Arhiva zilnică: 9 martie 2019

Fortificațiile așa numitele „Valurile lui Traian” se pare că sunt o prelungire a „fortificaţiilor lui Adrian” şi au fost atestate documentar la 13 martie 1489. Conform tradiţiei, „Valurile lui Traian” sunt vestigiile construcţiilor defensive din epoca împăratului Traian sau, linia de demarcare dintre romani şi aşa-numita „Barbaricum” (lumea „barbară”, neromană). Aceste valuri reprezintă cel mai mare şi cel mai vechi obiectiv – monumental al Republicii Moldova. Fortificaţia este situată în partea de sud a Moldovei şi cuprinde două valuri: „Valul de Sus” şi „Valul de Jos”. Valul „de Sus” (sau „Zidul lui Greuthungi”) – reprezintă o fortificaţie din secolul IV. A fost înălţat la hotarul dintre două triburi localnice rivale. Traversează întreaga câmpie a Republicii Moldova de la râul Prut până la Nistru, pe lângă satele Troian, Ialpugeni, Caracui, Sărăţica Nouă (raionul Leova), Pervomaisk, Grădişte, Coştangalia, Satu-Nou (raionul Cimişlia), Ciufleşti, Baimaclia, Sălcuţa, Marianovca-de-Sus, Zaim, oraşul Căuşeni, Chircăieşti (raionul Căuşeni), satele Copanca şi Chiţcani. Are o lungime de aproximativ 138 km, înălţimea sa iniţială variind între 3-4 m, lăţimea între 10-15 m, fiind secundat de un şanţ săpat spre nord, adânc de 2-3 m. În prezent Valul s-a teșit și are o înălţime de 0,5 m. Cel de al II-lea val, numit Valul „de Jos” – a fost înălţat de către romani în secolul III. Construcția „Valului de Jos” mai este atribuită și regelui got Athanaric. Înălţimea la etapa actuală nu depăşeşte 1,5-3 m. Se întinde pe 126 km., de la localitatea Vadul lui Isaac, raionul Cahul, către est în Buceag, oprindu-se la Limanul Sasic (Conduc) în Tatarbunar, Ucraina. În ipoteza mea de lucru, valurile nu sunt ale lui Traian, pentru că legiunile romane nu au trecut niciodată Prutul, ci ale lui Troian (așa cum se numește și una dintre localitățile aflate lângă această fortificație).

Troianul este un „colos” ce apare brusc (un morman de zăpadă, un val etc) și dispare destul de repede. În afară de apele planetare pe care le cunoaștem cât de cât, mai sunt și apele din interiorul planetei noastre (izvoarele adâncului) și care la o adică (creșterea sau scăderea forței gravitaționale planetare) pot ieși la iveală (apele sâmbetei). Strămoșii ne-au lăsat ca semn „hidrotehnic” aceste valuri de pământ. De aceea acestea sunt paralele cu țărmul Mării Negre și încearcă să oprească apele ce vor veni la un moment dat. Așa vor urca apele și în subcarpați, până la valurile de pământ ale lui Baba Novac.

