Iredentismul obsesiv

Situaţia se agravează. Cizma maghiara apasă tot mai aproape de grumajul fiinţei româneşti, iar în Ardeal se aud tot mai violent tropăiturile de ceardaş.Un ceardaş preluat şi jucat după cum le cântă şefia ungurească de tot mai mulţi reprezentanţi ai Statului Român.

Cei trei preşedinţi de consilii judeţene care şi-au luat şi a doua cetăţenie, cea maghiară, nu numai că nu au fost înlăturaţi din administratia locală. Dar au fost lăsaţi chiar să vocifereze până la instigare. Cu tot mai puţine cuvinte româneşti şi tot mai multe înjurii iredentiste.

S-au dus la Bruxelles să-şi facă birou de reprezentare secuiască. Pentru că asta este de fapt cabinetul de lobby inaugurat cu o denumire aparent neutră. O formă prin care să oficializeze, sub mâna letargică a autoritătilor române, „dreptul” de a se afişa în mod oficial ca ţinut secuiesc.

Şi tot nu le ajunge. Acum vor şi îndepărtarea ultimelor bariere care le mai stau în calea invaziei finale. Invazia lingvistică şi, mai apoi, asuprirea teritorială din interior.

Nu mai vor doar reducerea pragului electoral pentru a-şi asigura perpetuarea în Parlamentul României, ci şi coborârea limitei de concentrare etnică dintr-o zonă care le permite să folosească oficial maghiara în administraţie.

Obiectivul este clar: impunerea maghiarei, la nivel oficial, chiar şi acolo unde nu există picior de etnic. Este etapa care le va permite impunerea maghiarei ca a doua limbă oficială în România.

Se lucrează diabolic. De la nivelul afronturilor cu iz extremist lansate etapizat, din interiorul „secuimii”, la vociferările şi expresiile de venin anti-românesc exprimate de la nivelul întregului Ardeal, de la revărsarea de mojicii de la la nivel central până la împrăştierea subversivă în toata ţara a unor documnete ofciale, purtând antetul guvernului, scăpate accidental, maghiarimea politică face acum pasul cel mai important. Ieşirea cu aceste mesaje în afara graniţelor, plecând cu ele chiar din interiorul unei Românii care nu le-a sancţionat penal impertinenţele.

Maghirimea politică îşi face declaratiile revizioniste tot mai departe de secuime şi tot mai aproape de inima Europei.

E drept, înainte de a pleca spre Bruxelles, maghiarimea a mai ţinut un expozeu al nesimţirii şi  la Deva. Acolo au organizat simpozionul „Împreună pentru Transilvania”. De acolo au lansat ultima pretenţie: scăderea pragului de reprezentare etnică necesar folosirii oficiale a limbii. Pentru că se apropie recensământul, iar rezultatele sunt previzibile. Scaderea concentratiei de populatie maghiară. Pentru ca nu doar românii sunt cei ce au plecat din această ţară să-şi facă un rost.

Rostul este simplu. Dacă se va ajunge ca maghiara sa fie permisă şi în comunităţile cu niveluri de concentrare etnică de sub 20 la sută, maghiara se va putea folosi oficial în tot mai multe localităţi. Iar acest lucru trebuie completat cu proiectele preşedintelui Traian Băsescu de a a modifica radical dimensiunea şi modul de configurare a unităţilor administrativ teritoriale din România.

Preşedintele nu mai vrea judeţe, dar nu pentru ca sunt prea mici şi ineficiente economice pentru jafurile clicii portocalii, ci pentru a concentra mai multe judeţe într-o singură unitate administrativ teritorială. În acest fel, procentele de concentrare ale maghiarimii, care sunt tot mai reduse la nivel de judeţe, vor căpăta o altă dimensiune, prin însumarea şi raportarea la nivel de regiuni.

În acel moment, ne vom trezi în situaţia în care în toate „euroregiunile” în care vor exista câţiva etnici maghiari se va putea impune maghiara în mod oficial. Cu plăcuţe bilingve, drept de folosire în administraţie etc. Adică, la nivelul întregii ţări, ceea ce va reprezenta capul de pod spre recunoaşterea maghiarei ca a doua limbă oficială în România. După care, enclavizarea şi federalizarea vor constitui doar etape „tehnice”

Se va întâmpla aidoma alegerilor uninominale, când un parlamentar a fost ales uneori şi graţie câtorva voturi. Pentru că, nu mai încape îndoală, votul uninominal nu a fost întâmplator, el pregătind exersarea scenariului şi schimbarea persuasivă a mentalităţii celor mulţi. În plus, suprasaturarea UDMR-ului cu posturi în agenţii deconcentrate a fost iarăşi special asigurată, tocmai pentru a da un aparent plus de reprezentare.

Acesta este marele pericol. Împletirea reducerii pragului de 20 la sută de reprezentare a unei etnii, prag care dă dreptul unei comunităţi să-şi folosească limba în administratie, cu proiectul de desfiinţare a judeţelor şi însumarea lor în unitati administrativ-teriroriale mai mari pentru a asigura cumulul de concentrare etnică necesar. Când aceşti factori generatori vor fi asiguraţi, haşurarea României în structuri federative va fi doar o chestiune tehnică.

În fapt, am ajuns într-o situaţie paradoxală. Pana acum, etniile reprezentau un posibil pericol doar prin fenomenul de supraconcentrare într-o anumită zonă, dispersia în masa majorităţii asigurând în schimb echilibrul şi liniştea unei ţări.

Acum, tocmai falsa disipare a concentratiei etnice, prin raportarea la unităţi administrativ-teritoriale mai mari, va fi periculoasă. Pentru că vom ajunge ca o mână de etnici să poată impune utilizarea în mod oficial a unei limbi.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*