Arhive categorie: Colocvii literare

Belşugul ciocoiesc provine dintr-o preastrâmbă-ndreptăciune…

Titlul pare o contradicţie, dar să ne amintim că Miguel de Unamuno, acest filosof antiacademic şi antiraţional (nu lipsit de raţiune, ci luptând împotriva excesului de raţionalizare), adică total antifilosofic din punct de vedere clasic-tradiţional şi logic-sistemic, cultivă contradicţia cu


„Râmele” (pamflet de Mihai Horga)

Ploaie de vară, ploaie caldă Azi-noapte a-nceput să cadă Şi dimineaţa, pe răcoare Pe trotuare, ce mişcare! Bine spălate sunt de ploaie Râmele-domni si domnişoare Spre promenadă se inşiră La dragoste,cu toate-aspiră În vogă este râma-şnur Trup tras ca prin


Panteonul și Umbrele: Destinul Literaturii Române…

Să pășim, cu emoție și reverență, în marea casă a literaturii române, acel edificiu clădit din cuvinte nemuritoare, unde ecoul gândirii și al sensibilității noastre colective își găsește glasul. Aici, ca într-o vastă citadelă a spiritului, stau alături – dar


„In Memoriam Gib Mihăescu – 90 de ani de la intrarea în eternitate”

Gib Mihăescu este unul dintre scriitorii români, de valoare, din perioada interbelică. Născut la Drăgășani și participant la Primul Război Mondial, în scurta-i viață și-a rezervat timp să scrie teatru, nuvele și romane inspirate de viața cotidiană și „aristocrația” timpului


Delirul…

Aflat în antecameră împreună cu cei doi aghiotanți ai săi, generalul cu patru stele Vinerel Buturugan ordonă scurt: pastila! Un aghiotant scoase o cutiuță frumos colorată și puse în palama generalului două pastile de culoare roșie spunând la rândul său


Tema naturii în lirica românească…

În toată istoria sa, omul s-a raportat în permanență la natură, cu care a avut (continuă să aibă) nenumărate și complexe legături, reflectate în toate ipostazele vieții sale materiale și spirituale. Legătura indisolubilă cu natura (în diferitele ei forme de


Lupta cu dracul…

Nu întotdeauna dracul e așa de negru cum se zice, nu întotdeauna răul e așa de mare cum ni-l închipuim. Poate că dacă ne-am pune nădejdea în Dumnezeu și L-am chema în ajutor, altfel am întâmpina greutățile. Măcar le-am vedea


Romanul fluviu de la izvoarele sale în familia burgheză şi până la vărsarea în universalitate (II)

Cum cărţile sunt scrise de oameni, în general despre oameni şi pentru oameni, se subînţelege de ce scriitorii nu numai că prezintă viaţa aşa cum este, ori o înfăţişează aşa cum şi-ar dori să fie, ci chiar pun şi îşi


Romanul fluviu de la izvoarele sale în familia burgheză şi până la vărsarea în universalitate (I)

Scopul prioritar al literaturii, ca de altfel al tuturor producţiilor artistice, nu este de-a desfăta, ci de-a instrui şi de-a corecta, iar prin aceasta de-a transforma, adică de a-i face pe oameni mai buni, mai drepţi şi mai sensibili, într-un


Caşcavalul popii…

Oricare dintre noi ne amintim de fabula aceea cu vulpea şi corbul. Ea a fost cunoscută din antichitate. Cel dintâi care a pus-o pe hârtie a fost Esop. A cunoscut-o La Fontaine, a făcut-o poezie în limba română Grigore Alexandrescu.