Paradoxal, penibil sau, pur și simplu, umilitor? Batjocoritor față de orice manifestare a unei minime decizii de independență. Acum, vizând independența energetică… Dar tiparul ar putea fi apostilat oricărei alte forme de manifestare a independenței, suveranității ori măcar a unor minime decizii interne. Pentru că această criză energetică ne-a arătat cât suntem de zăvorâți în țarcul UE… Cum ne-am lăsat striviți, nu doar de gratiile acestuia, ci între acestea… Cum ne-am zidit în ele orice rămășită de demnitate, de mândrie… Și nu, nicidecum, cum am fi fost care cumva zidiți… Ci, felul în care singuri ne-am cioplit în chip de UE, căci am fost cu toții părtași ai acestei acțiuni… Și am tăcut… Am „hăhăit”… Am transformat mișcările de stradă în ringuri de „hula-hoop” -uri sindicaliste… Cu zeci, sute de oameni, însărăciți, dar totuși dansând, de parcă le era ultima ocazie, în tristele butade „mitingiste” (la propriu)… Comportându-se (deh’, deja chestiune de studiu antropologic!) aidoma babelor ce se găsesc a-și nechezi poveștile fix în biserică… De parcă, aidoma… antropologic, le-ar fi chiar ultima întâlnire… Am trăit în aceste săptămâni de criză energetică, aproape fatidic-fatalistă, fără a ne manifesta însă (or, ce să mai vorbim despre țipătul disperării?!), o batjocură continuă în care guvernanții (ne-)au găsit soluția rezolvării energetice prin privațiuni și antamări legislative. Prin limitări, deconectări de economisire (pentru slava mârșavă a altora ce ne-au vândut la prețul de speculă de huligani de energie ceea ce noi le-am dat gratis), prin acordarea (prin decret aproape ceaușist) de puteri sporite Transelectrica… Puterea puterii de a-și face propriul braț energetic intervenționist… Puterea de a deveni, nu doar mijloc de manipulare energetică, ci mecanism decident de închidere, de deconectare… La nevoie, a țării, „raționalizate” pentru alții…
Printr-o ordonanță penală, guvernul demis (aflat deja într-o stază penală continuă într-un interimat ilegal trecând dincolo de orice limită de interpretare a acelui „de îndată” constituțional) derogând către Transelectrica dreptul de a deconecta „marii consumatori” în cazul depășirii consumului „panelat”… O acțiune intervenționistă „de aur”, dată oficial de guvernanții ilegali ca posibilă manipulare a pieței energetice… A unei piețe deja „pe roșu”… Căci, vorba aceea, când este oare mai nimerit să manipulezi piața (energetică) pentru a nu da de bănuit prin felul în care cutare sau cutare „mare consumator” este scos din panelul energetic?… Pentru că, fie nu a cedat dividentele, fie nu a repartizat eventualele profituri spre necesitățile guvernului (căruia nu îi mai ajung, pentru a băga mâna în visteriile companiilor naționale, nici măcar reglementările anterioare) ori pentru că nu s-a aliniat politic, „cușer” în acest kibbutz de guvernare…
„Marii consumatori” au fost dară lăsați la discreția decizional guvernamentală prin Translectrica… Dar nu numai ei… Căci, doar în primă fază putem spune că sunt vizați „marii consumatori”… Pentru că, deși guvernanții ne-au asigurat că „micii consumatori” nu vor fi afectați, nu există nici o garanție că, la o adică, după felul de interpretare ilicit juridică a unor noțiuni precum „demisie”, „interimat”, „numirea de îndată”, inclusiv interpretarea filosofic-energetică de „mare consumator” ar putea fi extinsă populației… Ca grup, ca masă… Ca populație „in corpore” a unui oraș ce ar putea fi considerată „mare consumator”… Pentru aceeași manipulare a pieței energetice… Mai ales că, deloc straniu, adevărul iese oricum la iveală, nu au trecut prea multe zile de la înzestrarea ilegitimă a (trans)companiei bugetofile cu rolul de braț energetic guvernamental de deconectare la îndemâna puterii, că propriile afișaje de consum național au dat-o de gol… Ca pion oricând posibil de manipulare a pieței… Pentru că pe un interval de consum național, datele au fost grav denaturate față de realitate, cu indexi depășind linia roșie și indicând drept vinovați ai foamei de curent entități care nici măcar nu mai aveau ceva în priză… Și, chiar dacă Transelectrica și-a recunoscut „eroarea”, asta nu o scutește de acuza unui posibil blat guvernamental pentru manipularea pieței energetice… Căci energia înseamnă bani, înseamnă putere de manipulare, de decizie… Și nu doar aproape ca într-o bursă de valori, ci exact ca într-una…