Mai sunt valurile din Dobrogea. Contrar numelui și credinței populare, valurile de pământ nu au fost construite de romani în timpul domniei lui Traian, ci probabil de către goți și bizantini, între secolele III și XI, după cum spun chiar istoricii. Există trei linii de apărare în România în regiunea central-sudică a Dobrogei, care se întinde de la Dunăre până la Marea Neagră, cel mai probabil ridicată de bizantini între secolele X și XI, în timpul domniei lui Ioan I Zimisce și Vasile II Bulgaroctono. Cea mai veche și cea mai mică dintre văi, numită „Zidul Mic al Pământului” (de ce?), se întinde pe 61 de kilometri de la Cetatea Pătulului de pe Dunăre până la Constanța de pe coasta Mării Negre. Este un terasament lipsit de construcții defensive și este completat de un șanț de-a lungul părții sudice. Al doilea, numit „Grande Vallo di Terra”, are o lungime de 54 de kilometri și se suprapune pe cel mic în unele locuri. Traseul său începe de la Dunăre, merge de-a lungul văii Carasu și se termină în Palas, la vest de Constanța. Înălțimea sa medie este de 3,5 metri și are șanțuri pe ambele părți. Pe el au fost construite 63 de fortificații: 35 de mari (castra) și 28 mai mici (castella). Distanța medie dintre fortificații este de 1 kilometru. A fost construită în timpul domniei lui Giovanni I Zimisce, distrusă în timpul valurilor migratoare și reconstruită în vremuri ulterioare. Ultimul, cunoscut sub numele de „Vallo di Pietra”, este întotdeauna alcătuit dintr-un terasament, dar are un zid de piatră în vârf. Are o lungime de 59 de kilometri, de la sudul Axiopolisului până la coastele Mării Negre, la un punct situat la 75 de metri sud de Micul Zid. Terasamentul are o înălțime medie de 1,5 metri, iar peretele suprapus de aproximativ 2 metri. „Vallo di Pietra” este mărginit pe partea de nord de un șanț și este presărat cu 26 de fortificații la o distanță cuprinsă între 1 și 4 kilometri unul de celălalt. Municipiul Valu lui Traian (numele vechi Hasançay ) își ia numele de la acest Vallo. Recent a fost găsit un zid de piatră de la Tulcea la coasta Mării Negre lângă Delta Dunării. Este posibil ca aceste baraje de pământ și piatră să „primească” din partea unor populații anumite fortificații pe culme, ele fiind de fapt mult mai vechi. Mai avem valul ce traversează subcarpații (de ce? ce apără?), cât și cele trei valuri dinspre Câmpia Tisei (cunoscute ca „barajele dracilor”). De ce credeți că dacii erau „legați de munți”? De ce și-au construit capitala în munți? De ce romanii au construit și ei capitala nouă a Daciei tot în munți? De ce romanii au ridicat sute de statui mândre dacilor, după războaie? De ce au încercat să ceară iertare zeităților dacice (vezi Arcul de triumf din Benvenuto ridicat de Traian)? Poate altul era scopul acestor baraje, poate erau balize de semnalizare a unui pericol iminent, ce vine din când în când peste noi: marele potop!

România a fost și încă mai este o „Țară de Aur”! Avem aurul ca metal prețios, aurul verde – pădurile, aurul negru – petrolul și aurul alb – sarea! La începutul lui august, 2026, cu aprobarea SOCIETĂȚII NAȚIONALE A SĂRII SA – BUCUREȘTI, am avut plăcerea să revizitez, de data aceasta ca jurnalist, una din sucursalele SALROM, Salina Ocnele Mari. În zona de nord a Olteniei, în apropiere de cochetul oraș Râmnicu Vâlcea, se află orașul Ocnele Mari cu a doua cea mai mare salină și cea mai veche din țară, de pe timpul dacilor și a Imperiului Roman. În adâncul minelor de sare de aici se află o întreagă istorie a neamului românesc! Din partea Salinei Ocnele Mari ne-a însoțit Anca Monea, Șef Serviciu Turism – Râmnicu Vâlcea, care ne-a prezentat primul orizont, cel de agrement al salinei, și ne-a dat informațiile necesare despre acest loc minunat aflat la peste 200 de metri de nivelul Mării Negre. Salina Ocnele Mari face parte din portofoliul exploatării miniere Râmnicu Vâlcea, Sucursala Societății Națională a sării, SALROM SA București. SALROM este singura companie românească cu veche tradiție la exploatarea și prelucrarea sării care dispune nu numai de unul din cele mai mari zăcăminte din  țară și din Europa, de cea mai bună calitate. Sarea românească este recunoscută în întreaga lume pentru puritatea și efectele ei. Zăcământul de sare de la Ocnele Mari este unul dintre cele mai vechi și cele mai mari din România. El se întinde pe o lungime de 7,5 km, o lățime de 3 km și o adâncime de aproximativ 400 metri, fiind de vârstă geologică Badeniană.

Mina Cocenești, unde este amenajată baza de agrement, este o mină relativ recentă. A fost deschisă în anul 1993. Finalizarea exploatării sării la primul orizont al minei,  la 226 m față de nivelul mării, a permis amenajarea și deschiderea, pe 5 septembrie 2009 în aripa vestică a minei, a primului punct turistic care avea o suprafață de 20 000 de metri pătrați. Ulterior, în decursul timpului, numărul vizitatorilor crescând de la un an la altul, a fost necesară amenajarea unei noi baze de agrement, cu o suprafață mai mare, și astfel pe 31 mai 2015, în aripa estică a minei, a fost amenajată și deschisă actuala parte de agrement Baza de agrement, în cadrul căreia ne aflăm, are o suprafață amenajată de aproximativ 40.000 mp. Ea este situată la 29 m adâncime față de intrarea în galeria de acces. În cadrul bazei de agrement microclimatul salin se particularizează printr-o temperatură constantă pe tot timpul anului, 13-15 grade Celsius, gradul de umiditate este moderat, aproximativ 50 pa sută. Înălțimea camerelor este de aproximativ 8 m. Noi ne află la primul orizont al minei. Cele  două orizonturi inferioare situate la cam la 16 m diferență unul față de celălalt, sunt orizonturi active, de unde se exploatează în prezent sarea.

