Un sandviş liberal pentru un parlament de Gh(e)işe

Dacă tot nu a muşcat Parchetul din el (încă!), deşi are destule probleme la „tranformator”, alesul Ioan Ghişe s-a deghizat într-un sandiviş politic şi a început să-şi plimbe taraba cu protestele de simplu cetăţean prin faţa Cotrocenilor. Dar, ca orice „simplu” cetăţean, şi-a adus şi un aghiotant personal. Nu neapărat pentru faptul că orice tarabă trebuie să aibă şi un vânzător, ci pentru a nu-l lua alții peste picior. Senatorul s-a decis dară să protesteze în fiecare seară pe lângă sera Botanicii de la Cotroceni. Numai pe seară şi numai pe răcoare căci, zice el, nu merită Băsescu efortul de a îndura căldura. Și o protesta Ghișe ca simplu cetăţean, dar obrazu-i tot de ales, așa că nu o să stea aidoma sutelor de oameni care au îndurat canicula într-o altă gastronomie socială. Una fără condimente politice personalizate.

Evident, este puţin probabil ca senatorul să-şi fi premeditat gestul până la regia ambalajelor de carton. Să se fi gândit el vreodată ca va ajunge în preajma Cotrocenilor între două cartoane legate cu sfoară de gâtul lui de ales?! Dar supărarea l-a adus atât într-o stare de delir politic atât de accentuată, cu agravante decompensări de logică, încât, după ce a mâzgălit o rimă clocită pe sandivişul din carton, a încercat să se posteze în poarta duşmanului. Poate i-o sta şi lui Băse’ceva până la urmă în gât! În poarta băselului, gh(e)işei noastre parlamentare i-a sărit însă mustarul de pe şandviş. Şi nu mult i-a trebuit să se ia la harţă cu jandarmii cam nedumeriţi de felul de „ales” dintre feliile hotdogului parlamentar pe care îl aveau, minune-mare, în fața ochilor lor de simplii cetățeni.

Pentru public, protestul lui Ghişe se leagă de faptul că „aleşii” nu au ţinut cont de iniţiativa lui parlamentară. De nefinalizarea unei isprăvi de pseudoscriere juridică aparent menită dislocării Băselului din garda de corp prezidenţială întrupată de judecătorii în mov. Anularea verdictului Curții Constituționale care nu a constatat, antenistic, demiterea președintelui ales. Un melanj juridico-parlamentar prin care, într-un mesaj clar de nesupunere faţă de linia partidului, s-a încercat ruperea PNL-ul. Un puci al purecilor disperați politic, și aproape personalizați penal, prin intermediul căruia senatorul, și nu singur, a crezut că va face praf gura mahalalei parlamentare. Mai ales în sectorul fularelor galbene…

Pentru asta, închipuindu-se pesemne și un brav urmaş al înaintaşilor liberali, Ioan Ghişe a avansat numita „iniţiativă” parlamentară. La fel de bine încropită precum mâzgălelile de pe sandivșul lui de protestatar. După care s-a maimuţărit în plenul aleşilor cu explicaţiile cotorsionate sub propriile aberații, împins probabil de la spate și de una dintre nenumăratele fracţiuni care stau să crape PNL-ul ca pe un bostan uitat la soare. Numai că, fie cei ce l-au ales nu au găsit un alt personaj dispus să se dedea la astfel de obscenităţi politice în public, fie a făcut totul de capul lui! Pentru că un lucru a fost clar din prima clipă: nu poţi stârni mulţimile, fie ele şi de grup politic, cu un lider insipid. Prin urmare, snoava nu i-a ieşit, deşi a reuşit să ţină în loc o ţară întreagă aproape o jumătate de zi, fiind apoi azvârlit la pubela Parlamentului precum un sandviş mucegăit.

Şi totuşi, de ce ar fi riscat senatorul să meargă împotriva cursului politic când era evident că până şi Crin Antonescu a înţeles că a pierdut jocul? Să se fi numărat printre puţinii liberali care au realizat că brusca plecare a lui Antonescu în Italia nu a fost doar o „subtilitate” pentru a evita actul de predare al gestiunii de stat de la Palatul Cotroceni? Sau, pur şi simplu, Ioan Ghișe are prea multe datorii de plătit? Și îi este teamă cu nu se va mai întoarce în Parlament nici măcar între două cartoane, ci de-a dreptul între mai multe dungi orizontale…

Oricum, nu în Grădina Botanică ar fi trebuit să meargă Ghişe să se travestească în om-sendviş, că poate îl urzica iedera otrăvitoare din vecinătatea Cotrocenilor, ci la cea zoologică… Iar până îi va răspunde „locatarul”, poate își va amenaja acolo, lângă gardul Cotrocenilor, un culcuş din aceleaşi cartoane…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*