Constituţia şi poezia

Pentru ca să se ajusteze după modelul european, România trebuie să se organizeze administrativ pe regiuni şi să stabilească mai clar rolul preşedintelui, rol care în prezent se interferează, mai ales, cu cel al primului-ministru. Practic, preşedintele, Parlamentul şi Guvernul se calcă pe bombeuri pe şireturi, împiedicându-se reciproc în îndeplinirea sarcinilor.

Pentru aceasta, Victor Ponta a stabilit înfiinţarea unei comisii pentru revizuirea Constituţiei, care va funcţiona de la 1 februarie. Intenţiile de principiu au fost deja stabilite, dezbaterea încă nu a demarat, dar problemele au început să apară. Paradoxal, contradicţiile la nivel de vârf nu au început cu regionalizarea, ci cu atribuţiile preşedintelui.

Primul-ministru Victor Ponta, care s-a fript în mai multe rânduri cu ciorba prezidenţială, a pus pe tapet ideea că preşedintelui trebuie să i se mai ia din putere. Să nu fie o ciorbă picantă, ci un fel de iaurt inofensiv, în care nu trebuie să sufli, răcoreşte şi ajută la digestie. În schimb, preşedintele Senatului, Crin Antonescu, care se visează deja preşedintele ţării, a zis că stai aşa că nu-i aşa! Adică, ce, eu să fiu un preşedinte decorativ, cu mai puţină putere decât un preşedinte de bloc?! Aşa ceva nu se poate! Preşedintele trebuie să aibă putere, pentru că în mentalul colectiv românesc şeful statului trebuie să fie un fel de Mircea cel Bătrân, care însuşi mână-n luptă vijelia-ngrozitoare. Adică şi în poeziile istorice scrie clar că preşedintele trebuie să fie jucător! Aşa că, se pare, în opinia lui Crin, ar fi de dorit să inserăm în Constituţie fragmente din Scrisoarea a III-a.

După cum se ştie, românul s-a născut poet. Nu e de mirare că, iată, şi ideile majore, principiile constituţionale, la noi se învârtesc în jurul poeziei. Depinde, însă, ce poezii citeşti, ce poezii îţi plac.

Aflăm, cu surprindere, că, mai nou, preşedintelui jucător tras pe banca de rezerve, Traian Băsescu, îi plac poeziile chilianului Pablo Neruda. Păi, Pablo Neruda a fost un revoluţionar, care a scris multe poezii de dragoste. Citez din poemul „Trup de femeie”: „Dar, vremea răzbunării a apus şi te iubesc! / Trup din piele, din muşchi, din lapte însetat şi ferm. / Şi cupele sânilor tăi! Şi ochii tăi plini de absenţă! / Şi rozele pubisului tău! Şi vocea ta tristă şi blajină!”

Frumos şi trist! Poate vrea Traian Băsescu să bage asta în Constituţie, la capitolul „Drepturile şi libertăţile fundamentale”. Că şi-aşa, spre deosebire de Constituţia Statelor Unite, în a noastră nu scrie nimic despre fericire.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*