile nu vor ţine totuși o veşnicie. O spun teoriile politice: indiferent de dejamăgirile, gafele şi promisiunilor neonorate, marele câştigător îşi va menţine trendul cam o jumătate de an. Periodă în care, și dacă i-ar spolia la sânge pe români cu taxe și impozite, USL va fi tot în frunte. Într-o marjă de şase luni dată de procesul de desprindere a electoratului de votul dat, de conştienizare a minciunii şi manifestarea curajului de a rupe limitele acestei încrederi. Apoi, când se va împlini „sorocul”, tăvălugul va fi nimicitor. Or, limita de „siguranţă” a USL-ului se va dezagrega chiae în lunile de toamnă, de aceea referendumul trebuind realizat cel târziu în octombrie.

Cum va „presta” Crin? Probabil va veghea ca lucrurile să nu fie tergiversate. Pentru a respecta termenul lui Ponta, comisia va trebui să meargă „unsă”, iar un „simplu” jurist pe post de şef al comisie s-ar putea împiedica de orice virgulă… În plus, și presa va trebui ţinută cât mai departe. Ameţită, trimisă după fumigene, refuzată în dreptul ei de informare. Şi cine ar fi mai potrivit decât Crin? Cel ce exersează deja, prin bobârnace date acum presei pentru a nu da impresia unei bruşte distanţări când comisia va începe să lucreze, un limbaj arţăgos .

Şi nu este deloc puţin probabil ca, exersând printre rândurile intenţionat traduse greşit din „tezele” Europei cu privire la mogulii de presă, şi nu presei în sine, puterea să-şi accentueze ripostele faţă de o presă prea băgăcioasă. Într-acolo ţintesc şi tunurile CNA care trag spre impunerea unor noi reglementări în audiovizual, dar şi pentru încorsetarea presei electronice!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*