Marko Bela e furios! Ca întreaga maghiarime politică, de altfel… Nu este însă furios atât pe plasa pe care a luat-o în Camera Deputaţilor, prin trecerea proiectului de lege privind eliminarea obligativităţii predării istoriei şi geografiei în limbile minorităţilor naţionale (practic abrogarea alineatului 8 al articolului 46 din Legea 1/2011 privind educaţia naţională), iniţiativa trecând de prima cameră prin aprobare tacită, cât mai ales pe Traian Băsescu. Adevăratul artizan al asigurării din umbră de către PDL a condiţiilor de trecere neobservată a unui proiect de lege ce putea fărâmiţa coaliţia.
Aparent, pare că Traian Băsescu a schimbat radical „ştacheta”, trăgând vârtuos preşul guvernării de sub picioarele UDMR-ului. Pare că preşedintele are deja în vizor o altă „etichetă” pentru maghiarimea politică de care vrea să se folosească pe viitor. Pare pentru că, toate aceste jocuri, le-a făcut cu Estein Kovacs alături, ceea ce ar fi de-a dreptul o dovadă de maximă abilitate. Ceea ce nu prea mai este cazul, de prea multă vreme asistând la repetarea obositoarelor și mârșavelor clişee servite drept artă manipulatorie.
Şi părea la fel de evident că UDMR va pierde masiv teren… Cel puţin pe fondul unei replieri în afirmarea şi asigurarea spaţiului pe care şi l-a creat în coasta lui Traian Băsescu, după plecarea lui Marko Bela din fruntea formaţiunii.
Trecerea legii, prin asumare tacită, nu a fost însă nici o scăpare, nici o negljenţă. Cel puţin, nu din partea PDL… Dimpotrivă, cineva s-a îngrijit ca legea să treacă neobservată, dar numai atât cât este nevoie pentru a-i aduce înapoi, în terenul de joc al şantajului băsescian, pe liderii UDMR. Dovadă faptul că, deşi comisia pentru învăţământ a propus din timp respingerea proiectului, punând Guvernul în gardă, executivul nu a transmis un punct de vedere cu privire la acest proiect. Asta pe lângă faptul că iniţiativa legislativă a fost promovată chiar de un deputat PDL.
În fapt, scopul nu a fost scoaterea imediată de la guvernare a UDMR-ului, cât mai ales ţinerea formaţiuni în sah. Iar aceasta a înţeles mesajul, renunţând la declaraţiile ameninţătoare şi precizând că numai dacă proiectul de lege va trece şi de Senat coaliţia va fi pusă cu adevărat în pericol.
Dar jocurile merg cu mult mai departe decât simpla avertizare a unei formaţiuni care s-a obrăznicit în pretenţii.
Linia de ochire este amplasată pe două fronturi, iar dintr-o anumită perspectivă, USL-ul, caracterizat de amorţeală şi lipsă de viziune politică, ar trebui să-şi facă mai multe griji chiar decât maghiarimea politică. Care, fie prin actuala primă formaţiune de reprezentare, fie prin mârțoaga scoasă la păscut de Laszlo Tockes, tot îşi va asigura permanenţa pe lângă ciolanele puterii.
Şi asta pentru că acum lucurile se vor tranşa în Senat. Iar legea nu va mai putea trece „tacit”, PDL îngrijindu-se să facă valurile necesare chiar mai mult chiar decât UDMR. Este o capcană întinsă opoziţiei care, stând pe urechea unei aparente majorităţi în Senat, vehiculează deja o primă victorie.
Eventualitatea trecerii proiectului de lege va fi însă o lovitură pe termen lung pentru USL, care va fi scos ca vinovat de către PDL în ochii UDMR-ului. Ceea ce va duce la gestul firesc al UDMR-ului de a întoarce spatele actualei opoziții şi a-i ignora „ofertele” (care nu numai că nu au lipsit în ultima vreme, dar au fost de-a dreptul siropoase, chiar trase umil pe brâncii slugărniciei de către o alianță a falsității de a se vedea, nu contează cum, la putere). Şi cum UDMR nu va sta niciodată ca o roată dezumflată pe marginea şanţului politic, întoarcerea spre PDL va fi ca şi garantată, formaţiunea replindu-se cuminte, ca în vremurile de început într’ale guvernării, după cum va voi Traian Băsescu.
Astfel, chiar dacă aparent pare că Traian Băsescu arată UDMR-ului pisica neagră prin partidul lui Tockes, în realitate, şeful statului face exact ce ştie mai bine.
Se foloseşte de o tinichea politică, dându-i un fals luciu de maximă utilitate, pentru a lua ochii adversarilor. Pentru că, în realitate, partidul lui Tockes, care este o biată mârţoagă leşinată printre vreascurile iredentismului, nu valorează pentru şeful statului nici măcar un sfert din maximul de profitabilitate pe care îl poate scoate din UDMR, mai ale după ce îi va mai arăta de câteva ori „nuiaua”.
Problema este că şi liderii UDMR ştiu acest lucuru şi ar putea să-şi sfătuiască tânărul preşedinte de formaţiune să-şi asume anumite riscuri în pararea loviturilor venite dinspre Cotroceni.
Lasă un răspuns