În centrul Agnitei, la doi pași de primărie, funcționează Muzeul Văii Hârtibaciului. Dacă îl veți vizita, veți observa faptul că muzeul în sine este o replică arhitecturală în miniatură a Palatului Brukenthal din Piața Mare a Sibiului. Amenajat în fosta „Casă a Medicilor” Muzeul de istorie și etnografie Valea Hârtibaciului este situat în Agnita, pe str. 1 Decembrie 1918, nr. 29 (județul Sibiu). Construit încă din anul 1800, acest muzeu este găzduit de o clădire declarată monument istoric. Muzeul a fost fondat de Erhard Andrée, care a organizat prima expoziție cu tematică istorică în anul 1959. Pe baza donațiilor de obiecte cu valoare istorică oferite de locuitorii orașului și ai Văii Hârtibaciului, colecțiile muzeului s-au extins considerabil, cuprinzând astăzi exponate de etnografie, istorie, arheologie, știință și tehnică, precum și o valoroasă colecție de carte rară. Aceasta din urmă este alcătuită, în mare parte, din lucrări în limba germană și include 649 de volume susceptibile de a fi incluse în patrimoniul cultural mobil, alături de manuscrise și alte lucrări prețioase. Celelalte colecții cuprind artefacte ce acoperă o perioadă vastă, de la unelte din piatră, silex, topoare șlefuite și vase ceramice datând din paleolitic și neolitic, până la obiecte ce reflectă istoria breslelor: lăzi de breaslă, semne de vecinătate, drapele și lăzi de calfe. De asemenea, muzeul expune piese de mobilier pictat și sculptat, alături de țesături și articole realizate din in, cânepă și lână.
Clădirea muzeului, o fostă locuință, prezintă trăsături specifice arhitecturii tradiționale săsești din Transilvania. Fațada este simetrică, decorată discret, cu ferestre încadrate de obloane verzi din lemn și ancadramente simple. Intrarea principală este marcată de un portal arcuit, evidențiat prin motive decorative geometrice, iar acoperișul în două ape, cu pante abrupte, este acoperit cu țiglă ceramică tradițională. Elementele de zidărie și tâmplărie reflectă influențe baroce, caracteristice caselor de meșteșugari și negustori din perioada medievală târzie. Aici sunt expuse câteva sute de exponate, alte aproape 6.000 aflându-se în depozite. Printre ele se numără și o veche sabie medievală care impresionează prin dimensiuni și formă. Despre ea nu se cunosc prea multe detalii, dar cu siguranță suscită imaginația celor care o privesc: „Oare a fost folosită în luptă adevărată?”, „Oare a aparținut vreunul cavaler sau vreunui războinic?”, sau „Prin mâinile câtor luptători o fi trecut ea înainte să fie pierdută și îngropată în pământ, ajungând exponat de muzeu?”. Misteriosul paloș medieval a fost descoperit întâmplător de un plugar pe Valea Hârtibaciului. Despe acesta ne spune amănunte doamna director Mihaela Nevodar: „Acest Paloș credem că are aproape o mie de ani vechime, fiind datat în trecut undeva în perioada 1100 – 1200. El a fost descoperit pe un teren arabil la Bruiu, de un localnic care discuia pământul. Din păcate paloșul nu a fost cercetat în detaliu, încă, și nu se cunosc foarte multe detalii despre el. El a intrat în patrimoniul muzeului nostru pe la jumătatea anilor ’60”.
