Despre secularizarea şi desacralizarea imaginii religioase şi a limbajului religios în exprimarea Mass – media

Mass-media este o imensă provocare pentru creştinul sincer, doritor de viaţă duhovnicească. Dacă, pentru a trăi duhovniceşte, creştinul întărit de har trebuie să-şi asume nevoinţa luptei cu pornirile păcătoase ale firii slăbănogite de păcat, mass-media îl împinge tocmai în direcţia opusă, a împătimirii. Cu cât apelăm mai mult la mass-media şi cu cât mediile de comunicare sunt mai complexe cu atât impactul negativ este mai puternic şi este o iluzie şi o utopie să credem că cineva poate fi invulnerabil. Pentru a înţelege mai bine la ce ne expunem atunci când ne conectăm internet, de pildă, vom încerca în cele ce urmează să identificăm felul în care mass-media subminează viaţa duhovnicească.

Referitor la împrăştierea şi risipirea minţii Sfinţii Părinţi ai Bisericii ne învaţă că trăirea duhovnicească presupune liniştirea minţii şi adunarea ei în inimă şi că pentru aceasta este foarte importantă ferirea de tot ceea ce o împrăştie. Mass-media aduce însă o adevărată explozie şi un adevărat bombardament informaţional asupra minţii omului, umplând-o cu informaţii, de regulă nu doar neimportante ci chiar nocive, nu doar din punct de vedere duhovnicesc ci chiar şi din punct de vedere al vieţuirii sociale. O mică parte sau chiar nimic din cuprinsul unui buletin de ştiri ori al unei emisiuni oarecare ne este de folos şi ne priveşte ori ne vizează în mod direct. De cele mai multe ori mass-media profită de curiozitatea oamenilor care este amplificată în mod voit şi intenţionat de dorinţa bolnăvicioasă de a intra în intimitatea altora. Şi, în acest fel, în loc să se oprească asupra sinelui, să-şi identifice păcatele, să se pocăiască şi să se îndrepte către Dumnezeu, omul se risipeşte cuprins fiind de curiozitate deşartă, pierzându-şi, în acest mod, pacea sufletului şi liniştea inimii. Nu se mai poate aduna şi concentra în rugăciune, aceasta devenind, astfel, foarte superficială, definind, în acest fel, relaţia sa cu Dumnezeu. Cu aproape 100 de ani în urmă, când mass-media era reprezentată numai de presa scrisă şi era cu mult mai puţin agresivă decât astăzi, Sfântul Siluan Athonitul avertiza: „Cel ce voieşte a se ruga curat nu trebuie să cunoască nici o veste din ziare, nu trebuie să citească din cărţi rele ori să afle cu iscodire ceva din viaţa altora. Toate acestea aduc minţii gânduri necurate iar când omul voieşte a le desluşi, ele din ce în ce mai mult vor rătăci şi vor chinui sufletul”.

Un alt aspect îl reprezintă fondul sonor pe care îl oferă mass-media vieţii noastre. Omul de astăzi s-a obişnuit să fie însoţit mereu de mass-media nemaiştiind să aprecieze liniştea. Nu înţelege că mass-media îi oferă o faslă senzaţie de comuniune şi că liniştea nu înseamnă o absenţă ci, dimpotrivă, prezenţa lui Dumnezeu, şansa regăsirii de sine şi a întâlnirii cu Dumnezeu. „Liniştea este o condiţie esenţială – ne arată Părintele Paisie Aghioritul. Chiar dacă nu s-ar ruga cineva cu cuvinte singură liniştea îi este rugăciune. Ea este o rugăciune tainică şi ajută mult pe cel care se roagă, aşa cum îl ajută pe om respiraţia, care este nevăzută. Cel care face lucrare duhovnicească în linişte, se adânceşte după aceea în rugăciune.”

