Îmi pare, sincer, rău: Lorena Cobza și Sile Botnaru nu mai concubinează în cuibul din bd. Mircea cel Bătrîn nr.5/3.
Semn că bon-tonul a revenit unde-a cam lipsit o perioadă oarbă de timp.
Îmi pare și mai rău: Pe clădiroiul „Elat”-ului, din bd. Decebal, concern condus de Leonid Volneanski, susținătorul de ieri al comuniștilor, și azi mai e scris:”Eu votez Dorin Chirtoacă”.
Semn că alegerile locale încă nu s-au sfîrșit.
Îmi pare rău de nespus: R. Moldova e o societate pe acțiuni, cu ștampila umedă în slipii lui Vladimir Vasilievici, unde are acces deseori numai magnificul Fleancă.
Acces la acțiuni, bineînțeles.
Îmi pare anapoda rău: un vînzător ambulant de ziare în Piața Centrală, originar din Sierra Leone, dar cetățean basarabean cu acte în regulă și vorbitor excelent de română, a trebuit să protesteze vehement în fața emisarului Rusiei Lavrov, care a descălecat la Chișinău pentru a fi dulce sărutat pe frunte de grangurii Primului ministru, înnebuniți de invitația acceptată de omul Kremlinului, ce a venit “de acasă acasă, în “Bessarabia” lui”, dată nouă-n arendă pe veci.
Doar John Onoje, domnii mei patrioți de cartier, s-a găsit să ridice vocea la emisar, să-l fluiere,să-i huiduie prezența pentru că, vorba sa, „aici e pămînt românesc, iar Armata a 14-a de ocupație rusească n-are ce căuta aici, să ne sugrume!”
Aflați că nimeni din PLDM nu i-a cerut lui Lavrov să-și retragă armata din R. Moldova, cu Smirnovi și Antiufeevi cu tot.
Aflați că nici o ciosvîrtă politică n-a binevoit să ceară Rusiei despăgubiri de 1(!) leu măcar pentru perioada de colonizare a Basarabiei de la 1812 și pînă în prezent.
Și pînă în viitor, evident!
Nimeni, dar chiar nimeni n-a făcut abuz de elementara demnitate națională și n-a jignit cu nici o privire kalașnikovul diplomației lui Putin, pre nume istoric: Lavrov.
Și doar bietul de John Onoje, basarabeanul nostru neînfricat din…Sierra Leone ne-a oferit o Lecție elementară de patriotism real pe gratis și ne-a rugat să nu mai dăm din fundulețele înroșite de-atîta dănțuire oricînd și oriunde, de cîte ori ne-o cere Moscova și masculii ei, fiindcă românismul nu trebuie să fie (și să rămînă!) un slogan electoral de la caz la caz, ci
permanentizarea unui destin istoric, incontestabil, fatalmente ratat din vina escrocilor Neamului.
Și ca răsplată, și în lipsa vreunui răspuns concludent, vice-ministrul de Externe Popov aleargă nebunește spre John și exclamă în fața tuturor televiziunilor din colonie că de la basarabeanul nostru african…”pute a nespălare”.
O fi, nu zic, pentru că, spre deosebire de șoarecii de birou, ce-și tot plimbă viața prin cancelariile Lumii, John trudește din greu pentru o bucată de pîine, neagră și amară, ca și viața ce-o duce în noua lui “țară” din Europa.
Dar de la politica antiromânească nesăbuită, de supușenie cronică a guvernanților noștri, nu duhnește, oare, mai abitir ca de la un urs, slobozit din taigaua rusească, pe tot cuprinsul planetei?
Ca dovadă pertinentă că Lecția românului John Onoje din …Sierra Leone nu a fost însușită încă de nimeni în „Bessarabia” veșnică a lui Lavrov!
INSIDE
-
Radu Moga Mânzat – sculptorul român recunoscut şi apreciat de Constantin Brâncuși
:: Reflexii vizuale -
Resemnare şi disperare în „Mioriţa” şi „Mănăstirea Argeşului”
:: Colocvii literare -
Așezarea neolitică fortificată de pe dealul Titelca-Morăriei (jud. Bacău)
:: Confluenţe istorice -
Crucea creștină-simbolul trupului omului îmbrățișând necuprinsul…
:: Recomandate, Religie/Spiritualitate -
Pe frontul grâului, rușii bombardează satele de români din sudul Basarabiei…
:: Interviurile Naţiunii -
Atâţia români adevăraţi poartă în Bucovina nume străine…
:: Diaspora -
Slugă la doi stăpâni?!…
:: Recomandate, Turnul de veghe
Lasă un răspuns