Din anul 1959 până în prezent exploatarea zăcământului de sare de la Ocnele Mari  se efectuează prin două metode, pe cale uscată aici la Ocnele Mari și se obține sarea gemă și pe cale umedă în zona Ocniței, a salinei vechi, prin dizolvare cinetică – în sonde și se obține sarea în soluție. Sarea extrasă din zăcământul Ocnele Mari, cam 95 la sută este destinată industriei chimice, proceselor chimice de electroliză, pentru dedurizarea apei, în industria textilă, pielărie, deszăpezirea drumurilor,  iar în proporție de cinci la sută pentru zootehnie și industria alimentară.

Exploatarea sării aici la Ocnele Mari datează din cele mai vechi timpuri, încă din  neolitic. Au fost descoperite în zonă obiecte aparținând epocii neolitice precum vase confecționate din lut ars, vârfuri de lance, cuțite, topoare. De altfel dacii au creat de-a lungul pârâului Sărat un  întreg sistem de așezări și fortificații al cărui punct nodal părea să fie importanta așezare de la Cosota unde populația se ocupa cu exploatarea și comercializarea sării. Pe la începutul anilor 1960 un profesor din localitate, Gheorghe Mosteanu, descoperă întâmplător, într-o grădină din punctul Cosota, niște vase din lut ars, diferite față de cele descoperite în Valea Bradului, situată peste deal. Se deschide un șantier arheologic și se constată, de către arheologi, descoperirea unei cetăți dacice de peste 2000 ani, Cetatea Buridava, în traducere liberă cetatea burilor, menționată adesea de istoricul grec Ptolemeu, în scrierile sale. Ulterior exploatarea sării a continuat și în timpul cuceririi romane, castrul roman de la Stolniceni, construit pentru a controla această zonă este dovada acestui fapt. În vremea Imperiului Roman sarea era considerată monedă de schimb, era  considerată „aur alb” și romanii o foloseau în special pentru conservarea cărnii, a alimentelor. De altfel termenul de „salariu”, pe care-l utilizăm în prezent,  are o strânsă legătură cu această resursă indispensabilă a vieții pentru că „salariu” provine din latinescu „salarium”. Soldații romani primeau o cantitate de sare care era considerată plată suplimentară la soldă. Ulterior, ofițerii romani și soldații nu au mai primit această cantitate de sare ci o sumă de bani care era destinată  procurării sării care era suficientă pentru o lună de zile. Termenul de „salaire” a fost preluat ulterior de și de francezi, prin anul 1260, cu aceeași semnificație.

Exploatarea sării capătă un mod deosebit și în vremea lui Constantin Brâncoveanu când devine monopol domnesc, sarea fiind exploatată și comercializată în folosul obștii, fiind o sursă aducătoare de venituri. De altfel exploatarea sării de la Ocnele Mari este cea mai importantă din sud-vestul țării, de unde și denumirea de Ocna cea Mare, menționată mai în toate documentele vremii din sec al XVIII-lea. De altfel în anul 1549 se face referire în multe documente ale vremii  de comerțul cu sare care se făcea  în Transilvania, în special cu Cetatea Brașovului. Sunt documente din timpul domnitorilor Mircea cel Bătrân, Simion Movilă, Radu  Mihnea  și se face referire la cantitățile însemnate de sare care erau exploatate de la Ocna cea Mare și care erau donate mânăstirilor Cozia, Govora, Tismana, Hurezi sau Bistrița. În anul 1836 se deschide Mina Sf. Ioan cel Vechi și în cadrul acestei mine existau ocne în forme de clopot, camere cu profil ogival. În cadrul  acestei mine au existat și două puțuri, puțul Sf. Ioan cel Vechi și puțul Sf. Nicolae. Exploatarea sării din această mină s-a făcut până în 1895 când mina a fost închisă. În 1937 a fost deschisă Mina Pavel  denumită mai târziu Mina 1 Mai. Ea avea camere cu profil trapezoidal, central fiind amplasat puțul Sf. Petru. În această mină se demonstrează faptul că folosirea havezei pentru tăiere și folosirea explozivului, reprezintă cea mai bună metodă de exploatare a sării. În prezent exploatarea sării se realizează aici la Ocnele Mari prin folosirea unei metode de origine canadiană numită exploatare prin camere mici și palieri  pătrați. Camerele mici sunt aceste spații dintre pereți iar pilierii pătrați sunt acești pereți de sare.  Din câte am observat, și informat, sunt foarte mulți vizitatori care vin aici pentru mediul salin care are efecte benefice pentru sănătate. Sali terapia este o metodă de prevenire și ameliorare a anumitor afecțiuni respiratorii. Redau, pentru cei interesați, câteva din  indicațiile terapeutice: astm bronșic de diferite forme, infecții respiratorii, laringită, amigdalită, otită, faringită, silicoză gradul 1 și 2, diverse afecțiuni dermatologice, pentru stres și oboseală, anxietate, nevroză, ameliorarea tusei cauzate de fumat etc. Sunt desigur și câteva contraindicații: pentru persoanele cu infarct miocardic,  tuberculoză, cancer bronho-pulmonar, epilepsie, sarcină avansată, claustrofobie, hipertensiune etc.