Cu privire la discreditarea valorilor creştine, într-un amplu şi bine documentat studiu despre efectele televiziunii asupra minţii umane, Virgiliu Gheorghe demosntrează că principalul conţinut al mesajelor televiziunii, al mass-mediei în general, este nihilismul, despre care am mai vorbit în acest material, adică relativizarea şi chiar negarea valorilor, în primul rând al celor creştine. Cu alte cuvinte, nihilismul îşi are cauza în îndepărtarea omului de Dumnezeu până la a nu-I mai recunoaşte Creatorului dreptul, puterea sau eficienţa intervenţiei Sale în istorie sau chiar până la negarea existenţei Sale şi a întregii raţionalităţi pe care Cuvântul lui Dumnezeu a pus-o în lume. „Televiziunea oferă fiecărui ins acea pedagogie ce corespunde nivelului de negaţie pe care-l poate accepta (corespunzător căderii sau îndepărtării de Dumnezeu). Cu mâna pe telecomandă, alegem ceea ce ne atrage cel mai mult, dar şi ceea ce putem accepta în momentul de faţă ca nivel de negaţie. În timp, mentalitatea schimbându-se, va deveni tot mai probabilă alegerea unor atitudini sau modele de viaţă corespunzătoare unui studiu superior al negării nihiliste, deoarece odată intraţi pe această cale a negării, indiferent de forma în care se manifestă ea, nu se poate decât înainta. Acest fenomen se manifestă cu putere, odată pătrunşi în lumea micului ecran, deoarece foarte puţini au puterea de a rezista presiunii seducţiei şi fascinaţiei aproape demonice, care te îndeamnă în mod continuu la însuşirea, prin participare empatică, a unei atitudini nihiliste cât mai avansate. Televiziunea este pedagogul ideal al unei atitudini nihiliste.”

Acelaşi autor scoate în evidenţă felul în care nihilismul mediatic discreditează valorile creştine. Credinţa cultivată mediatic (fără a include aici mass-media bisericească) nu este cea creştină. Pe de o parte suntem învăţaţi să credem în ştiinţă, democraţie, instituţiile conducătoare şi mai ales în propriile păreri, pe de altă parte este promovată o credinţă de tip magic, panteist şi sicretist, în puteri, forţe nevăzute, supranormale, paranormale, extratereştrii etc. Dragostea se identifică cu atracţia erotică, smerenia şi blândeţea sunt semne ale slăbiciunii şi neputinţei. Ascultarea este negată şi ignorată prin promovarea atitudinii răzvrătite şi contestarea autorităţii, iertarea este înlocuită ori substituită cu răzbunarea, înfrânarea este este exclusă pentru că subminează controlul ideologic al persoanei umane şi consumul.

În schimb sunt promovate nonvalorile nihiliste: plăcerea, hedonismul, banii şi puterea, adică tocmai ceea ce Sfânta Scriptură şi Părinţii Bisericii identifică a fi rădăcinile tuturor patimilor: pofta trupului, pofta ochilor şi trufia vieţii (I Ioan 2, 16) sau iubirea de plăcere, iubirea de avere şi iubirea de slava deşartă. Concluzia analistului şi autorului Virgiliu Gheorghe este un mare semnal de alarmă adresat tuturor celor care cred că pot îmbina şi împleti trăirea duhovnicească cu televiziunea: „Nu există virtute creştină care să nu fie subminată pe micul ecran, prin cultivarea păcatului şi a patimii care i se opune sau, pur şi simplu, prin excluderea ei din orizontul de gândire şi comportament al eroilor lumii TV. Chiar dacă cineva ar putea identifica în această infinită lume de imagini şi mesaje prezenţa unora care pot fi încadrate mesajului creştin, acestea nu fac decât să sporească forţa de persuasiune a televiziunii, prin justificarea actului televizionării ca unul ce poate oferi şi ceva folositor. Dar, de fapt, telespectatorii nu conştientizează că tot ce se transmite şi se reţine de la televizor sunt comportamentele şi mentalităţile care apar cu cea mai mare frecvenţă şi care definesc spiritul general al acestui mediu. Privit într-o perspectivă creştină, mediul TV, spiritul acestuia este cea mai bună sinteză a ceea ce este propriu lumii căzute, colecţie a faptelor şi concepţiilor unor oameni adânciţi într-un mod de viaţă vicios. „Realitatea” de la televizor este complet opusă atmosferei evanghelice a Împărăţiei lui Dumnezeu sau vieţii creştine.”

