Eminescu e iubire
Eminescu e scînteia
ce-mi aprinde idealul.
Eminescu este stema
sub care întîi am iubit;
Eminescu este Dealul
sub care m-am înfrăţit.
Eminescu este visul
naţiei de care-atîrn,
Eminescu este insul
care-i tînăr şi bătrîn…
Eminescu e iubire
care nu ştie de ură,
iar în România Mare e Unire
și e inima albastră în bătrîna ei cultură.
Eminescu-i sărbătoare
şi-un ajun al limbii noastre;
Eminescu-i lună plină
luminănd în nopţi albastre.
Nu ni-l luați pe Eminescu!
Nu ni-l luaţi pe Eminescu!…
Nu încercaţi să-l scoateţi din timp,
Voi, analiştii marelui dezastru
Şi-a vremii reci c-un singur anotimp.
El aparţine naţiei române!…
Cum aparţine apei, vidra,
În preajma lui se mai curbează timpul,
Alăturea de el mai curge lin clepsidra,
Pe capu-i gînditor e tot din aur nimbul.
El înţeles-a lumea pornind de la izvoare
Şi-a spus-o-n Rugăciunea unui dac…
El este analistul cu rigoare
Ce a urcat în ceruri-lumină pe-un arac.
El este seva fiinţei româneşti!…
Nu xenofob, cum voi l-aţi botezat,
E o fîrîmă sfîntă din astrele cereşti,
Este sufletul nostru mereu amorezat.
Lasă un răspuns