Tăioasă ori resemnată, insistentă sau ușor coborâtă, aceasta este privirea unui copil fără copilărie, deseori aproape neobservat de semenii noștri. Totuşi, cei mari au hotărât să le dăruiască o zi numai a lor, minunilor acestea ale lumii, o zi în care să se simtă cu adevărat iubiți.
Au ales prima zi de vară, când cireșele-s în pârg, cănd liliacul scuturat deja, lasă locul florilor de tei și salcâm, când merele pădurețe sunt acum mai bune ca oricând, iar brațul bunicii nu-i ajunge în vișinul din spatele casei. Este o zi a lor și numai a lor, fie că sunt copii cu părinți, fie că se au doar ei, …pe ei. Nu știu de ce-mi fuge mintea la micuții aceștia, fie înfiați, fie aflați într-un centru de plasament, ori care rătăcesc buimaci din zori și până-n seară pe străzi, prin parcuri, prin grădini. De cele mai multe ori canalul le este acoperiș, casă și pat. Copil cu viața știrbă, copil cu suflet șchiopătând, încearcă să-nțelegi că nedreptatea vieții lovește din și în toate direcțiile, te poate face oricând KO, inocența ta, monedă convertibilă, frăgezimea trupului tău, marfă ușor vandabilă, fără taxă de perisabilitate, gându-ți naiv, întors ca pumnalul într-o rană deschisă, iată-ți averea, supremă și cea mai sigură avere.
Ai grijă de ea, tu, copil făr’de copilărie, uneori, copil cu copil, crescându-ți rodul credulității, ajungând de cele mai multe ori să vă creșteți unul pe altul. Puritatea inocenței încearcă s-o păstrezi indiferent de momeala care ți se-ntinde. Tu, copil al străzii, al parcurilor și-al grădinilor, al mâinii-ntinse spre un codru de pâine și cu o pădure de griji pe cap, tu copil zvăpăiat, c-o păpușă de cârpe-n brațe și-un câine mic ce te urmează docil și-ți ascultă câteodată oftatul prelung, știi că-i 1 Iunie?
Știi că azi e și ziua ta?
Ești singur și copleșit de griji, ești luat ca scut uneori, iar adesea mai marii noștri te scot la-naintare încercând să se ajute promițânu-ți…ajutor. Chiar îi crezi, copil fără copilărie? Nu știu de ce gândul mi-a fugit azi spre tine, copil cu scurta ta copilărie la amanet. Reuși-vei vreodată să-nțelegi că puritatea inocenței tale, candoarea din priviri sunt adevăratele tale comori?
De dragul tău, încearcă să nu le pierzi vreodată, încearcă să-ți prinzi cireșe la urechi și privește zarea. Acolo, undeva, la poalele unui tei, odată cineva, visa ,,La steaua”. Privește acolo, în zare, de unde vine dimineața. A ta, a lui, a voastră: a copiilor fără copilărie, a copiilor pe care-i cresc grijile și cărora viața le-ntinde singura monedă convertibilă: dragostea.
Lasă un răspuns