În sălile sacre ale Bucureștiului, unde fantomele unor pioni ai aviației precum Aurel Vlaicu și Traian Vuia șopteau cândva vise de zbor în urechea istoriei, o tăcere evidentă s-a așternut recent. Nu era tăcerea reverenței, ci liniștea rece, administrativă, a excluderii. La un recent congres (6 August 2026) de mare anvergură dedicat viitorului apărării și securității pe pământul românesc, forțele aeriene naționale s-au trezit evident absente de pe lista invitaților. Justificarea, șoptită pe coridoare și dezbătută în grupurile de experți, este la fel de înfiorătoare pe cât este de simplistă: în era dronelor, aviația tradițională cu pilot devine o relicvă învechită, la fel ca și cavaleria dinaintea mitralierei. Această excludere nu este doar o ofensivă diplomatică; este un simptom al unei miopii strategice profunde care amenință să despartă România de propria sa moștenire, orbind-o în același timp față de realitățile războiului modern. Citeam pe pagina „Asociației Române pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii (ARPIA) o știre: „AORR (Asociația Ofițerilor în Rezervă) și ANCMR (Asociația Națională în Rezervă și în Retragere) au monopolizat acest congres fără să ia în considerație faptul că mai există și rezerviști din alte arme care pot și au dreptul să fie numiți rezerviști NATO. Astfel, Asociația Româna pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii nu a fost invitată și nu cunoaștem motivele pentru care membrii asociației noastre nu sunt considerați rezerviști NATO deși au contribuit efectiv la aderarea din 2002 și la asigurarea calității de stat membru, de la această dată până în astăzi. Au fost prezente delegații europene de rezerviști aviatori, alături de care activăm în cadrul EPAA și cu acest prilej au constatat că în România nu se dau doi bani pe cei care au slujit aeronautica militară și civilă, care țin aprinsă lumina pentru cei care au fost pionieri ai aviației românești și universale, care au murit în luptă pentru țară și au slujit Aripile Românești inclusiv în NATO.” EPAA este „The European Partenership of Air Force Associations”.
Vorbeam cu domnul general Sorin Paul Stoicesu (Președinte ARPIA) și ne întrebam cum de a fost posibil așa ceva, apoi am răspuns: Divide et impera (dezbină și stăpânește). Poate că știa ce spune tatăl lui Alexandru cel Mare sau chiar marele Cezar, dar noi încă nu știm. A sugera că NATO și doctrinele militare contemporane nu mai necesită aviație cu pilot din cauza ascensiunii sistemelor aeriene fără pilot (UAS) înseamnă a înțelege greșit însăși natura proiecției puterii. Dronele sunt într-adevăr ochii câmpului de luptă modern, oferind persistență, precizie și o reducere a riscului politic în ceea ce privește victimele piloților. Cu toate acestea, ele nu sunt creierul și nici pumnul. Sistemele fără pilot funcționează în parametri stricți de lățime de bandă, latență și luare a deciziilor algoritmice. Le lipsește adaptabilitatea intuitivă, acțiunea morală și conștientizarea situațională complexă pe care un pilot uman le aduce într-un spațiu aerian contestat. A considera drona nu ca un complement al aeronavei cu pilot, ci ca înlocuitorul acesteia, este similar cu a crede că, deoarece am inventat telescopul, nu mai avem nevoie de astronom. Drona furnizează date; pilotul oferă judecata. Într-o eră a războiului electronic în care legăturile pot fi rupte, iar algoritmii pot fi falsificați, rezistența autonomă a unui avion de vânătoare cu pilot rămâne un atu de neînlocuit. Mai mult, această narațiune ignoră relația simbiotică care definește strategia actuală a NATO. Conceptul de „Manned-Free Teaming” (MUM-T) nu este o tranziție de la piloți, ci o evoluție a rolului lor. Avioanele de luptă de a cincea generație, sunt concepute special pentru a acționa ca noduri de fundaș, controlând roiuri de drone loiale. Fără platforma cu echipaj uman, roiului de drone îi lipsește coordonarea, protecția și direcția strategică. Prin excluderea aviatorilor din conversație, factorii de decizie politică îl elimină efectiv pe dirijor din orchestră, așteptându-se în același timp ca instrumentele să cânte o simfonie.
România, cu cultura sa aviatică adânc înrădăcinată și poziția sa strategică pe flancul estic al NATO, ar trebui să conducă această integrare, nu să fie retrasă din ea. Absența experților români în aviație la un forum atât de critic sugerează o deconectare periculoasă între urmărirea tendințelor tehnologice și realitatea operațională. Ironia istorică este palpabilă. România a fost odată un pionier, o națiune în care spiritul inovației a luat formă fizică în lemn și pânză, sfidând gravitația atunci când alții considerau imposibil. Astăzi, amenințarea nu este gravitația, ci irelevanța născută din automulțumire. Dacă permitem atracției tehnologiei ieftine și de consum să erodeze prestigiul și capacitatea forțelor noastre cu echipaj uman, nu pierdem doar un braț al armatei noastre; pierdem un pilon al identității noastre naționale. Aviația nu este doar un instrument de război; este o dovadă a ingeniozității și curajului uman. A o abandona înseamnă a abandona chiar etosul care a permis națiunilor mici să se impună peste măsură pe scena globală.
În cele din urmă, excluderea aviației românești din acest congres este un avertisment în fața suveranității noastre strategice. Trebuie să respingem falsa dihotomie care pune dronele împotriva piloților. Viitorul apărării nu este fără pilot; este hibrid. Necesită viteza de siliciu a mașinii și discernământul profund al omului. Pe măsură ce privim spre cer, să nu-l vedem ca pe niște spații goale care pot fi umplute doar cu dispozitive controlate de la distanță, ci ca pe domenii în care excelența umană încă domnește suprem. A ignora acest lucru nu este progres; este amnezie. Și în geometria volatilă a geopoliticii moderne, o națiune care uită cum să zboare se va trezi în curând incapabilă să stea în picioare. Dar de ce să ne mirăm, nu mai avem nevoie de exemple, avem nevoie de a ne lăsa învinși de lașitatea noastră. Îmi aduc aminte de o întâmplare când un cavaler al Ordinului Mihai Viteazul a dispărut din cimitirul Belu. Cine mai are nevoie de eroi? Este vorba de Gheorghe Rujinski. Îmi amintesc cum doar la intervenția ARPIA crucile au fost reașezate acolo unde le erau locul.
Să fie pace!
