Eu aveam un nepot de pe soră, care semăna leit cu mine. Şi la vorbă, şi la gesturi. Te uitai la el şi ziceai că ăsta-s eu în anii mei cei tineri. Îmi era drag ca ochii din cap, ce vrei, domnule, copia mea. Dar era cam prostuţ la ale lui, mai ales când venea timpul să scrie vreo scrisoare părinţilor, apoi încurca iţele şi dacă le-ar fi citit securiştii, vai şi amar de capul lui. Îşi făcea serviciul militar tocmai la Novaia Zemlea, acolo, unde Hruşciov a dat ordin să fie probată prima bombă atomică a ruşilor şi de unde mulţi ostaşi în termen nu s-au mai întors, iar cei care au scăpat au fost iradiaţi, că mult tare n-au mai dus-o după ce au fost lăsaţi la vatră. Amu, după explozia ceea, l-o fi atins sireacul stronţiul, că a scris o scrisoare de dor care începea astfel:
“Dragii mei părinţi! Mai întâi şi la început vă cuprind şi vă sărut. Mamă, te rog să nu ai nicio grijă că am chicat foarte bine în armată, facem slujba împreună cu Vasile al lui Păcurariu. Ca să-ţi spun eu unde fac armata, nu am dreptul, că trădez taina militară şi pentru asta mă trimit la tribunal, iar de acolo în batalionul de pedeapsă, unde pot să-ţi putrezească oscioarele.
Cu mâncarea stăm bine. După ce terminăm de mâncat rămân multe lături, pe care eu, ca mare gospodar, duc zoile la porci şi când taie câte unul îmi pică şi mie vreun şoric sau o bucăţică de slănină proaspătă, că aici nici veche nu ne dau. Dar borş cu varză murată este cât vrei. Astă toamnă ne-au scos la tăiat curechi dintr-o vale care n-a fost atinsă de atomică. Brojbanele celea erau cât ceaunul de la stână în care ciobanii fierb urda. Nu avea nici un gust, dar aşa l-am fărâmiţat şi l-am călcat cu ciubotele în nişte poloboace cam cât casa noastră de mari. Alaltăieri am şters cu Vasile racheta atât de bine că polcovnicul ne-a dat câte o gramotă ca blagodarnosti, dar mata nu ştii ce-i asta şi nici nu-ţi trebuieşte.
Dragă mamă, să nu ai grijă, că război n-o să hie. Ai nădejde că atunci când a începe, eu am să-ţi scriu. Chiar de se începe, nu te teme, şi spune-i şi leliţei Marfa să doarmă liniştită, şi lui moş Anton, la fel, pentru că ruşii au descoperit o bombă mai ceva ca a americanilor. Când o trânteşte din iroplan, se dărâmă o ţară întreagă cum ar fi Japonia. Da de Moldova noastră nici nu mai vorbim. Numai că ruşii n-au interes să ne bombardeze ţara, pentru că eu şi Vasile suntem soldaţi sovietici şi la ce bun le trebuie lor să ne ucidă părinţii care muncesc în colhoz şi hrănesc guvernul şi glorioasa armată sovietică, care nu umblă cu bocanci de petică, ca a americanilor. Mata ştii că armata americană îmblă flămândă şi desculţă. Soldaţii lor nu ştiu nici a trage din puşcă. Amu i-o băgat dracu în Coreea şi coreenii le fac câte o papară că nu-i pot ajunge din urmă. Asta ce-ţi spun eu, nu-i secret militar şi poţi să-l spui chiar când duci vaca la cireadă sau când eşti cu rândul la lapte. Pentru asta nu te împuşcă, dimpotrivă te consideră spion de al lor. Dar eu nu te-aş sfătui să te faci şpioană, pentru că-i lucru de răspundere. Trebuie să ai ţinere de minte şi să poţi scrie, dar mata stai prost cu limba rusă şi n-au să te înţeleagă. Am a-ţi mai spune multe, dar îs cam secrete.
Ce se mai aude prin Prăpădita. Aţi cules poama, cum îi vinul. Vasiluşca tot vă papă puii când trec în harmanul ei. Dacă o vezi pe Sanda lui Bulai, spune-i că tare m-am întristat, pentru că ea se dă pe lângă vărul Goriţă, dar la plecare, cu lacrimi în ochi, mi-a spus că mă aşteaptă şi zece ani, dar n-a trecut nici anul şi se miroase cu unul cu armata făcută. Dar poate aşa-i mai bine, vorba matale, fete cât frunză şi iarbă, numai sănătate şi pace de-ar fi. Unul de aici, dar de loc din Osetia, s-a dus în concediu şi a nimerit tocmai la nunta gagicii sale. Şi nebunul a făcut moarte de om. L-au adus înapoi şi l-au condamnat la moarte. Eu am cap pe umeri, nu fac una ca asta. Mamă, dacă mai trăiesc oile noastre şi auziţi că s-a început războiul, să le băgaţi în chihniţă, că de bomba atomică le chică lâna şi pot să deie lapte otrăvit.
Vă zic la revedere,
Fiul Gheorghe”.
Lasă un răspuns