Despre excesul de libertate s-a vorbit adesea și nu fără temei. Dreptul la libertate ține nu numai de ființa spirituală, ci și de ființa biologică, iar excesele s-au produs și într-un plan și în altul în varii condiții și sub diferite determinări. Libertățile civice au fost un drept câștigat prin civismul însuși. Libertatea de expresie este un drept cu o istorie nu numai zbuciumată, dar și plină de contradicții.
Un spiritus censor a trebuit să existe; fie impus din anumite rațiuni, fie liber consimțit. Excesivi, precum strămoșii nostri de la Roma, în spiritul lui „a face haz de necaz” (ridendo mores castigat), mi se pare că ideea scapă de sub control efectul imaginii riscate care ar fi mai util să fie îndreptată decât caricaturizată la nesfârșit. De pildă, astăzi e 8 martie, o zi consacrată de memoria colectivă Zilei Internaționale a Femeii (Internaționala Socialistă de la Copenhaga, în 1910). Cu această ocazie aduceam prinosul recunoștinței noastre în devălmășie celei care ne este mamă, soră sau soție, colegă sau prietenă. La 1 mai 1934, când această zi încă nu se adăuga șirului de sărbători profane (social-democrate), I. A. Candrea amintea într-o conferință ținută la Radio (Calendarul babelor) că românul cam exagerează cu sărbătorile: Din cele 313 zile ale unui an care rămân după ce excludem duminicile, 53 de zile sunt sărbători superstițioase, altele decât cele religioase, consacrate de calendarul rotodox. S-ar mai adăuga zielele de marți și de joi de după Paști, apoi 96 de sărbători cu date fixe și altele 36 cu date mobile.
Un etnolog aproape uitat, Apostol D. Culea, în 1941, avertiza și el asupra riscului românesc de a cădea în nemuncă, neeufemistic, cu cele 106 sărbători, câte număra el, cu cele 115 zile de iarnă și altele vreo 44 de ploi. Ziua de 8 martie, Ziua Internațională a Femeilor, nu ar fi o zi „cu ținere”, cum zice românul, dar se înscrie tot în spectrul lui sărbătoresc. Cum însă, ca și în alte cazuri, spiritus censor a amorțit în beatitudine (beatus, -a, -um = fericit), am găsit tot noi, românii, că nu toate femeile sunt și mame și am instituit, cu același elan din Caledarul babelor, spre consacrare, Ziua Mondială a Femeilor din Mediul Rural, la 15 octombrie, la sugestia PSD. Sărbătoarea vine cu o zi înainte de Ziua Mondiala a Hranei, nu fără o legătură între ele. Dar nu ne-am oprit aici: Am luat Ziua Mamei și, din 2010, am dus-o în prima duminică din luna mai (anul acesta la 6 mai), iar ca să nu fie vreo discriminare, am instituit și Ziua Tatălui, cu o săptămână mai târziu. Lor le mai adăugăm și alte zile internaționale: Ziua Mediului, Ziua Pâmântului, Ziua Apei, poate reactualizăm la vreo inițiativă legislativă și Paștele Cailor, Dies Solis Invictus, Lunes Dies, Marte Dies, Mercuri Dies etc. Și apoi pot avea inițiativă legislativă și cetățenii de rând. Dezgropăm Dragobetele ca să-l opunem lui Valentines Day, pe Sf. Andrei îl opunem, volens nolens, Halloweenului. Acum, poftim și mai numără și dumneata, dle Candrea, și dumneata, dle Culea, și vedeți de ce o ținem tot într-o veselie, iar cine are chef să muncească să caute ori prin Spania, ori prin Germania, că la noi, vorba lui Creangă, ne-a mai rămas totuși Ziua Muncii, dar și atunci este praznic.
Lasă un răspuns