În ce priveşte cultivarea înţelesurilor pătimaşe ale lumii Sfinţii Părinţi ai Bisericii subliniază faptul că viaţa duhovnicească a omului este determinată în mod decisiv şi hotărâtor de felul în care îşi reprezintă în minte lumea şi de cum se foloseşte de aceste reprezentări în ceea ce face în viaţă. „Lucrurile sunt în afară de minte, arată Sfântul Maxim Mărturisitorul, dar ideile lor stau înăuntru. În minte este deci puterea de se folosi bine sau rău de ele. Căci folosirea greşită a ideilor este urmată de reaua întrebuinţare a lucrurilor.” Căderea omului şi despărţirea de Dumnezeu vine din faptul că, în loc să contemple raţiunile dumnezeieşti din creaţie şi să se înalţe astfel spre Dumnezeu, atribuie creaturilor un înţeles pătimaş privindu-le prin prisma iubirii pătimaşe de sine şi a plăcerii sau a durerii pe care o pot aduce. „Lucru este de pildă: bărbat, femeie, aur şi aşa mai departe. Înţelesul este aminitirea simplă a ceva din cele de mai sus. Iar patima este iubirea neraţională sau ura fără judecată a ceva din cele de mai înainte. Înţeles pătimaş este gândul compus din patimă şi înţeles.” Înţelesul pătimaş constă aşadar în asocierea gândului la lucruri şi persoane cu plăcerea sau durerea simţuală pe care ne-ar putea-o aduce şi care stârneşte în noi dorinţa de posedare sau, din contră, mânia şi pornirea violentă împotriva lor. Lupta celui ce doreşte să trăiască o viaţă duhovnicească constă tocmai în despărţirea patimii de înţeles pentru a rămâne gândul simplu cu privire la lucruri şi persoane. „Mintea celui iubitor de Dumnezeu nu luptă împotriva lucrurilor, nici împotriva înţelesurilor acestora, ci împotriva patimilor împletite cu înţelesurile. De pildă, nu luptă împotriva femeilor, nici împotriva celui ce l-a supărat, nici împotriva chipurilor acestora, ci împotriva patimilor împletite cu ele.” Aceasta face ca un sfânt precum Ioan din Kronstadt să poată privi poza unei femei goale dând slavă lui Dumnezeu pentru felul minunat în care a alcătuit o făptură pentru a fi mamă. Omul pătimaş, din contră, are tendinţa de a amesteca înţelesurile cu patima şi mass-media se foloseşte de această neputinţă şi slăbiciune şi chiar o cultivă. Legarea înţelesului de patimă în mass-media se datorează mai întâi faptului că produsele acesteia reflectă starea duhovnicească arealizatorilor lor care, de regulă, sunt oameni pătimaşi. În mod deosebit ecranul (fie televizor sau calculator), prin puterea de atracţie şi falsa evidenţă a imaginilor în mişcare, ne face să vedem lumea cu ochii realizatorilor emisiunilor şi filmelor urmărite. Mai mult decât aceasta însă, în mod programatic, mesajele mediatice cultivă înţelesurile pătimaşe pentru a provova şi produce emoţii şi astârni dorinţe şi a deveni astfel atractive pentru public. Publicitatea este prin excelenţă actul în care se urmăreşte legarea înţelesului lucrurilor de dorinţa de a le avea şi de plăcere promovându-se ideea că fericirea se dobândeşte prin consum şi posedare. A reduce aspiraţiile omului la lucruri, a frustra prin deşteptarea unor nostalgii a căror împlinire este promisă prin consum, a erotiza produsele sunt doar câteva din menevrele publicitare utilizate. Consecinţa este că mintea celui supus bombardamentului mediatic se împătimeşte căpătând deprinderea de a privi lumea şi oamenii prin prisma poftei, a dorinţei de posedare şi dominare. „Ne întrebăm: în ce măsură mai poate telespectatorul să păzească gândul produs de vederea unui lucru sau de amintirea lui, fără să-l lege de o dorinţă pătimaşă? În ce măsură mai poate lupta să-şi despătimească mintea, atât timp cât, uitându-se la televizor, aceasta este permanent intoxicată cu imagini pătimaşe? Efectul vizionării nu poate fi altul decât o întunecare gradată a vederii minţii, deoarece toate gândurile pătimaşe ce întunecă partea poftitoare a sufletului, ce o tulbură pe cea irascibilă, întunecă raţiunea şi în final orbesc mintea. Adică omul poate ajunge să nu mai găsească nici un alt sens al existenţei afară de acela de a experimenta fiorii plăcerii trupeşti, de a poseda lucruri şi de a se îmbăta cu ideea că este cineva când, de fapt, doar a reuşit să atingă în mod ideal statutul de consumator, care, în viziunea Părinţilor Bisericii, este o fiinţă necuvântătoare, supusă vieţii instinctive.”