În special temperatura constantă și aerul curat sunt principalii factori pentru care vizitatorii vin la salină. Sali terapia constituie o metodă de menținerea unei stări de sănătate, dar asta nu înseamnă înlocuirea tratamentului medicamentos recomandat de medic. Mediul salin este recomandat de medici ca o posibilitate de recuperare a organismului. Baza de agrement are numeroase posibilități de petrecere  a timpului în subteran. Sunt zone de agrement dotate cu piste de carting  pentru adulți și copii, trambuline, mese de biliard, hochei, terenuri de minigolf, de fotbal, baschet, volei, pe care le-am trecut pe rând în revistă.

Salina Ocnele Mari este singura salină din țară care pune la dispoziția vizitatorilor și un patinoar cu suprafață sintetică de 300 mp, unde aceștia se pot da cu rolele sau patinele. Am văzut și un tobogan gonflabil, dar și un mini cinematograf special amenajat unde copiii îi pot urmării pe eroii din desenele animate. Tot în cadrul salinei se găsește și cel mai mare lăcaș de cult ortodox subteran din țara noastră care poartă hramul Sf. Gheorghe și al Sf. Varvara considerată și ocrotitoarea minerilor. Tot ce delimitează biserica, boltă, pereți, pardosea este din sare! Liniștea și aerul curat, deși ești în subteran, te apropie parcă și mai mult de Divinitate! În fiecare an pe 4 decembrie este sărbătorit hramul bisericii. Este o biserică care funcționează după calendarul ortodox și unde  un paroh, în fiecare duminică sau în zilele de  sărbătoare, oficiază slujbe.  În decursul timpului în cadrul bisericii din subteran  au fost oficiate și cununii religioase sau slujbe de în creștinare al noi născuților. În cadrul salinei este și un magazin de suveniruri, dar și sare iodată sau neiodată, săruri de baie etc. Există și o cafenea  numită „CAFEA LA SARE BY SALROM”. Salina are și un restaurantul cu o gamă variată de preparate tradiționale, dar și o Cramă. În cadrul salinei Ocnele Mari pe parcursul anului se desfășoară multe evenimente cu caracter sportiv, artistic, cultural, competiții de tir cu arcul, concerte și festivalul „The Jazz Cave Festival”.  În acest moment se află și o expoziție de sculptură în bronz de Călin Baciu, care are ca temă principală calul, un simbol universal al nobleței. Este de asemenea și o expoziție de pictură. În salină se află un Culoar al culturii, în vecinătatea bisericii, apoi culoarul continuă cu sculpturi în sare, iar în zona restaurantului descoperim o expoziție de fotografie. Tot în apropierea lăcașului de cult se află o moară pe apă, amenajată de minerii salinei.

Ceea ce frapează, când privești de jur împrejur, din interiorul „muntelui de sare” este stratificarea sării! Nici Inteligența Artificială nu cred că poate realiza asemenea forme, o grafică  spectaculoasă realizată din „venele” de sare, unele albe, altele cenușii sau închise la culoare spre negru, ondulate ca valurile unei mări după o furtună haotică. Sarea creează pe pereți, tavan și podea tablouri fascinante. Privindu-le, aici în interiorul pământului, ai impresia că te afli într-un mediu spațial, într-un univers ordonat prin însăși dezordinea sa! Pătrunzând într-o salină uiți de tumultul citadin, de efervescența care te înconjoară la serviciu sau pe stradă, de stres. Aici anxietatea dispare, aerul sărat și răcoros îți creează o anume bine dispoziție, și chiar aș putea spune că, admirând și meditând, simți energii pozitive și te eliberezi de cele negative. Salina Ocnele Mari este un punct de agrement mirific pe care-l recomand, cu căldură, turiștilor români cât și celor străini! Noi românii să fim uniți și să ne apărăm identitatea neamului, să respectăm valorile culturale și istorice, și să transmitem sentimentul iubirii față de pământul strămoșesc și tinerelor generații.