Paloșul este însoțit de o scurtă descriere realizată în trecut. Din păcate, inclusiv în aceasta, se precizează că „starea lui este mediocră”. Terenul unde a fost descoperit nu a fost cercetat arheologic în detaliu spre a vedea dacă este un loc de bătălie, sau a fost îngropat cu un scop, iar paloșul nu a trecut printr-un proces de restaurare cu metode moderne, care să-l conserve pentru generațiile următoare. „Paloș medieval, nr. inventar 3563, sfârșitul sec. al XII-lea, începutul secolului a XIII-lea, a fost descoperit la discuitul pământului ”Făget” din Bruiu. A intrat în patrimoniul muzeului din Agnita la data de 5 noiembrie 1966 ca donație din partea lui Țânț Costel, din Bruiu. Starea este mediocră, lungimea totală este 115 cm, lama este de 89 cm, bara (apărător) de 21,5 cm, necesită restaurare”, este descrierea sumară oferită vizitatorilor. Cu sprijinul istoricului sibian Răzvan Pop, am mai aflat că sabia a fost comparată în trecut de prof. dr. Zeno-Karl Pinter, cercetător ştiinţific, cu o altă sabie asemănătoare aflată în colecțiile Muzeului Național Brukenthal și descoperită tot în Valea Hârtibaciului. Dr. Zeno Pinter menționează paloșul de la Agnita în lucrarea „Spada şi sabia medievală în Transilvania şi Banat (secolele IX – XIV)”, apărută în 2007 la Biblioteca Brukenthal: „Unele trăsături comune pot fi găsite şi cu spada păstrată la Muzeul Orăşenesc Agnita (inv. 3563), dar provenită de la Bruiu (jud. Sibiu), piesă pentru care s-a propus o datare, după părerea noastră prea timpurie, în ultima treime a secolului al XII-lea. Spada de la Bruiu, cu lungimea totală de 1160 mm, din care lama reprezintă 960 mm iar mânerul 200 mm, cu buton greu şi gardă cu braţele aplecate spre lamă, se încadrează în categoria armelor grele pentru două mâini, a căror datare nu poate fi coborâtă sub mijlocul secolului al XIV-lea.” (…) Piesele grele pentru două mâini cu gărzi şi butoane asemănătoare spadei de la Agnita, sunt incluse de A. B. Hoffmeyer pe baza inscripţiilor pe care unele spade exemplificate le poartă, în grupul armelor gotice, sau grupa „III-d” şi datate după anul 1350. În materialul polonez cu puternice influenţe germane purtate de cavalerii teutoni, întâlnim numeroase spade grele pentru două mâini datate în a doua jumătate a secolului al XIV-lea şi prima parte a secolului al XV-lea, ce au unele trăsături comune spadei de la Agnita, fără a reprezenta însă paralele tipologice apropiate”. Cât privește modul în care era folosită o astfel de sabie, dr. Zeno Pinter scrie că era utilizată în principal în lupta de infanterie. „Prin aceste trăsături, forme şi dimensiuni, spada de la Agnita se poate număra printre piesele grele, pentru lovit şi împuns şi concepute spre a fi folosite mai ales în lupta de infanterie, cu ambele mâini. O asemenea atribuire poate fi susţinută şi de descoperirea spadei într-o cetate țărănească, unde pentru un apărător de poziţie, o asemenea armă era extrem de eficientă. În acest sens trebuie avut în vedere faptul că spre deosebire de călăreţ sau infanteristul de câmp, apărătorul curtinei de cetate este protejat de creneluri, folosirea scutului fiindu-i mai puţin necesară. Un astfel de luptător, protejat pe lângă cămaşa de zale şi cu platoşe metalică, putea mânui spada grea cu ambele mâini şi ca atare cu forţă sporită, împotriva asediatorilor de pe scările sau turnurile mobile de asalt”, mai scrie în lucrarea „Spada şi sabia medievală în Transilvania şi Banat (secolele IX – XIV)”. Revenind la Muzeul Văii Hârtibaciului, spada medievală descoperită la Bruiu este doar unul dintre cele aproximativ 6.000 de exponate. Unele dintre ele sunt foarte rare și deosebit de interesante pentru istoria zonei Sibiului. Muzeul merită oricând o vizită, fiind un obiectiv mai puțin cunoscut, care rar apare în circuitele turistice. Pentru a vă convinge, vă lăsăm mai jos un fel de top cinci al celor mai interesante exponate care pot fi admirate aici: Paloșul medieval de la Bruiu; Craniul de rinocer din paleolitic, descoperit la Ruja, tot pe Valea Hârtibaciului; Lada de zestre de la Alțâna, datată în jurul anului 1700, cu pictură deosebit de frumoasă și inscripție gotică; Regulament de vecinătate, scris cu pană de gâscă în 1770, în Agnita; Penar școlar din lemn, folosit până în urmă cu aproape o sută de ani pe Valea Hârtibaciului. În el elevii țineau creta și o bucată de cârpă pentru a șterge tabla pe care scriau. Dacă drumurile v-au adus în zona Sibiului, la Agnita, vizitați Muzeul de istorie și etnografie Valea Hârtibaciului. Vă veți delecta cu istorie locală, tradiții și obiceiuri specifice.