Aceasta a fost partea de batjocură dinspre guvernanți… Apoi a venit și una dinspre clasa politică parlamentară, cu un partid generând o lege de presupusă salvare de la colaps a grupurilor energetice pe cărbune… O inițiativă populistă. Și atât. În mod real, nefuncțională. Pentru că singura posibilitate de a mai (re)porni grupurile energetice (deja închise sau aflate în scurs de desființare) ar fi prin ieșirea noastră din UE… Dar asta nu o va spune nici un guvernant. Și nici un politician, în fond, la rându-i, doar un alt aspirant la a fi, la momentul următor de rocadă („mare” sau „mică”, aproape nici nu mai contează în termenii foamei de putere), „la butoane”. Pentru că, doar în afara UE am mai putea (re)porni termocentralele fără a comite blasfemii și chiar infracțiuni juridice la adresa CE-UE. Fără a risca amenzi ce ar depăși cu mult tot plusul de valoare realizat în ani trecuți de la aderare… Sau de nonvaloare, că, la noi, nonvaloarea a ajuns a avea preț de referință… În rest, doar vorbe… Precum cele ale CE-UE care „a analizat situația energetică” de la noi și a decis, pentru noi (tipic românesc, nu asta am și vrut de la UE?!) că „merge și așa”!… Iar CE și UE doar vor monitoriza situația… Ca în cazul pacienților muribunzi… Că și ei (mai) sunt monitorizați… Cu deosebirea că noi nu vom primi nici măcar o ultimă asistență paleativă… De fapt, pentru a fi fost minim credibili, deși în ăștia nu ai cum să mai găsești nici o fărâmă de bunăvoință, darămite de implicare pentru nevoile țarii, ar fi trebuit ca politicienii (fâșâitori de fumigene pe seama termocentralelor) și guvernanții, „sesizând” CE-UE că România trece printr-o situație energetică delicată, ar fi trebuit să vizeze relicențierea urgentă a grupurilor tehnice pe cărbune (pentru că, și dacă vopsim gardul termocentralelor pe afară, înăuntru „leopardul” rămâne mort, având licențele de exploatare expirate, anulate, definitiv suspendate de și în UE), ar fi trebuit să acționeze pentru a obține derogări de la planul iminent de închidere, care a fost făcut în bătaie de joc, fără a fi prevăzute posibilele anulări ori amânări în cazurile de forță majoră… Așa ar fi trebuit să arate o acțiune legislativ-juridică, parlamentar-guvernamentală, în interesul țării… E drept, oricum fără prea multe șanse reale de revitalizare… Pentru că, tehnic, lucrurile sunt cu mult mai aproape de linia de deces energetic a termocentralelor… Nu doar pentru că au fost prăduite, vândute, demolate… Ci pentru că nu mai există nici măcar specialiștii necesari… Or, cu hoardele de „pedalatori” de import nu ai cum să readuci la viață grupurile tehnico-industriale ale țării… Și, da!, inclusiv închiderea grupurilor nucleare ar trebui să ne dea frisoane… Nu pentru că am rămâne vremelnic fără energia produsă de acestea, ci pentru că am putea rămâne și fără specialiștii de acolo… Care sunt tot mai puțini… Iar din urmă nu mai vine nimeni… Aproape în nici un domeniu, nu doar în cel energetic… Pentru că nici un guvern nu și-a pus problema asigurării continuității… Nici în cazul termocentralelor, deja date la fie vechi, nici a hidrocentralelor, aproape golite și cedate arealelor de natură în pârloagă zugrăvite demonic României de UE, nici în domeniul nuclear…
