Mă bucur să aud astfel de vești! Citesc cronicile băimărene în speranța că voi găsi ceva interesant, dar de cele mai multe ori dezamăgirea este mare. Convingându-mă de acest fapt, mi-am făcut un obicei – urmăresc în paginile ziarelor, ,,Pagina de cultură” – aceasta ce mai prezintă interes. Și am vorbit cu mulți prieteni, filologi, poeți, profesori, oameni de cultură și de litere – fiecare în parte are aceiași părere. ,,Mai nimic bun nu găsești în paginile ziarelor”, și-acum scuze pentru sinceritatea vorbelor. Doream acesta să-mi fie punctul de plecare în recenzia la care mă gândesc. Nu știu dacă voi reuși, dar cel puțin încerc! Mulțumesc pentru înțelegere, desigur!
Dar, înainte de toate, aud pe la televizor, în emisiunea de duminică, a Soniei Codorean – ,,Dedicații muzicale” – făcându-se reclamă unui eveniment cultural. Se anunța pentru ziua de luni 21 februarie 2011. Mă miră și pe mine de ce chiar într-o zi de luni? Probabil voi afla răspunsul! Desigur, l-am aflat și le-am dat dreptate! Tot doamna Sonia Codoreanu – o prietenă desăvârșită a noastră, a ascultătorilor, a iubitorilor de muzică și de literatură, citind dintr-o invitație, anunță marele eveniment, (citez din memorie): ,,Luni după amiază, în data de 21 februarie 2011, la orele 14.oo (fix, adaugă ea), la Teatrul de Păpuși din Baia Mare, va avea loc un eveniment extraordinar. Inedit. Doamnei Silvia Tămășan i se va lansa o carte biografică ce cuprinde activitatea dumneaiei în plan muzical. Vă invităm să participați. Evenimentul este dedicat și împlinirii a 65 de ani de viață și vreo 45 de viață artistică.”.
Interesantă invitație, îmi spun în gând! Desigur dacă vremea va ține cu mine am să particip și eu. Și din curiozitate, dar și ca admirator și fan al muzicii populare. Dar și pentru doamna Silvia Tămășan, de care, trebuie să recunosc, în ultima vreme n-am prea auzit multe. Ba, îmi făcea impresia că este uitată ori plecată în lume. Că tot a fost plecată, și asta știu sigur! Între timp citesc, așa după cum spuneam și ziarele locale, bineînțeles pagina de cultură, și iar aflu date despre evenimentul ce va urma. Mă bucur și apreciez în sinea mea modul în care acestui eveniment i s-a făcut publicitate. Sau reclamă! Sincer. Admir oamenii descurcăreți. Cei care au gândit momentul de sărbătoare al doamnei Silvia Tămășan au fost harnici, isteți și inteligenți. S-au gândit la toți și la toate.
Luni pe la prânz, îmbrăcat frumos, elegant, ca pentru o sărbătoare, plec de-acasă, puțin abătut, puțin răcit, puțin ,,întors pe dos”. Pășesc încet prin Centrul Vechi al orașului depănând amintiri. Cât de mult s-a schimbat pe-aici lumea? Nu-mi vine nici mie a crede de toate aceste schimbări, frumoase de-altfel. Acuma Centrului Vechi, ar trebui să i se spună altcumva, nu așa. Nu mai este un centru vechi, este unul modern. Dar totuși istoria nu o poți șterge cu buretele, gândesc și mai departe. Amenajat cu gust, frumos împodobit cu băncuțe, chiar îmi doresc să vină vara și să ies aici la o plimbare. Promit să mă țin de cuvânt!
Fără să-mi dau seama, ajung ,,sub gang”, în dreptul Școlii populare de artă, ce azi poartă numele marelui profesor ,,Liviu Borlan”. Am o nepoată ce studiază aici, în această școală, îmi aduc repede aminte. Și-mi mai aduc aminte și de vremea când trăia regretatul profesor. Cum trec anii? Încercând a găsi un răspuns la această întrebare mă trezesc dintr-o dată în fața ușii de intrare la Teatrul de Păpuși.
