Marea Amorţeală Populară

Cu greu mai poţi găsi o logică în mecanismul de funcţionare al opoziţiei… În felul în care cei doi copreşedinţi ai USL reuşesc să încropească o cadenţă cât de cât raţională pe linia eşichierului politic, cele două personaje părând a se teme tot mai mult şi de propria lor umbră, nu doar de responsabilitatea dată de eventuala asumare a unor acţiuni politice.

Or, în faţa slăbiciunilor de care dă dovadă opoziţia, în permanenţă prin PSD, iar mai nou şi prin PNL, reacţia lui Ioan Olteanu, portavocea personalizată a Cotrocenilor, care a spus că de fapt nici nu mai este nevoie de Mişcarea populară, nu ar trebui să surprindă. De mult prea multe ori „broaştele” care i-au alunecat acestuia pe gât s-au dovedit adevărate mesaje de repoziţionare ale lui Traian Băsescu, lansate ori de câte ori președintele şi-a schimbat brusc strategia, pentru a ne închipui că măcar de data aceasta Ioan Olteanu să fi vorbit din mintea lui.

În fapt, în faţa unor formaţiuni atât de slab conturate, structurate şi organizate pentru confruntarea cu PDL, este posibil ca Traian Băsescu să fi ajuns la concluzia că Mişcarea populară nu îşi mai are rostul, conturarea formaţiunii fiind o risipă de energie în condiţiile în care PDL pare a nu mai avea nevoie de atâtea partide şi partiduleţe pentru a lupta cu două formațiuni de opoziţie care încă îşi mimează rolul, fiind suficientă doar rebrenduirea care se produce acum.

Primul care a „cedat” a fost Victor Ponta. Deşi aflat în fruntea celui mai mare partid, preşedintele PSD s-a eschivat din faţa responsabilităţii unei eventuale candidaturi la preşedinţia României, lăsând acest rol copartenerului de alianţă. Anunţând că preferă un post de premier, lucrurile păreau a se aşeza, măcar la nivelul înţelegerilor dintre partidele din opoziţie, chiar dacă mulţi analişti se întrebau cum şi-ar putea asuma liderul PNL eventuala funcţie de preşedinte al României, cu prezenţă obligatorie 24 din 24 de ore, când este unul dintre cei mai mari chiulangii la programul oricum de lăuze al Parlamentului.

Acum, dinspre aceeaşi opoziţie a mai venit un mesaj, Crin Antonescu anunţând că nu este sigur că va mai candida la preşedinţie. Mai mult, şi-a ameninţat şi propria-i formaţiune că s-ar putea retrage din fruntea PNL dacă partidul va pierde alegerile.

Este exact ceea ce îi lipsea PNL-ului ca mesaj politic! Mai ales după recenta dezertare a lui Teodor Meleşcanu, care a pus sub semnul întrebării încrederea şi stabilitatea fomaţiunii liberale.

Asistăm la dezmembrarea anemicului nostru eşichier politic. Pentru că, de fapt, cine va mai lupta pe scena politică? Cine va mai lupta din partea PSD unde, după alungarea lui Mircea Geoană, cel ce ar fi putut fi o altă lance, Adrian Năstase, cu toate păcatele lui, a fost şi el îndepărtat de pretenţiile politice? Cine va lupta din partea PNL, formaţiune care îşi pierde membri de bază şi unde preşedintele formaţiuni dă mesaje de abandon a corabiei? Cine va lupta din partea PNG în condiţiile în care Gigi Becali urmează acelaşi drum al punerii la respect prin agitarea unor cartonaşe galbene?

Şi, de fapt, nu mică ar fi mirarea ca, în prag de alegeri, şi Dan Diaconescu să fie retrimis pentru o tură la arest.

În acest fel, înainte de a fi o forţă temătoare prin coagularea energiilor politice necesare opunerii structurii USL, Mişcarea populară începe să semene cu o risipă de energie politică, conturarea ei, în condiţiile în care se pare că nici nu va avea cu cine să lupte, fiind o pierdere evidentă de timp, bani şi angajamente…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*