Conectarea la mediile de comunicare înseamnă deschiderea minţii faţă de gândurile transmise de ele, o însoţire a minţii cu aceste gânduri. Însă, aşa cum am arătat mai sus, mass-media este un propagator al înţelesurilor pătimaşe ale lucrurilor. Acceptarea cu plăcere a înţelesului pătimaş înseamnă de fapt consimţirea cu păcatul. Toate acestea se petrec mai ales în faţa ecranului. Privirea imaginilor încărcate de înţelesuri pătimaşe şi îndulcirea cu acestea ne aruncă direct în faza de consimţire cu păcatul deoarece, potrivit Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, aceasta este faza în care gândul păcatului se concretizează în imagini: „Atacul este o mişcare fără imagini a inimii care este prinsă de îndată de cei încercaţi, ca într-o strungă. Acolo unde se ivesc chipuri în gând, s-a produs consimţirea.” Părinţii duhovniceşti contemporani ne avertizează că, prin transmiterea de imagini cu înţelesuri pătimaşe, mass-media devine un mijloc prin care lucrarea demonică de despărţire a omului de Dumnezeu ia o nouă formă, directă şi mult mai eficientă: „Vedeţi cu câtă diplomaţie intră Satana în omenire ca să o distrugă! Ceea ce ne spunea la ureche ispititorul, pentru că el este duh, duhul răutăţii, vistierul tutor răutăţilor, ceea ce ne închipuiam în minte ca oameni, acum ţi le arată făţiş.”

Aflat în faţa ecranului omul trăieşte plăcerea oferită de înţelesurile pătimaşe ale lucrurilor, conştientizând mai mult sau mai puţin că, de fapt, consimte cu păcatul cu care se îndulceşte prin însuşi faptul vizionării. Impactul televiziunii este prin excelenţă unul dramatic, intens emoţional. Cu cât emoţia este mai intensă, cu atât impresia este mai puternică şi mintea îmbrăţişează mai strâns imaginile văzute, consimţind cu păcatele sugerate. Impactul emoţional este dat în primul rând de înţelesul pătimaş al imaginilor şi, în special, de erotismul explicit sau implicit şi de violenţa programelor care îi fascinează şi îi pervertesc chiar şi pe cei care au preocupări spirituale şi duhovniceşti. De regulă oamenii se uită la televizor la lucruri ce se află la limita simţului lor moral, însă au tendinţa de a coborî mereu ştacheta şi de a accepta şi chiar de a căuta imagini cu o încărcătură negativă tot mai mare, fără să ţină seama de faptul că, mai ales în ceea ce priveşte desfrânarea, „pentru corp este necesar să fie înlăturate chipul şi materia care ispiteşte, pentru ca pofta să nu se dezlănţuie, iar pentru suflet la fel, ca să nu ia naştere în el gânduri necurate”.