Înaintea mea alți câțiva iubitori de muzică! În spate, mai erau vreo zece persoane, ce tot spre Teatru se îndreptau – îmi dau seama după buchetele de flori ce-l aveau în mână, domnii. Câteva secunde și toată bănuiala mi se adeverește. Mă bucur din nou și-mi dau seama că totuși va fi o manifestare amplă și frumoasă. În interior forfotă. Oricum până la ora stabilită a se începe evenimentul mai erau câteva zeci de minute. Dar noi am venit un pic mai devreme, îmi dau repede seama. Și nu-mi pare rău!
Ne întâmpină sărbătorita – doamna Silvia Tămășan. ,,Bine ați venit!”. ,,Mulțumesc că ați venit!” … și alte urări de sănătate, fericire și mulți ani fericiți. Așa îmi dau seama cine este sărbătorita – pentru că la un moment dat îmi puneam și-o astfel de întrebare: oare am s-o mai știu pe Silvia Tămășan? Desigur că o știu … tânără, frumoasă, radiind de fericire, bucuroasă, cu brațele încărcate de flori. Ne sărută și ne invită politicos să intrăm în sala de spectacol și să ne facem comozi. Ea, își va primi următoarea tură de prieteni.
În interior lume. Alți invitați sosiți în fața noastră, deși inițial aveam impresia că suntem printre primii ajunși. Din culise, adică din spatele cortinei, voci tinere, necunoscute și totuși cunoscute. Abia aștept să se ridice cortina și să văd ce se va întâmpla dincolo de ea. E o curiozitate pe care nu mi-o înțeleg, dar n-am fost de mult la un spectacol folcloric, și-abia acum îmi dau seama cât mi-a lipsit acest lucru. Iar aduceri aminte … din alți ani trecuți, când se mai organizau spectacole. Nu că acuma nu s-ar organiza! Dar, oare de ce am impresia că ele sunt mult mai des organizate în aer liber! Nu mă pot înțelege, dar nici nu încerc, e adevărat. Nu durează mult și încep discuțiile, momentul de start al lansării cărții.
Am uitat să spun că în hol, la intrare, pe o masa mare, la loc de cinste, stătea lucrarea ,,Silvia Tămășan – născută în zodia cântecului. Amintiri din viața artistică”. O poză mare, de pe coperta unu, mă îndeamnă să o privesc mai insistent. Îmi place! Bineînțeles, cumpăr o bucată. O primesc și ,,alerg” spre Silvia Tămășan să-mi dea un autograf. Așa se și întâmplă, într-o secundă de libertate, căci invitații și prietenii soseau unii după alții. Observ printre invitați – lume bună, de-altfel – doctori, profesori, preoți și mulți, mulți necunoscuți. Și totuși unele figuri îmi par cunoscute de undeva.
Răsfoiesc prima filă tocmai pentru a afla amănunte. Încă din pagina trei citind dedicația de pe carte mă cuprinde, așa o emoție … pe care nu mi-o pot stăpâni. ,, … câțiva zeci de ani de cântec” (pag. 3). Mulți, puțini – încerc să judec. O viață dedicată muzicii și cântecului popular.
Tot cu admirație dar și cu o continuă emoție citesc dedicația. ,,Dedic această carte tuturor, celor care mi-au fost, și-mi sunt, admiratori și prieteni – celor care m-au susținut și încurajat, dar și celor care m-au aplaudat.”, și printre aceștia mă văd și eu. Cu ani în urmă, aflată în plină glorie, distinsă doamnă Silvia Tămășan, pe vremea frumoaselor concerte ori spectacole, organizate în Casa de cultură, și eu am fost printre cei care v-au aplaudat, care v-au bisat și v-au rechemat înapoi în scenă. Cât de repede au trecut anii, nu-mi pot stăpâni gândul!
Și-apoi motto-ul acestei cărți: ,,Am noroc că știu cânta / Că-mi astâmpăr inima.”, este unul pe drept ales, căci vai prin câte trece un artist, oricare ar fi el! Sau, mai bine zis, prin câte a trecut, bietul interpret, căci acum toate sunt altfel.
Aflu cum a luat această carte ,,naștere”. Din notițele prezentate și ținute cu sfințenie între coperțile unor caiete. Este însăși viața și trăirea interpretei. Admir câtă muncă este aici, în a aduna tot materialul ce apare! Apoi, dorința de-al păstra, tocmai pentru a fi oricând probă finală, incontestabilă, care atestă trecerea interpretei prin viața cântecului popular.
Așa a fost și-n cazul Silviei Tămășan. Felicitări, distinsă doamnă!
Lasă un răspuns