„Obraznicul mănâncă praznicul!” Cu această deviză adânc săpată pe frontispiciul Casei Poporului reiterez parcursul glorios al câtorva personaje exilate sau înlănţuite de fotoliile celor două camere ale legislativului autohton ba, colac peste pupăză, la Parlamentul European. Şi cum politica e o treabă grea şi murdară (lectură permisivă dintr-un articol data 1886) aleşii au obţinut şi un supra-spor bănesc al ruşinii (aşa cum prin ´56 primeau gunoierii profesionişti). Dar obrazul le este pupat în contra-balans de clauza de imunitate care, din nefericire, nu a fost extinsă şi la ilegaliştii de tip nou – revoluţionarii de Mizil, Tupilaţi sau Călmăţui. Dar nu asta contează în acest moment. Personal, cum am declarat cu mâna pe o hârtie de 100 €, îl iubesc pe Dan Diaconescu, iniţiatorul de geniu periferic al serialului fluviu cu moarta-n popuşoi şi superbele dialoguri conduse haios pe deasupra sicriilor descoperite unde le-a descoperit. Vestea că şi-a înfiinţat, ca martir al CNA-ului, un popor personal, Poporul Dan Diaconescu şi un partid personal, Partidul, m-au umplut de mândrie demografică dar şi de o răscolitoare gelozie ca fost iniţiator al recompunerii unui partid al Druizilor sau al Carpilor sau Costobocilor aşa cum UDMR-ul şi ce alte popoare sunt prin parlament. Cum spuneam, vestea m-a făcut să alerg la cimitirul de maşini unde un alt mare admirator al Poporului Da-Di, fost publicist analist, lucrează cu un sfert de normă la desmembrări. L-am găsit într-o baltă de lacrimi deasupra căreia, sub formă de bărcuţă, naviga portretul preşedintelui trufanda. „E jale, a scâncit amicul. S-a condamnat la execuţie prin DNA.” Şi mi-a împins „programul” de guvernare prezidenţială a noului partid al sus numitului Popor Da-Di, adnotat:
- 20.000 euro x 10 milioane de români care deschid o afacere egal 200000000000 euro;
- Spor de salarii şi pensii din alte surse decât bugetul, presupun, alte zeci de miliarde;
- Compensarea taxelor pe care cetăţenii nu le vor plăti dar care sunt necesare formării bugetului – alte zeci miliarde;
- Plata unor subvenţii de supravieţuire pentru parlamentarii şi miniştrii care nu vor mai fi salarizaţi – alte zeci de miliarde;
- Etc, etc, etc…
În concluzie, icneşte amicul, ori că Dan exploatează pe neve Roşia Montană, ori că este moştenitorul secret al lui Rotschild, ori că că, ori că că.
Mă uit la desmembratorul de partid: râde câş, în guturai de cinci batiste. Gripa. Lipsa de imunitate. Şi, mai zice el, dacă Poporul Da-Di trage din urnele naţiunii ceva lozuri câştigătoare, că de fraieri nu ducem lipsă, ăsta nici gripă, nici alţi viruşi n-o să mai aibă, c-o pune de-o imunitate parlamentară ce n-a văzut Parisul. La noi e altfel. Şi-mi întinde o batistă aproape deloc folosită pe margini. Apoi, supliment pentru tembeli, îmi spune povestea tipului care a ajuns miliardar din clasările de gunoaie prin tomberoane. Un traseist, domnule, că s-a mutat la Londra.
Lasă un răspuns