Arhive autor: George V. Grigore

Mănăstirea Moldovița – picturi unice exterioare trecute în patrimoniul UNESCO

Mănăstirea Moldovița, situate în comuna Vatra Moldoviței, județul Suceava, este cea care confirmă ca titulatură numele vechi al Moldovei ștefanine, aceasta fiind construită în secolul al XVI-lea. Este faimoasă pentru frescele sale exterioare care înfățișează scene biblice și mitologice, fiind


Paloșul medieval „de două mâini” din sec. XII – XIII de la Muzeul de istorie și etnografie Valea Hârtibaciului (jud. Sibiu)

În centrul Agnitei, la doi pași de primărie, funcționează Muzeul Văii Hârtibaciului. Dacă îl veți vizita, veți observa faptul că muzeul în sine este o replică arhitecturală în miniatură a Palatului Brukenthal din Piața Mare a Sibiului. Amenajat în fosta


Uzun Hassan – aliatul azer al lui Ștefan cel Mare în lupta împotriva Imperiului Otoman…

Am ajuns în Azerbaidjan ca într-o poveste care a fost și nu mai este. Era în primul an după Revoluția din 89, iar noi „prindeam” ultimele trenuri și ultimele excursii pe model „comunist”. Atunci am trecut într-un singur traseu prin


Ar putea deveni muzeu Casa în care s-a născut Nicolae Ceaușescu?

Chiar dacă încercăm să ocolim subiectul despre segmentul temporal în care țara noastră s-a aflat sub un regim socialist, oamenii nu pot uita atât de repede istoria acelor momente și caută încă în cutia cu amintiri. Așa cum un anumit


Pictorul Alexandru Ciucurencu – un colorist în tonuri calde și reci cu accente pe contur

S-a născut pe mal de ape, acolo unde oglinda marelui fluviu Dunărea îi reflecta propriul chip. Așa a văzut că oglinda este mișcătoare, iar el și-a dorit o fixare a ei în ramă. Astfel a acceptat „botezul” în arta picturii,


Castelul din Miercurea Ciuc: o istorie de 400 de ani…

Aflat în piața central din Miercurea Ciuc, acesta atrage atenția și prin faptul că a fost foarte bine restaurat de curând. Are un plan geometric regulat și bastioane italienești, ridicate în stilul renașterii târzii și este cel mai vechi și


„Regele de fier”, marele industriaș Max Aușnit – centru memorial la Lugoj…

„Regele de fier”, sau pe numele său Max Auschnitt (scris și Ausschnitt sau Aușnit) s-a născut pe 14 februarie 1888, la Galați și a fost un mare industriaș din România, administrator delegat al Uzinelor și Domeniilor de Fier din Reșița


Muzeul de Aragonit – unic în Europa – din Rezervaţia Geologică Dealul Melcului aflată în Corund

Localitatea Corund din Harhita este un adevărat magazin de artizanat, de haine tradiționale și obiecte din ceramic, de la un capăt la altul, înșirat de o parte și de alta a șoselei principale. Poți opri pentru un suvenir: un bocanc


Mănăstirea Dragomirna („Pogorârea Sfântului Duh”), una dintre cele mai de seamă creații arhitectonice ale Evului Mediu românesc

După ce am vizitat o seamă de mănăstiri moldave credeam că imaginea se va repeta în cazul vizitei la o mănăstire „nouă”. Dar nu a fost așa. Prima surpriză a fost cu Mănăstirea Slatina, care m-a surprins prin silueta sa


Domnitorul Mihai Viteazul – mare ctitor al mănăstirilor Simonos Petras și Iviron din Sfântul Munte Athos

În conștiința Mănăstirii Simonos Petras din Sfântul Munte Athos, ctitorul ei, domnitorul Mihai Viteazul, este considerat un om sfânt, după cum ne spune Arhimandritul Elisei Raptis, starețul așezământului monahal athonit. „Unul dintre cei care se pomenesc în fiecare duminică, la