Festivalul Internaţional de Poezie şi Cântec „Dumitru Matcovschi”

Poetul, prozatorul, dramaturgul şi publicistul Dumitru Matcovschi a împlinit 73 de ani. El s-a născut pe 20 octombrie 1939, în satul Vadul-Raşcov, judeţul Soroca, în familia plugarilor Leonte şi Eudochia.

Cu prilejul zilei sale de naștere, la baştina scriitorului s-a desfăşurat a doua ediţie a Festivalului internaţional de muzică şi poezie care îi poartă numele. Poetul și-a sărbătorit nunta de aur, ceremonia având loc la Casa-muzeu „Dumitru Matcovschi” din satul natal. Să-l felicite pe poet cu această ocazie au venit colegi de breaslă, rude şi prieteni. „Mă bucur că suntem alături de dvs. Ce să vă dorim? Vă dorim din nou casă de piatră. Dumitru Matcovschi nu a reuşit să-şi facă o casă de piatră, un castel, dar şi-a făcut în literatură o casă de piatră, în limba română”, i-a dorit preşedintele US, Arcadie Suceveanu.

Dumitrița Smolnițchi, una dintre fiicele soţilor Matcovschi, spune că această aniversare este o adevărată lecţie de fidelitate pentru ea: „E cea mai mare lecţie. Sper ca şi familia mea să fie la fel de durabilă”. Soţia scriitorului, Alexandrina Matcovschi, mărturisește că şi-a dorit întotdeauna să-şi vadă soţul alături: „Uneori a luptat pentru ideea naţională în detrimentul familiei. Totdeauna eu îi fac observaţie. Hai mai gândeşte-te şi la familie, la copii, la nepoţi. Când servim cafeaua de dimineaţă, nu discutăm probleme de casă, de familie, dar începem ziua cu discursuri politice”. Poetul rămâne același incomod pentru Putere: „Regimul nostru de astăzi este mult mai dur şi mai nemilostiv decât regimul comunist”, a declarat Dumitru Matcovschi.

***

Două zile, ca două flori de iasomie, s-au  pus pe înflorit tomnatic la  mărgioara Nistrului, adunând frumuseţi nebănuite din crugul anului pereche. Şi ca într-o horă fără de sfârşit şi-au dat mâna apele cerului şi ale pământului. S-a unit Nistrul cu Prutul. Prutul cu Dunărea şi tot mai departe spre Siret ca să se ajungă la Tisa plânsa. De pretutindeni, de pe margini de ape, au venit la Vadul Raşcov fii şi fiice alese de la Suceava şi Cernăuţi, De la Ungheni şi Făleşti, de la Dubăsari, Grigoriopol şi Cocieri. Frumoşi la chip, dar şi la cântare , timp de două zile ne-au delectat cu cele mai frumoase cuvinte ale distinsului poet Dumitru Matcovschi. În prima zi a Festivalului am fost martori  la un spectacol de zile mari, Cântec de leagăn pentru bunici, prezentat de actorii de la Teatrul Naţional „M.Eminescu” şi Teatrul „Veniamin Apostol” din Soroca. Bucuria serii, după cum am mai menţionat, a fost şi nunta de aur a soţilor Alexandrina şi Dumitru Matcovschi, celebrată într-un spaţiu rustic, de care nu prea au parte toţi muritorii. Din păcate, o angajată de la Primăria Chişinău, când i s-a spus despre o eventuală celebrare a nunţii de aur şi în cadrul instituţiei dumnealor, a întrebat nevinovată: „Dar cine este Matcovschi?”.

„Nepreţuită” doamnă, orice elev din clasa întâi ştie că Dumitru Matcovschi este cetăţean de onoare al oraşului Chişinău şi are actele în regulă. Mai are şi alte semnalmente: are o puzderie de cărţi de poezie, proză şi teatru, iar textele sale pentru cântece au devenit de mult şlagăre… Se vede că la Primăria municipiului Chişinău nu s-a terminat perioada de lichidare a analfabetismului…

De la casa părintească, de la Muzeul „D.Matcovschi”, lume multă a năboit în sala mare a Căminului de Cultură, sală cu 650 de locuri şi balcon ca la Filarmonica de Stat din Chişinău. Aici a început competiţia propri-zisă pentru marele trofeu şi pentru locurile premiante.  În competiţie s-au avântat câteva categorii de vârstă: de la 7 ani şi până la 64. Cel mai mic participant a fost Gabriel Robu de 7 ani, originar din satul de baştină al poetului. Gabriel a recitat poezia „Pâine de la iepure”, care în final i-a înmânat lui Dumitru Matcovschi  un codru de pâine şi un iepuraş. Deşi sunt amatori majoritatea  adolescenţilor şi cei mai în vârstă au dat dovadă de o bună pregătire în ale declamăprii artistice şi a interpretării. S-au evidenţiat: Gabriela Timotin , Angela Găluşcă, Alexandru Jerebţov , Valentina Mârzenco, Cătălin Cibotaru, Andreea Belobrov , Emilia Istrati , Ion Cucudin Chişinău, Robertino Bursuciuc din Floreşti,  Ionela Rabovilă din Vadul Raşcov,  Raluca Aura Rusu din Suceava, Cristina Uzun din Şoldăneşti, Diana Cazacu din Climăuţii de Jos, raionul Şoldăneşti, Veronica Maidanschi din Chirileni-Ungheni.

