Întrunirea de la guvern şi “prelucrarea” şefului de la Fisc pentru a scoate la lumină două miliarde de euro din evaziunea fiscală, bani pe care Emil Boc nu a reuşit să-i procure în toţi anii lui de mandat, era un semnal clar că României i se pregăteşte ceva. Era evident că suntem iarăşi pe marginea unei prăpastii, săpate de colţii tot mai ascuţiţi ai corupţiei şi birocraţiei, nu mioritice, ci de-a dreptul cavernoase. Numai că, de data aceasta, nici măcar soluţia unui împrumut de la FMI ori Banca Mondială nu mai era viabil. Guvernul era mult prea proaspăt, Jeffrey Franks mult prea departe, iar scrisorile de “reacreditare”, dinspre noi către puşculiţa unchiului Sam, trebuiau mai întâi renegociate.
Soluţia imediată era dară punerea la muncă a “reginei”. Scoaterea ei din confortul cotidian, birocratic şi financiar, şi forţarea instrumentului fiscal pentru procurarea de bani. Din cartofi, ouă, flori, papuci, sticle şi ţigări netimbrate, cetăţenii româneşti de acoperire a transfugilor moldoveni şi nu numai… “Regina” era somată să-şi pună subordonaţi la muncă pentru a face rost în două luni de banii necesari depăşirii unei posibile situaţii de colaps.
O situaţie cu atât mai dramatică cu cât nu este urmarea unei crize a fondurilor europene, ci a propriei noastre alunecări pe panta minciunilor guvernamentale. Nu Europa avea probleme în a ne asigura banii necesari, ci noi, captivi unei neseriozităţii transpartinice şi transguvernamentale (transmisă de la ministrul social-democrat, Puwak, la cel portocaliu, Păcintă ori Botiş) am reuşit să generăm imaginea unei hoţii generalizate.
Dacă ar fi fost vorba de nepricepere, de lipsa voită de implicare ori de prostie sadea, am mai fi avut poate o şansă… Dar când Europa a fost pusă în faţa atâtor situaţii “pur româneşti”, de la hoţii grosolane la deturnări prin intermediul afacerilor de familie, de partid, de clică, răbdarea s-a sfârşit.
Şi a urmat inevitabila suspendare de fonduri… Una cu urmări previzibile pentru un guvern care, dacă nu va procura banii necesari acoperirii acestei „decopertări” făcută de Europa, nu va avea probleme doar în gestionarea financiară a lucrurilor. Pentru că sunt zeci de firme implicate. Şi nu este vorba doar de salariaţii care ar putea ieşi de pe piaţa muncii, ci şi de investitorii care au plătit din propriul buzunar sau au antamat împrumuturi bancare pentru demararea afacerilor şi care acum aşteaptă decontarea facturilor. Şi ei, şi băncile la care la rândul lor sunt datori vânduţi…
Or, în lipsa fondurilor europene, guvernul va trebui să facă rost de bani pentru a acoperi măcar în parte aceste plăţi. De la bugetele de stat este imposibil, fiind la limită… Ne-am putea târî din nou în genunchi în faţa lui Jeffrey Franks. Numai că, orice i-am promite unchiului Sam, cu oricât aur şi uraniu i-am polei bursele, oricâţi munţi am desţeleni noi la Roşia Montana pentru a face loc exploatărilor, tot nu avem prea multe şanse. Propriile minciuni în raportarea datelor economice se întorc acum împotriva noastră. Iar ceea ce acum un an era un reproş discret al Europei a devenit o acuzaţie generalizată, aruncată făţiş în obrazul României.
O tăiere de fonduri care ne doare şi pentru că a fost aplicată chiar în ziua în care Greciei tocmai i se aproba un nou suport financiar. Ei erau împrumutaţi, nouă ni se comunica sec suspendarea plăţilor. A unor plăţi acoperite practic din propriile cotizaţii date la UE. Căci în nici unul dintre anii de după aderare nu am reuşit să întoarcem măcar o zecime din banii pe care i-am achitat pentru scumpa tichie de mărgăritar a integrării.
Din păcate, deşi erau conştienţi de gravitatea lucrurilor, guvernanţii au tăcut…
Ştiau că minciuna şi-a scurtat picioarele până acolo încât a rămas priponită chiar în gardul Europei, dar nu au luat nici o măsură. Nu s-a încercat o reparare a lucrurilor în relaţia cu Europa, chiar dacă ei erau vinovaţii principali (poate de aceea, ulterior, premierul Ungureanu nu a protestat nici măcar formal faţă de felul în care ne au fost retezate rând pe rând finanţările care ne ţineau practic în viaţă), ci s-a acţionat… româneşte. Electoral, printr-o distanţare faţă de vinovăţiile cât se poate clare, inclusiv prin schimbarea echipei de la Palatul Victoria. Deşi, în mod evident, atâta timp cât ministrul direct responsabil pentru (ne)accesarea fondurile europene nu a fost dat afară, guvernul şi-a asumat practic responsabilitatea pentru neajunsurile fostului executiv.
Democrat-liberalii au încercat să se spele pe mâini de responsbilități prin clasica tehnică de „comunicare” a cioclului portocaliu. Şi poate că, electoral, mai ales după ce va fi fost schimbată sigla şi culoarea formaţiunii, se va înregistra un plus.
Pentru Europa, însă, cadavrul portocaliu este departe de a fi fost îngropat.
Lasă un răspuns