Imaginile de la televizor sunt sau alcătuiesc fantasme şi imaginaţii pentru că au încifrate în ele un înţeles străin, al minţii care l-a produs, sunt legate de ceva (un lucru, o idee) şi au puterea de a lega mintea de acea realitate. Transferând centru de greutate al vieţii sale dinspre lumea reală spre virtual, spre această lume a fantasmelor, omul nu realizează că se deschide influenţei creatorilor acestor închipuiri, pierzându-şi libertatea duhovnicească şi modul personal de a fi. Fantasmele cărora îşi deschide mintea în timpul vizionării la televizor, odată ajunse în minte capătă propria lor viaţă înrobind-o. Ele rămân prezente şi active şi după încetarea televizionării şi chiar se înmulţesc, hrănindu-se din imaginaţie şi împiedicând rugăciunea curată. Fantasmele îl vor marca tot mai mult, influenţând felul în care gândeşte, simte şi acţionează şi îl vor face să se raporteze la lumea reală prin intermediul lor. Posibilitatea manipulării conştiinţelor prin intermediul fantasmelor este imensă iar manipulatorul prin excelenţă, ce stă în spatele tuturor este diavolul, care are acum un instrument extrem de eficient pentru înrobirea oamenilor şi depărtarea lor de Dumnezeu. Dacă, potrivit învăţăturilor părinţilor filocalici, viaţa duhovnicească autentică înseamnă eliberare de fantasme, tehnologia multimedia realizează exact contrariul.

Cu privire la substituirea adevăratei vieţi duhovniceşti cu un surogat de trăire religioasă, analizând locul pe care mass-media, televiziunea în special, îl ocupă în viaţa omului postmodern din punct de vedere al fenomenologiei religiei, teologul, apologetul şi misionarul Virgiliu Gheorghe ajunge la o concluzie şocantă: televiziunea joacă rolul unei religii fără a fi însă o religie propriu-zisă ci doar un surogat de trăire religioasă, un mod profan prin care omul de astăzi poate să-şi amăgească setea de viaţă duhovnicească autentică. Principalele caracteristici care fac ca televiziunea să poată fi considerată un comportament religios sunt: Lumea virtuală creată de televiziune defineşte un alt spaţiu şi un alt timp decât cele cunoscute din viaţa obişnuită; importanţa centrală pe care această lume virtuală o are în existenţa lumii contemporane şi a fiecărui om în parte, având caracterul unei lumi mitice, exemplare, aflate la un nivel ontologic superior celei reale; Larga paletă de stări experimentate pe parcursul vizionării la televizor între care domină fascinaţia, emoţiile puternice, teama, sentimentul copleşirii, stări similare celor trăite în preajma misterului în religiile păgâne; Obiceiul televizionării îmbracă un caracter ritual; Orizontul de valori sau comportament al telespectatorilor este oferit tot mai mult de mesajele televiziunii. Televiziunea este un mijloc care reuşeşte să deturneze pe nesimţite energia cu care omul ar trebui să se dedice trăirii duhovniceşti spre o falsă experienţă religioasă de tip magic fiindcă televiziunea nu cere căinţă şi pocăinţă ci promite plăcere, oferind trăiri emoţionale puternice. Fără să se lepede în mod formal de credinţa sa, creştinul conectat la mass-media ajunge să-i acorde mai multă importanţă acesteia decât lui Dumnezeu, lucru care poate fi costatat cu uşurinţă comparând timpul şi interesul alocat televizorului şi calculatorului în raport cu rugăciunea, participarea la slujbe şi tot ceea ce înseamnă angajare în viaţa duhovnicească.

