Asistăm la o schimbare radicală de atitudine din partea Fondului Monetar Internaţional. O trecere fără menajamente de la postura aparent înţelegătoare a bancherului faţă de nevoia de finanţare imediată a clientului său la mesajele fără perdea ale unui firme de recuperări creanţe. Un „recuperator” care nu-şi asaltează cu telefoane ori scrisori „confidenţiale” clientul, dar îi arată demonstrativ şi celalată faţă posibilă a bancherului. Pentru că, trecerea de la prietenosul şi aproape românizatul Jeffrey Franks, care se bătea cu noi pe burtă în petreceri neaoşe, rupând şi pe româneşte doar să ne ia ochii, totul parte a tacticii de înlănţuire într-un cerc fără ieşire a unei victime ridicol de credule, la severul olandez nezburător Jules Erik de Vrijer, noul şef al misiunii FMI pentru România, este mult prea brutală. Mult prea drastică pentru a nu considera că Fondul ne-a dat un prim semnal de avertizare vizând negreşita înscriere în registrul internaţional al rău platnicilor în cazul celei mai mici întârzierii în restituirea tranşelor. Şi, cel mai probabil, nu ne vom mai bucura de zâmbete mieroase şi personaje de felul lui Franks decât după ce vom fi returnat toţi banii!
Evident, noua atitudine a FMI ar fi fost justificată doar dacă nu am fi returnat la timp prima tranşă a împrumutului. Or, reacţia venită în condiţiile în care România a plătit, cum-necum, această primă rată la scadență, dovedeşte conturarea unei reacţii voit ostile faţă de România. Poate și pentru faptul că, înmod real, abia acum fondul ne-a pus cu adevărat cu fața la zid. Şi nu ne va mai trata cu menajamente, mai ales în condiţiile în care noul şef al misiunii în România este un olandez, fiind posibil să plătim de acum înainte şi pentru toate ofensele aduse de Traian Băsescu Olandei.
Așadar, abia acum putem spune că suntem la mâna FMI. Căci, dacă prima tranşă am restituit-o cum-necum, fie și din rezervele Băncii Naţionale, şi poate că mai avem rezerve şi pentru alte câteva rate, este clar că la un moment dat va trebui să apelăm la alte împrumuturi pentru a putea restitui la timp aceste datori. Iar atunci va trebui să apelăm la alte instituţii financiare, sau poate tot la Fond, pentru o „refinanţare”, orice deviere de la linia impusă de FMI, dacă a fost acceptat şi înghiţită cu noduri de FMI în perioada anterioară, urmând a fi drastic sancţionată pe viitor. Pentru că, fie şi doar simpla trecere, ca țară, pe o ciornă a insolvenţilor nu ne va mai permite accesarea banilor necesari pentru a restitui un uriaş împrumut risipit pe nimic. Şi vom avea nevoie de bani nu doar pentru a ne achita datoriile, ci şi pentru a subzista…
De aceea, de acum înainte ar trebui practic să ne supunem strict directivelor FMI. Şi nu trebuie să ne aşteptăm la un tratament preferenţial. Dimpotrivă! Este momentul în care corbii simt că-şi pot lua partea la care jinduiesc de atâţia ani. Iar primele impuneri venite dinspre FMI, într-un şantaj ordinar al condiţiei de a mai continua acordul cu România, directive date de fond unui stat suveran, sunt o dovadă a felului în care ne va ordona FMI de acum înainte.
De altfel, într-un dispreţ fățiș faţă de suveranitatea României, faţă de drepturile ei ca stat membru UE, FMI a și dispus, ca acţiune imediată, majorarea preţului la gaze, privatizarea Oltchim, şi vânzarea a cinci la sută din „Transgaz”. Or, dacă ne vom supune fără a crâcni, este ca şi cum ne-am ceda cu totul suveranitatea. Dacă nu ne vom ridica fruntea din pământ pentru a protesta împotriva acestor impuneri, nu va trebui să ne mire dacă următoarele „condiţii” ale FMI pentru continuarea acorduli vor viza vânzarea exploatării de la Roşia Montana ori privatizarea pe nimic a ultimelor bijuterii naţionale ale coroanei industriale de altădată. Hidrocentralele.
În fapt, ne apropiem de o linie dincolo de care, însăşi fundamentele Statului Român vor fi puse în discuţie. Iar faptul că ungurii îşi permit deja să avanseze şi termene la care frontierele României vor fi revizuite, ar trebui să ne trezească. Pentru că nu mai avem timp. Nu ne mai putem complace în indiferenţa care a erodat deja segmente masive ale structurilor noastre economice şi sociale.
Pur şi simplu, timpul trece în defavoarea noastră. Deja FMI a dat cu pumnul în masă impunîndu-ne condiţii pentru care, în oricare alt stat, ar fi fost alungat în șuturi. Deja ungurii pregătesc ziua revizuirii frontierelor.
P.S.:
Dacă FMI s-a hotărât să joace dur, şi a trecut la faza condiţionării, poate că şi noi trebuie să schimbăm foaia. Iar un prim pas este acela de a solcita altor instrituţii internaţionale, u noi şi noi îmrumuturi îndrobitoare, care nu vor face decât să ne afunde şi mai mult, ci un asudit de ţară. Pentrui a vedea felul în care au fost folosţi banii împrumutaţi pe spatele fiecăruia dintre noi de la FMI şi alte instituţii. Pentru a vedea în ce măsură acesti bani au fost cheltuiţi într-adevăr pentru nevoile ţării şi câţi s-au scurs în afara ţării, noi fiind trataţi din postura de slugile ce vor ispăşii pentru ieşirea elegantă din criză a altora.
Lasă un răspuns