1 Iunie – puritatea inocenței, candoarea privirilor sincere



Tăioasă ori resemnată, insistentă  sau  ușor  coborâtă, aceasta este privirea unui copil  fără  copilărie, deseori aproape  neobservat  de semenii noștri. Totuşi,  cei  mari  au  hotărât  să  le  dăruiască  o zi  numai  a lor, minunilor acestea  ale  lumii, o zi  în  care să  se simtă  cu  adevărat  iubiți.
Au  ales  prima  zi de vară, când  cireșele-s în  pârg, cănd  liliacul scuturat  deja, lasă locul florilor de  tei  și  salcâm, când merele  pădurețe sunt acum mai  bune ca  oricând, iar  brațul  bunicii nu-i ajunge în vișinul din spatele casei. Este o zi a  lor și numai a  lor, fie că  sunt  copii  cu  părinți, fie  că  se  au  doar  ei, …pe  ei. Nu  știu de ce-mi  fuge  mintea la  micuții aceștia, fie înfiați, fie aflați într-un centru de plasament, ori care  rătăcesc buimaci  din zori și  până-n seară pe străzi, prin  parcuri, prin grădini. De cele mai multe ori canalul le este acoperiș, casă și  pat. Copil cu viața știrbă, copil cu  suflet șchiopătând, încearcă să-nțelegi  că nedreptatea vieții lovește din și în toate direcțiile, te  poate  face oricând KO, inocența  ta, monedă  convertibilă, frăgezimea trupului  tău, marfă ușor vandabilă, fără  taxă de perisabilitate, gându-ți naiv, întors ca pumnalul într-o rană deschisă, iată-ți averea, supremă și  cea mai sigură avere.

Ai grijă de ea, tu, copil făr’de  copilărie, uneori, copil cu  copil, crescându-ți rodul credulității, ajungând de cele mai multe ori să vă creșteți unul pe  altul. Puritatea inocenței încearcă s-o păstrezi indiferent de momeala care ți se-ntinde. Tu, copil al străzii, al parcurilor și-al grădinilor, al mâinii-ntinse spre un codru  de pâine și cu o pădure de griji pe cap, tu copil  zvăpăiat, c-o păpușă de cârpe-n brațe și-un câine mic ce te urmează docil și-ți ascultă  câteodată oftatul prelung, știi că-i 1 Iunie?

Știi că azi e și ziua ta?

Ești singur și copleșit de griji, ești luat ca scut uneori, iar adesea mai marii noștri te  scot la-naintare  încercând  să se ajute promițânu-ți…ajutor. Chiar îi  crezi, copil fără  copilărie? Nu știu de ce gândul mi-a  fugit azi spre tine, copil cu scurta ta copilărie la amanet. Reuși-vei  vreodată să-nțelegi că  puritatea inocenței tale, candoarea din priviri sunt adevăratele tale  comori?

De dragul tău, încearcă să nu le pierzi vreodată, încearcă să-ți prinzi cireșe la urechi și  privește zarea. Acolo, undeva, la poalele unui  tei, odată cineva, visa ,,La steaua”. Privește  acolo, în  zare, de unde vine dimineața. A ta, a lui, a voastră: a copiilor fără copilărie, a  copiilor pe care-i cresc  grijile și cărora viața le-ntinde singura monedă convertibilă: dragostea.

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*