Arhive autor: George V. Grigore

Odysseas Elytis (1911 – 1996) – aromân laureat al Premiului Nobel pentru literatură în anul 1979

Odysseas Elytis este pseudonimul literar al lui Odysséas Alepoudhélis, aromânul născut pe 2 noiembrie 1911, la Heraklion, în Creta și care a fost un scriitor poet, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1979. Motivația Juriului Nobel pentru acordarea


Târgul Gherghiței (jud. Prahova) – curte domnească pentru domnitorul Mihai Viteazul

Aflându-se în central Țării Românești din perioada anului 1450, târgul Gherghița își desăvârșește rolul său național prin faptul că au fost emise de aici acte domnești importante.Comuna Gherghița de astăzi este o comună în județul Prahova din Muntenia, formată din


Elena Ghica – prima femeie alpinist din lume care a urcat Alpii Elvețieni și a pus tricolorul pe Vârful Moench (4.107 m)

Așa cum am fost surprinși în mod plăcut de existența unor artiști și creatori, a unor mari inventatori români de valoare internațională ce au trăit și evoluat înaintea de perioada comunistă, tot astfel aflăm de inițiativa unor români în anumite


Parcul „Trivale” din Pitești și Mănăstirea Stănceștilor (sec. XVII)

Parcul Trivale (de la „trei văi”) este cel mai mare parc natural din țară, numele lui fiind strict legat de municipiul Pitești, cel aflat la cap de autostradă. Când spui Pitești, spui implicit și „Trivale”, iar când spui Trivale, spui


Stâncile „Sfânta Ana” din Sinaia – vechi loc religios de pe Valea Prahovei

Stâncile Sfânta Ana se găsesc chiar la intersecția dintre drumul spre Cota 1400 și drumul către Poiana Regală. Zona este localizată în partea de nord-vest a stațiunii Sinaia. Se poate ajunge aici mergând spre sud pe DN1 până în Sinaia,


Statui de domnitori, regi și personalități ale culturii și politicii românești ridicate în Republica Moldova

Cu toții ne amintim scenele de după 1989, cu Podul de flori de peste Prut, cu Piața Mare din Chișinău și Statuia Domnitorului Ștefan cel Mare și sfânt. Ele ne scânteiau în suflet, încălzind ideea că momentul reunirii cu Moldova


Lacul sărat „Avram Iancu” de la Ocna Sibiului, cel mai adânc lac antropogen din țară…

Despre bogăția în sare a țării noastre nu trebuie să mai menționez, chiar dacă toate imperiile europene au luat sare de aici, de acum mai bine de 2000 de ani. Acum au rămas găoacele fostelor galerii sau săli – clopot


Haiducul Ioniță Tunsu

Haiducul Ioniță Tunsu a fost inițial paracliser (fost țârcovnic) la Biserica Sf. Gheorghe Vechi, de pe Calea Moșilor de astăzi, dar și la Biserica Sfinții Voievozi de pe Calea Griviței, numită, pe atunci, Drumul Târgoviștei, remarcat fiind datorită vocii sale.


Dimitrie Cantemir, „Prințul Luminilor”…

Biserica „Trei Ierarhi” din Iaşi mi-a atras atenția încă de pe când am văzut-o în cărțile de istorie. Apoi am văzut-o în realitate. Are o fațadă traforată alambicat în piatră ce pare „încondeiată” ca un ou de Paște. Ea este


Lacul și barajul de la Tarnița (jud. Cluj) – poveștile unei alte epoci…

Căutăm acum peisaje inedite și locuri pitorești și poate ne mirăm că unele dintre acestea le datoră generației anterioare, care, aflată pe șantierele patriei, a luptat cu natura și a zăgăzuit apele repezi de munte. În spatele zecilor de baraje