Participanţii din Bucovina de Nord au fost pur şi simplu superbi, aducând în scenă o altfel de interpretare ale şlagărelor poetului. Şi aici voi aminti un caz neverosimil, dar adevărat, povestit de cei doi condrumeţi ai mei, scriitorii Dumitru Apetri şi Nicolae Spătaru, bucovineni get-beget. Pe vremuri muncea la ziarul „Zorile Bucovinei” din Cernăuţi un cetăţean din comuna Movila pe nume Gheorghe Airiinei. Când s-a trasat graniţa dintre Ucraina şi România, aşa s-a întâmplat că gospodăria lor s-a pomenit a fi trunchiată. Fâmtâna, stogul cu fân, grajdurile pentru animale şi alte acareturi au rămas în România, iar casa lor era deja în URSS.  Şi bietul copil, Gheorghe Airinei, auzind mugetele animalelor, şi-a permis să păşească dincolo de frontieră pe sub sârma ghimpată. Atunci grănicerii l-au iertat, dar peste ani, când era responsabil de secţia agricolă a ziarului, băieţii cu ochi albaştri, răsfoind nişte dosare au dat peste dănănaia micului violator al sfintelor hotare sovietice şi l-au tot invitat la securitate până bietul corespondent a fost silit să-şi dea demisia.

Am ţinut ca acest moment să nu-mi scape şi aş dori să-l cunoască şi cântăreţii cincinalelor, şi lunetiştii care îl mai ţin şi acum pe poet în cătarele armei lor. Am vrut să aflăm ce crede Dumitru Matcovschi despre acest festival şi despre ceea ce se întâmplă astăzi cu satele noastre. „A trecut un an de la prima ediţie şi astăzi am aceleaşi emoţii şi bucurii ca şi în octombrie trecut. Mă bucur şi mai mult că Festivalul nu a fost iuniţiat de mine, ci de Alina Ciobanu, o vrednică şi talentată consăteancă de a mea. Mai sunt festivaluri, care se produc în capitală şi în mari centre culturale din ţară, dar cel mai potrivit mi se pare cel de la Baştină. Şi chiar îi invit pe confraţii de condei să organizeze festivaluri la baştina lor, pentru că majoritatea venim de la ţară.Festivalul a fost susţinut de rudele mele, de Consiliul Raional Şoldăneşti.

Oamenii au nevoie de artă, de frumos, dar au nevoie şi de mine, pentru că ajungem la lucrurile pe care nu vroiam să le spun. Din păcate, democraţii noştri nu mai au nevoie de personalităţi. Petru Ţuţea avea dreptate: democraţia urcă mediocritatea la nivelul geniului şi viceversa. Omul de spirit îl coboară la nivelul mediocrităţii. Mă doare starea de lucruri de la Uniunea Scriitorilor. De doi ani tot aleg şi dezaleg, se părăsc şi se cheamă prin judecăţi. Eu cred că lucrul acesta este o mare ruşine. În aceşti 20 de ani de democraţie s-a făcut tot popsibilul şi imposibilul pentru a minimaliza generaţiile tinere. A-i primi în Uniunea Scriitorilor, nu înseamnă nimic, se aleg doar cu un carnet, dar a-i promova, a-i creşte acesta trebuie să fie rostul uneiuniuni de creaţie. Noi nu am făcut lucrul acesta. Cu părere de rău, nu mai există acea Uniune de la 1989. Nu mai suntem o familie, nu se discută durerile noastre scriitoriceşti, nici durerile Republicii Moldova.

De fapt, omul simplu, ţăranul se află într-o mizerie. Cine se bucură de suveranitate şi independenţă în afară de demnitarii noştri? Când ţăranii nu au cu ce petrece mortul la groapă, grangurii cei mari îşi procură limuyine de lux. Boierul de altă dată, când trecea carul funerar prin faţa casei sale, el nu+şi scotea în văzul lumii armăsarii de prăsilă sau căruţele cu toacă. Şi vine vorba: coada care a slujit la mai multe topoare, nu-i bună de nimic. Ăştia de la conducere au slujit toate topoarele: pe Snegur, pe Voronin, dar şi pe cei de mai înainte. Ziaristica noastră s-a prefăcut într-o luptă internă, fălindu-se care ziar e mai bun şi mai oportun.

Eu nu am pretenţii faţă de celelalte posturi de televiziune, ci am pretenţii serioase faţă de Televiziunea Naţională, care ar trebui să ştie că omul mai are şi suflet şi viaţa lui nu trebuie  cătrănită cu politică. S-a uitat de oamenii cei buni, interesanţi, de personlaităţi. Ni-l arată pe Plahotniuc, dar cine-i Plahotniuc acesta? Din milioanele sale a jertfit pentru vreun locaş de cult sau a editat vreo carte, vreun abecedar necesar nouă? La festivitatea asta, a fost şi ziaristul Tudor Ţopa. El a trecut din sat în sat pe jos şi a scris istoria localităţilor noastre de la începuturi până astăzi…” La Festival  ne-a onorat cu prezenţa şi Excelenţa Sa Marius Lazurcă, Ambasadorul României în Republica Moldova, care ne-a declarat: „Festivalul este un reper pentru viaţa publică din Republica Moldova, din întreg spaţiul românesc.Mulţumesc domnului Dumitru Matcovschi pentru invitaţie şi mulţumesc doamnei primar şi oficialităţilor din Şoldăneşti pentru buna organizare a aceste manifestări culturale de anvergură.I-aş ura maestrului să-şi păstreze inima la FEL DE TREAZĂ ca şi până acum, mintea la fel de limpede, şi prezenţa de spirit la fel de acută ca şi până acum”.

Mi se pare că aceste consemnări ar fi neîmplinite , dacă nu am adăuga şi nişte cuvinte despr baştina poetului, despre satul Vadul Raşcov, târgul de odinioară, care are unul dintre cele mai mari cimitire evreieşti, cu peste 6000 de morminte. Aici s-a născut scriitorul de limbă idiş, Ihil Şraiban, care a reflectat în opera sa frumuseţea acestor meleaguri.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*