Obişnuindu-se cu o experienţă facilă care pasivizează şi captivează, dând în acelaşi timp senzaţia implicării active şi a eliberării, o experienţă care cultivă patimile prin participarea la lumea virtuală a televiziunii dând însă şi iluzia detaşării şi a lipsei de responsabilitate, creştinul telespectator devine tot mai puţin capabil de o trăire duhovnicească autentică ce presupune pocăinţă, adunarea minţii, eliberarea de fantasme şi de înţelesurile pătimaşe pentru a putea sesiza prezenţa delicată a harului dumnezeiesc.

Cu privire la eliberarea din plasa mass-mediei ca fiind condiţie a vieţuirii duhovniceşti, vom susţine, la unison, că trăim într-o lume multimedia, o lume în care se exercită o puternică presiune asupra societăţii şi a fiecărui om în parte spre a-şi transfera centrul de existenţă dinspre comunitatea umană reală spre cea mediatică, dinspre real spre virtual. În mod paradoxal, participarea la lumea mediatică prin informare, proiecţie şi identificare, conferă omului de azi sentimentul că există, că este cineva. Dar participarea la lumea mediatică, în funcţie de gradul de implicare, ridică obstacole uriaşe în calea trăirii duhovniceşti împingându-ne înapoi, la starea omului vechi, rob al păcatului, supus stricăciunii şi morţii. De aceea, pentru creştinul sincer se pune cu multă acuitate problema eliberării din „matrix-ul” mediatic.

Post-modernismul într-o societate multimedia reprezintă un pericol major la adresa misiunii şi vieţii Bisericii lui Iisus Hristos. De asemenea, desacralizarea, relativizarea şi secularizarea constituie un atentat la viaţa şi fiinţa omului ce urmăreşte transformarea omului într-o realitate profană şi profanată sau profanatoare, atotsuficientă şi în permanentă căutare doar a împlinirii pământeşti. Desacralizarea determină prăbuşirea tuturor sistemelor (noetic şi axiologic) precum şi a reperelor pentru omul de astăzi. Ea intră în contradicţie cu dimensiunea ontologică religioasă a omului, este potrivnică naturii şi firii umane, strălucită creaţie a lui Dumnezeu – Sfânta Treime, şi are drept consecinţă dezumanizarea totală a omului. Pe de altă parte, desacralizarea pregăteşte terenul contaminarea cu diverse concepte preudo-religioase, care pot prolifera şi copleşi pe semenul nostru. Soluţiile misionar-pastorale ortodoxe cu privire la fenomenul secular al desacralizării se găsesc pe două planuri: 1. pe planul prevenirii sau profilaxiei cu privire la desacralizare şi 2. pe planul tratării sau combaterii flagelului desacralizării existent în societatea contemporană. Pe primul plan, educaţia autentic religioasă realizată de către Biserică, atât la amvon, cât şi de la catedră, poate preveni apariţia şi generalizarea fenomenului. Cât priveşte planul combaterii, credem că soluţia ar fi în efortul de a accentua viaţa autentică în Iisus Hristos, în efortul de a transforma cu ajutorul şi puterea lui Iisus Hristos pe omul necredincios, indiferent, ignorant, sincretist ori sectant într-un sincer şi autentic practicant ortodox. În sfârşit, am văzut că mass-media a devenit noul idol al omului desacralizat. Soluţia pe care o vedem noi constă în susţinerea unei alternative media de tip creştin – cum sunt mijloacele mass-media ale Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române – care să accentueze dimensiunea formativ-educaţională care este, fie eliminată, fie subevaluată în mass-media comercială. Numai în acest fel, cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu participarea omului contemporan, vom putea să contracarăm tendinţele desacralizate într-o lume care pare să fi uitat de Dumnezeu, care devine din ce în ce mai utilitaristă, mai consunistă şi mai hedonistă şi care prin încurajarea non-valorilor şi a falselor modele puternic mediatizate afectează atât viaţa Bisericii cât şi a societăţii moderne, contemporane.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*