Florica Cristoforeanu s-a născut pe 16 mai 1886, la Râmnicu Sărat. Se naște în familia Cristoforeanu, tatăl Vasile, fiind de origine română, iar mama, Annina Rossi, de origine italiană. A avut două surori și un frate, mai mici decât ea. Tatăl, absolvent al Facultății de științe juridice din Napoli, se întoarce în orașul natal, Râmnicu-Sărat, cu idei de gospodărire eficientă a orașului. Este propus și ajunge primar al orășelului Râmnicu-Sărat. În timpul mandatului său se construiește o gară model, se aduce apă potabilă prin captarea unor izvoare, se instalează cișmele publice și felinare la toate intersecțiile. A înființat corpul de pompieri și a organizat serviciul salubrității. S-au construit școli, s-au pavat străzi. Tot tatăl său a adus din Italia un instrument musical numit „ariston”, o flașnetă mică, cu cântece imprimate pe discuri de carton presat, care se pornea cu ajutorul unei manivele. Adusese, de asemenea, și partiturile acelor arii populare napolitane. Seara, părinții cântau, tatăl, cu voce de tenor, mama la mandolină. Florica începe să cânte acasă, învățând toate melodiile de pe ariston. La vârsta de 5 ani învață să cânte la pian, având drept profesor pe Zamfir Filip, un profesor de educație fizică, dar care avea o metodă de predare avansată a pianului. La 9 ani, a debutat pe scenă într-un spectacol susținut la Râmnicu-Sărat. Se mută cu mama și frații săi în București, tatăl fiind decedat în urma unei pneumonii. Merge la Școala Silvestru. Urmează cursurile gimnaziale la „Institutul Negoescu”, fiind colegă de clasă cu actrița Marioara Ventura. La îndemnul lui Ioan Slavici, profesorul de limba română care i-a remarcat talentul, Florica Cristoforeanu a participat la o serie de spectacole ca solistă vocală și pianistă. A fost admisă la „Institutul Oteteleșanu” de la Măgurele, administrat de Academia Română, pe care l-a absolvit în 1904. După liceu, a ales o carieră profesionistă în muzică și a plecat în Italia pentru a studia la Conservatorul „Giuseppe Verdi” din Milano. În 1907 a absolvit cu medalia de aur.
La 23 septembrie 1907 a apărut pentru prima oară în fața publicului bucureștean în sala Ateneului Român, culegând aplauzele publicului. S-a întors la Milano pentru a termina studiile private și a-și face debutul în rolul titular din Lucia di Lammermoor, sub pseudonimul de Cristina Floreanu, nume cu care a cântat până în 1910. A fost apoi solistă în Compania Lirică Română (1910-1913) condusă de Constantin Grigoriu, în trupa teatrului „Città di Milano” (1914-1919), în trupa teatrului „Dal Verne” din Milano (1921), Teatrul „Adriano” din Roma (1922), „Regio” din Torino, „Constanzi” din Roma, Teatrul „Colon” din Buenos Aires și la Teatro alla Scala din Milano. Referitor la perioada 1910-1913, nu putem trece ușor peste idila dintre soprană și Leonard – prințul operetei, cu el confundându-se perioada de glorie a operetei românești. A renunțat la operetă în 1922, dedicându-se operei, după ce a fost angajată la Scala din Milano. Aici s-a remarcat în rolul lui Cio-Cio San din Madame Butterfly. A susținut sute de reprezentații (numai în Carmen apare de aproximativ 200 de ori), interpretând alături de Nicolae Leonard, Carussy, V. Maximilian și Nae Ciucurette Orfeu în Infern, Povestirile lui Hofman, Studentul cerșetor, Prinț și Bandit, Briganzii, Vagabondul nemuritor, Fata muzicantului, Gheisha, Suzana, în opera Yolanda de A. de Monteforte, alături de artiști italieni, în Pandurul alături de Nicolae Leonard și Grigore Petrovicescu. A rămas celebră pentru rolurile Manon de Jules Massenet, Carmen de Georges Bizet, Salomeea de Richard Strauss și Fra Gerardo de Ildebrando Pizzetti. A întreprins turnee artistice în America, Portugalia, Bulgaria, Danemarca, Norvegia, Spania, Chile, Argentina, Brazilia. Nu putem să trecem cu vederea nici stagiunile din București (1924, 1926, 1931-1932), nici articolele din presa râmniceană, care amintesc de ascensiunea artistei.
În 1940, după un grav atac de angină pectorală la Milano, se retrage definitiv din viața artistică, trăind în Italia, alături de fiica sa, ducând o viață modestă, cu ajutorul economiilor realizate în timpul activității. În 1948 pleacă în America de Sud unde cele două surori ale sale trăiau în Brazilia de 40 de ani. Al Doilea Război Mondial a împiedicat-o să mai revină în România, iar casa sa din București a fost distrusă în urma unui bombardament aerian. Înainte de moarte a scris un volum de amintiri, apărut în 1964 la București, la Editura Muzicală, cu titlul Amintiri din cariera mea lirică. S-a stins din viață la 1 martie 1960, la Rio de Janeiro.
Florica Cristoforeanu a cântat în toate registrele de soprană (lirică, coloratură, dramatică, spinto), până la mezzosoprană și contralto. Ca omagiu, Centrul Cultural din Râmnicu Sărat îi poartă numele. Placheta Rara avis de Constantin Marafet și Mihai Ceaușu a fost editată sub egida Muzeului Râmnicu Sărat, cu prilejul împlinirii a 110 ani de la nașterea sopranei. La Muzeul Municipal Râmnicu Sărat există un fond documentar, mare parte constituit prin donația lui Eustațiu Cristoforeanu (1967), fond care conține fotografii, cărți poștale, documente, discuri de gramofon și patefon, cărți, articole din presă și obiecte, care fac referire la viața și activitatea artistei. Pentru mai bine de 30 de ani, a fost amenajată aici și o cameră memorială, ce a fost refăcută după finalizarea lucrărilor de restaurare a sediului Muzeului. În 2009 a fost reeditată autobiografia sopranei. O stradă din orașul Râmnicu Sărat îi poartă numele. Pe 1 martie 2020, la Râmnicu Sărat, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la moartea sopranei, a avut loc o expoziție dedicată artistei, cu fotografii din spectacole de pe scene celebre, afișe, dedicații. Vernisajul a fost urmat de o sesiune de comunicări „Florica Cristoforeanu – 60”. Tot atunci s-a desfășurat cea de-a XI-a ediție a concursului „Drumul spre celebritate” în cadrul căreia s-a decernat Trofeul Florica Cristoforeanu. În cinstea ei, o stradă din București îi poartă numele. În luna august 2022, pictorul Cozmin Movilă a donat Muzeului Râmnicu Sărat un tablou cu portretul Floricăi Cristoforeanu. Pe 18 Mai 2023, Asociația Culturală „Octavian Moșescu”, în calitate de organizator, în colaborare cu Primăria Municipiului Râmnicu Sărat și Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu”, au dezvelit statuia celebrei soprane Florica Cristoforeanu, în parcul de lângă Centrul Cultural. Cei prezenți au omagiat astfel împlinirea a 137 de ani de la nașterea artistei lirice născute la Râmnicu Sărat, o personalitate a României, care a dus faima țării pe marile scene ale lumii. Acestea toate reprezentând prețuirea pe care râmnicenii o acordă Floricăi Cristoforeanu și familiei sale, care a contribuit la bunul mers al urbei, dar a purtat și peste hotare talentul unei românce minunate: Florica Cristoforeanu.
